Aproape 150 de plângeri de revocare a deciziei prin care CCR a anulat alegerie de anul trecut, atribuite așa-zișilor suveraniști, au inundat instanțele din România pentru a păcăli sistemul de distribuție aleatorie a cauzelor și în speranța că măcar una dintre ele va obține câștig de cauză.
Instanța de la Ploiești este singura de până acum care a admis invalidarea deciziei CCR prin care au fost anulate alegerile prezidențiale de anul trecut - hotărâre adoptată în unanimitate de judecătorii constituționaliști pe 6 decembrie 2024.
Vineri seară, Înalta Curte de Casație și Justiție a desființat decizia Curții de Apel Ploiești.
Ce spune motivarea judecătorului
În privința competenței instanței de a judeca decizia CCR, procurorul de ședință atrage atenția instanței că nu este competentă curtea de apel să soluţioneze prezenta cauză, având în vedere că Hotărârea nr. 32/06.12.2024 a CCR nu poate face obiectul unui control de legalitate din partea unei instanţe judecătoreşti.
Judecătorul Alexandru Vasile, șeful completului de la secția de contencios administrativ, respinge însă excepția ridicată de reprezentantul Ministerului Public cu argumentul că însăși reclamanta a susținut că este un act administrativ normativ. Așa că, „din această perspectivă competenţa materială revine curţii de apel” pentru că CCR este „o autoritate publică centrală”, decide instanța.
Or, Curtea Constituțională nu este o autoritate publică centrală.
În ceea ce privește competența teritorială, aceasta a fost determinată doar prin raportare la domiciliul reclamantei, doamna Gheorghița din Pucioasa, județul Dâmbovița, care pe 10 aprilie a reclamat Curtea Constituțională a României pentru că a anulat alegerile prezidențiale de la finele anului 2024.
Cât privește temeiul plângerii făcute de Gheorghița Popescu, completul prezidat de judecătorul Alexandru Vasile admite din nou motivul invocat de doamna Popescu și anume „dreptul de a se adresa unei instanțe judecătoriești prin apărarea dreptului fundamental de a alege” prevăzut de Constituție, de Carta Drepturilor Fundamentale ale UE și de Primul Protocol Adițional CEDO.
„Toți cetățenii au acces la justiție, însă, exercitarea acestui drept și înfăptuirea justiției se realizează numai în condițiile legii, prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, cu respectarea competenței exprese a instanțelor judecătorești, care nu poate fi extinsă în domenii care sunt excluse controlului judecătoresc.” (sursa: CCR)
Judecătorul admite și argumentul reclamantei că hotărârea CCR este un act administrativ normativ, emis de o autoritate publică în regim de putere publică.
„Curtea Constituţională a României este o autoritate publică, iar Hotărârea nr. 32 din 6 decembrie 2024 a fost dată, aşa cum se arată în chiar cuprinsul hotărârii, în paragraful 3, în aplicarea legii, respectiv art. 37 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi art. 3 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României şi a produs efecte juridice, întrerupând intempestiv procedura de votare pentru turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale şi împiedicând cetăţenii români cu drept de vot, printre care se numără şi reclamanta, să-şi exercite acest drept fundamental prevăzut în art. 36 alin. (1) din Constituţia României”, spune judecătorul în motivarea deciziei sale date joi.
Vineri, chiar Curtea Constituțională a declarat recurs împotriva sentinței Curții de Apel Ploiești, prin care a fost anulată și suspendată executarea Hotărârii CCR nr. 32/2024.
În decizia sa de a declara recurs, CCR explică printr-un comunicat hotărârea din decembrie, de anulare a alegerilor prezidențiale din 2024, nu este un act administrativ normativ, ci un act jurisdicțional, așa cum prevede însăși Constituția la art. 146 lit.f).
„Actele jurisdicționale ale Curții Constituționale nu sunt acte administrative și, prin urmare, nu pot fi atacate în contencios administrativ, anulate sau suspendate. Ca atare, toate efectele constituționale și legale ale Hotărârii nr.32/2024 se produc pentru viitor, sunt general obligatorii pentru toate autoritățile întrucât fac parte din ordinea constituțională, în temeiul competenței exclusive a Curții Constituționale de a veghea la respectarea procedurii de alegere a Președintelui României.”
Mai mult, amintește CCR, „România este un stat de drept în care Curtea Constituțională este independentă față de orice altă autoritate publică și se supune numai Constituției și propriei legi, iar competența sa nu poate fi contestată de nicio autoritate publică”.
