Traficul auto pe Valea Oltului se opreşte câte o oră, în mai multe intervale.
„Luni, 28.04.2025 și marți, 29.04.2025, în intervalele orare cuprinse între 06:00 – 07:00, 12:00 – 13:00 și 16:00 – 17:00, se va închide circulația pe Valea Oltului (DN 7), între localitățile Lazaret și Boița (...), în vederea pregătirii amplasamentului pentru construirea Autostrăzii Sibiu – Pitești, Secțiunea 2 Boița – Cornetu”, arată un comunicat al CNAIR.
Lucrările vizează dislocarea rocilor, pietrelor și stâncilor de pe versantul aflat în apropierea drumului național.
CNAIR precizează și rutele ocolitoare pentru toate categoriile de vehicule în orele în care traficul va fi oprit.
- Pentru relaţia Bucureşti – Veştem şi retur: Bucureşti → A3 → Ploiesti → DN1A → Braşov → DN 1 → Veştem – intersecţie cu DN 7
- Pentru relaţia Bucureşti – A1 Simeria ( Nadlac II/ Cluj) şi retur: Bucureşti → A1 → Piteşti → DN7 → Râmnicu Vâlcea → DN67 → Târgu Jiu → DN66 → Simeria → Nod Rutier Simeria A1
CNAIR mai transmite că circulaţia vehiculelor rutiere între Râmnicu Vâlcea şi punctul de lucru de la km 245 + 500 se va desfăşura pe DN7 conform reglementărilor legale în vigoare.
În mod similar, se va desfăşura şi circulaţia vehiculelor rutiere între Sibiu - Boiţa şi punctul de lucru de la km 247 + 500.
Pe Valea Oltului, lucrările principale vizează construcția secțiunii 2 a autostrăzii Sibiu-Pitești, între Boița (Sibiu) și Cornetu (Vâlcea), pe o lungime de 31,33 km.
Lucrările includ realizarea a 7 tuneluri, construirea a 27 de viaducte și 22 de poduri și zeci de lucrări de consolidare a versanților de construire a unor structuri de stabilizare.
Conform contractului, finalizarea completă a autostrăzii Sibiu-Pitești este estimată oficial pentru 2027, însă specialiștii în infrastructură estimează că un termen mai realist ar fi 2029 - 2030.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.