Laitmotiv din decizia instanței: „Susține reclamanta” - „Într-adevăr”
Motivarea instanței de contencios de la Ploiești se constituie într-o preluare a tuturor argumentelor reclamantei Gheorghița Popescu la care, din când în când, mai este inserat câte un „într-adevăr”.
De exemplu, reclamanta susține printr-o generalizare forțată, preluată integral de instanța de la Ploiești, că, prin decizia sa, CCR a încadrat-o pe ea și pe toți românii cu drept de vot „în categoria debililor sau alienaților mintal, pușilor sub interdicție sau condamnaților la pierderea drepturilor electorale, prin hotărâre definitivă, fiind batjocoriți și umiliți, ca persoane care nu merită să-și exercite dreptul de vot”.
Reclamanta nu argumentează susținerea sa și nici judecătorul nu i-o cere.
Mai mult, mai spune Gheorghița Popescu, în aceeași expunere preluată și împărtășită total de judecător, că prin hotărârea sa CCR „a împins România în afara ordinii de drept și a democrației constituționale, dreptul de vot al tuturor cetățenilor români înscriși în lista electorală permanentă a fost încălcat, respectarea de către autoritățile publice a drepturilor și libertăților cetățenilor români fiind pusă sub semnul incertitudinii totale.”
De asemenea, reclamanta susține că hotărârile Curţii Constituţionale date în aplicarea Legii nr.370/2004 privind alegerea preşedintelui României şi orice altă hotărâre dată de Curtea Constituţională „pot fi supuse controlului contenciosului administrativ”.
La toate aceste afirmații, judecătorul spune că „într-adevăr art. 11 alin. (3) teza finală din Legea nr. 47/1992 prevede că «hotărârile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viilor», dar acest lucru nu înseamnă că ele nu pot fi atacate în contencios administrativ, întrucât general obligatoriu nu este sinonim cu definitiv” și că numai în materie jurisdicţională o hotărâre este definitivă dacă nu este supusă nici unei căi de atac.
Motivele de nelegalitate a deciziei CCR, invocate de reclamantă
- Sesizarea din oficiu a CCR - „Un prim motiv de nelegalitate, circumscris cerinţei privind cazul bine justificat (s.n.), invocat de reclamantă, se referă la faptul că pârâta Curtea Constituţională a interpretat în mod abuziv atribuţia prevăzută de art. 146 lit f) din Constituţie, sesizându-se din oficiu, deşi art. 10 din Legea nr. 47/1992 prevede expres că sesizarea trebuie făcută în scris şi motivat”, explică instanța.
Curtea reține imediat că motivul invocat de reclamantă „este întemeiat” pentru că CCR nu se încadrează în prevederile legale privind sesizarea din oficiu.
Nici articolul din Constituție care reglementează funcționarea CCR, nici legea de funcționare a CCCR și nici legea privind alegere președintelui „nu prevăd posibilitatea sesizării din oficiu a Curţii Constituţionale în vederea anulării procesului electoral cu privire la alegerea Preşedintelui României”, spune judecătorul.
Acesta susține că doar titularii cererii de anulare a alegerilor, respectiv partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale reprezentate în Consiliul Minorităților Naționale și candidații care au participat la alegeri o pot face.
- Încălcarea condițiilor de fond privind anularea alegerilor - Alt motiv invocat de reclamanta Gheorghița Popescu și asumat integral de judecător este „motivul de nelegalitate privind încălcarea condițiilor de fond prevăzute de lege”.
Curtea Constituțională anulează alegerile în cazul în care votarea și stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaților care pot participa la al doilea tur de scrutin. În această situație, Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică, spune judecătorul care declară că „este întemeiat” și acest motiv invocat de reclamantă.
„Or, în prezenta cauză, pretinsele fraude reţinute în motivarea hotărârii contestate, fără a fi dovedite în mod corespunzător, după cum se va detalia în cele ce urmează, nu vizează cerinţa prevăzută de lege, respectiv votarea şi stabilirea rezultatelor de natură a modifica atribuirea mandatului sau ordinea candidaţilor, ci o etapă anterioară procesului de votare, respectiv etapa derulării campaniei electorale anterioare votului propriu zis, vizând modalitatea de informare a alegătorilor prin intermediul social-media, respectiv finanţarea campaniei electorale, aspecte care nu intră sub incidenţa textului de lege indicat”, spune judecătorul în motivarea sa.
- Paguba iminentă a pierderii opțiunii de a-l vota pe unul din candidații înscriși în turul doi de scrutin al alegerilor prezidențiale din 2024 - Cât privește „paguba iminentă”, așa cum a fost înțeleasă ea de avocații reclamantei, care spun că reclamanta „este expusă unei pierderi iminente, întrucât nu va mai putea să-şi exercite dreptul de vot” în 4 mai 2025 pentru unul din candidaţii validaţi în urma turului I din 2024, judecătorul spune că înțelesul dat „pagubei iminente” este greșit.
Este motiv de nelegalitate invocat de reclamantă asupra căruia judecătorul nu este de acord.
Noţiunea de „pagubă iminentă” are în vedere „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public;”. Sub acest aspect, Curtea constată că motivele invocate de reclamantă nu se circumscriu unui prejudiciu material viitor şi previzibil, în sensul dispoziţiilor menţionate.
În schimb, spune judecătorul în motivarea sa, „anularea procesului electoral cu privire la alegerea Preşedintelui României din anul 2024 creează o perturbare previzibilă gravă a funcţionării autorităţii publice reprezentate de Preşedintele României, din perspectiva afectării reprezentativităţii României pe plan extern”.
În sprijinul aserțiunii sale, judecătorul invocă Indexul Democrației pentru 2024, realizat de Economist Intelligence Unit (EIU), în care România a fost retrogradată de la „democrație deficitară” la „regim hibrid”, principalul motiv indicat în raport fiind „anularea controversată” și „în circumstanțe neclare” a alegerilor prezidențiale din 2024.
În același index, motivarea Curții Constituționale a României de anulare a turului II este considerată „șubredă”, luată pe baza unor „rapoarte obscure ale serviciilor de informații privind interferența Rusiei în alegeri”, în care „dovezile au fost, în cel mai bun caz, discutabile”.
„În concluzie, în raport de considerentele expuse mai sus, Curtea reţine că, în prezenta cauză, sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, motiv pentru care va admite capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat, urmând a suspenda executarea Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024, până la soluţionarea definitivă a cauzei.”
Cât privește fondul acțiunii, completul judecă primul motiv de nelegalitate invocat de reclamantă în baza Legii contenciosului administrativ, deși decizia CCR nu este un act administrativ, așa cum au explicat toți experții în domeniu pentru Europa Liberă.
- Excesul de putere comis de CCR - Excesul de putere, așa cum este definit de Legea contenciosului administrativ, ar fi fost comis de Curtea Constituţională pentru că s-a autosesizat pentru a anula „arbitrar” întregul proces democratic de alegere a Președintelui României.
Acest prim motiv de nelegalitate este întemeiat, spune instanța, din motivele expuse și mai sus și preluând integral aserțiunea reclamantei care a spus că „CCR a comis un exces de putere, aşa cum este definit de (...) Legea contenciosului administrativ” pentru că „Curtea Constituţională a interpretat în mod abuziv atribuţia prevăzută de art.146 lit f) din Constituţie, aceea de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea preşedintelui României, anulând, printr-o autosesizare arbitrară întregul proces democratic de alegere a Preşedintelui României”.
De asemenea, instanța invocă și Raportul Comisiei de la Veneția, care spune că „puterea curţilor constituţionale de a invalida alegerile din oficiu, dacă există, ar trebui să fie limitată la circumstanţe excepţionale şi clar reglementate, în scopul prezervării încrederii alegătorilor în legitimitatea”.
Or, în prezenta cauză, spune judecătorul, „emitentul actului atacat nu a precizat şi dovedit circumstanţă excepţională care să justifice anularea procesului electoral, întemeiată pe o prevedere legală expresă, pentru a nu fi afectată încrederea alegătorilor în legitimitatea alegerilor”.
Judecătorul a omis rapoartele serviciilor secrete și de apărare ale României, desecretizate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) care vorbeau de ingerința unui actor statal străin.
- Încălcarea termenului până la care ar fi putut fi pusă în discuţie posibilitatea anulării alegerilor - Curtea admite și acest motiv invocat de reclamantă în condiţiile în care, cererea de anulare a alegerilor se poate formula în termen de cel mult 3 zile de la închiderea votării, iar soluționarea cererii de către Curtea Constituțională se face până la data prevăzută de lege pentru aducerea la cunoștința publică a rezultatului alegerilor.
„Or, în prezenta cauză, pe lângă faptul că nu a existat o cerere de anulare a alegerilor cum prevăd dispoziţiile menţionate, anularea procesului electoral a fost dispusă de Curtea Constituţională după ce procesul de votare pentru turul II începuse, fără a aştepta închiderea votării şi cu încălcarea propriei hotărâri anterioare nr. 31 din 2 decembrie 2024, prin care au fost validate rezultatele primului tur de scrutin”, spune instanța de contencios de la Ploiești.
Reclamanta spune că odată ce fusese validat turul I, prin Hotărârea nr. 31 din 2 decembrie 2024, Curtea Constituţională putea anula numai turul al II-lea, după ce procedura de vot în turul al II-lea era terminată şi numai la sesizarea scrisă a competitorilor electorali, însoţită de dovezi, în termen de trei zile de la închiderea votării din turul al II-lea.
Însă, Curtea Constituţională, „prin abuz de putere, a întrerupt intempestiv procedura de votare din turul al II-lea, anulând întreaga procedură electorală desfăşurată până la acel moment, deşi validase turul I, fără niciun temei constituţional şi legal”, spune Gheorghița Popescu.
CCR adusese la cunoştinţă rezultatul turului I al alegerilor prezidenţiale, astfel încât nu mai era în termen să examineze corectitudinea procedurii electorale din turul I, spune reclamanta. După data de 2 decembrie 2024, Curtea Constituţională ar fi avut dreptul să examineze numai corectitudinea procesului electoral al turului al II-lea, după finalizarea procedurii de vot din acest tur, într-o eventuală cerere de anulare a alegerilor pe care o puteau formula numai competitorii electorali.
Reclamanta spune că CCR avea dreptul:
- să anuleze alegerile din turul I, dacă era sesizată de competitorii electorali, în scris şi cu dovezi, în termen de trei zile de la închiderea votării în turul I;
- să dispună reluarea turului I, în a doua duminică de la reluarea alegerilor;
- să anuleze alegerile din turul al II-lea, dacă era sesizată de competitorii electorali, în scris şi cu dovezi, în termen de 3 zile de la închiderea votării din turul al II-lea;
- să dispună numai reluarea turului al II-lea, în a doua duminică după anularea alegerilor.
- Încălcarea principiului irevocabilităţii actelor administrative care au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice este alt motiv de nelegalitate invocat de reclamantă și admis de instanță.
„Deşi prin Hotărârea nr. 31 din 2 decembrie 2024, CCR a validat alegerile şi rezultatele din turul I al alegerilor prezidenţiale şi a stabilit care sunt cei doi candidaţi care vor participa la turul al II-lea din 8 decembrie 2024 (...) practic a revocat această hotărâre, prin emiterea Hotărârii nr. 32 din 6 decembrie 2024, deşi Hotărârea nr. 31 din 2 decembrie 2024 a produs efecte juridice, procedura electorală fiind continuată, iar procesul de vot în secţiile de votare din străinătate era în curs de desfăşurare, potrivit calendarului electoral stabilit prin HG nr. 1061/2024”, spune reclamanta.
Instanța de la Ploiești spune că CCR era obligată să-și respecte propria hotărâre anterioară, prin care validase primul tur de scrutin, „astfel că, prin anularea în întregime a procesului electoral, se aduce atingere principiului securității raporturilor juridice, care este implicit în toate articolele Convenţiei europene a drepturilor omului şi care a fost consacrat în jurisprudenţa C.E.D.O.”
În aceste condiţii, Curtea reţine că este întemeiat şi acest motiv de nelegalitate invocat de reclamantă.
- Hotărârea CCR a fost emisă cu încălcarea condiţiilor de fond prevăzute de lege pentru anularea alegerilor - Instanța admite și acest motiv de nelegalitate.
Reclamanta Gheorghița Popescu spune că anularea alegerilor, în condițiile în care turul I se încheiase şi fusese validat, iar procesul de vot în turul al II-lea era în plină desfăşurare, se putea face doar dacă existau dovezi de fraudă, această fraudă să fi fost de natură să modifice ordinea candidaţilor care participă la al doilea tur de scrutin, iar dovezile de fraudă să aibă legătură cu procedura electorală (buletine de vot false, vot multiplu, turism electoral, iar unită cu frauda la stabilirea rezultatelor, de exemplu: procese-verbale false, calcule matematice greşite, erori ale infrastructurii digitale).
Curtea reţine că este întemeiat şi acest motiv de nelegalitate al reclamantei pentru că „pretinsele fraude reţinute în motivarea hotărârii contestate, fără a fi dovedite în mod corespunzător, nu vizează cerinţa prevăzută de lege, respectiv votarea şi stabilirea rezultatelor de natură a modifica atribuirea mandatului sau ordinea candidaţilor, ci o etapă anterioară procesului de votare, respectiv etapa derulării campaniei electorale anterioare votului propriu zis, vizând modalitatea de informare a alegătorilor prin intermediul social-media, respectiv finanţarea campaniei electorale, aspecte care nu intră sub incidenţa textului de lege indicat.”
Ultimele două motive de nelegalitate invocate de reclamantă se referă la faptul că, prin hotărârea sa, CCR „a încălcat suveranitatea poporului român (...) lăsând România fără Preşedinte legitim ales de poporul român şi aruncând-o într-o criză politică profundă, care nu s-a încheiat nici în prezent, la peste 4 luni de la anularea alegerilor” și că a încălcat dreptul fundamental de a alege.
Instanța a reținut că şi aceste critici sunt întemeiate, „în condiţiile în care, prin anularea integrală a întregului proces electoral, cetăţenii au fost lipsiţi de posibilitatea de a-şi alege candidaţii preferaţi pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al României”.
Curtea Supremă desființează sentința de la Ploiești și închide toate dosarele aflate pe rol pe aceeași speță
Un judecător de la Curtea de Apel Ploiești, de la Secţia de contencios administrativ şi fiscal, a acceptat joi o contestație la decizia Curții Constituționale din 6 decembrie privind suspendarea alegerilor prezidențiale de la finalul anului 2024.
Instanța ploieșteană a admis joi cererea făcută pe 10 aprilie de un reclamant, Gheorghița Popescu din Pucioasa, privind anularea alegerilor din decembrie 2024.
Specialiștii consultați de Europa Liberă atrag atenția că judecătorul a comis un abuz judiciar, pentru că decizia CCR nu este un act administrativ pentru a fi contestată și anulată în contencios administrativ.
La câteva ore de la decizie, Parchetul Curții de Apel Ploiești a declarat recurs împotriva deciziei instanței de contencios a Curții de Apel Ploiești, iar Biroul Electoral Central a anunțat că „activitatea tuturor birourilor electorale continuă în temeiul și pentru executarea măsurilor prevăzute de actele normative și a celor administrative cu caracter normativ care vizează actuala procedură de alegere a președintelui României”.
Tot vineri, însăși Curtea Constituțională a făcut recurs la decizia instanței ploieștene de contencios.
„Admite capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat (s.n.). Suspendă executarea Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Admite acţiunea în anulare. Anulează Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024”, se spune în decizia Curții de Apel Ploiești.
Vineri, la scurt timp de la publicarea motivării instanței din Ploiești, Curtea Supremă a admis recursurile declarate de Curtea Constituţională și de procurorii Parchetului Curții de Apel Ploiești.
Judecătorii Instanței Supreme au casat sentinţa şi au admis excepţia de necompetenţă generală a instanţelor judecătoreşti în a judeca și alte dosare similare.
Pe scurt, toate dosarele aflate pe rol pe aceeași speță vor fi închise.
Judecătorii au respins astfel cererile de suspendare, respectiv de anulare a Hotărârii Curţii Constituţionale a României nr. 32 din 6 decembrie 2024, privind anularea alegerilor, formulate de Gheorghiţa Popescu, ca inadmisibile.
Decizia Înaltei Curți este definitivă.
„Soluția de astăzi a Înaltei Curți de Casație și Justiție este definitivă. Prin urmare, problema de drept născocită de suveraniști a fost soluționată: în toate dosarele existente în țară unde s-a contestat decizia CCR se va respecta autoritatea lucrului judecat de Curtea Supremă. Toate acele dosare vor fi închise pe motiv că o instanță judecătorească nu poate pune la îndoiala soluția Curții Constituționale, nu doar cea privind alegerile, ci orice fel de soluție de acum încolo”, a declarat pentru Europa Liberă Cristi Danileț, fost judecător și militant pentru educaţia juridică a cetăţenilor, independenţa justiției şi responsabilitate publică.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI
