Linkuri accesibilitate

Volodimir Zelenski a retras cetățenia mai multor foști politicieni pro-ruși


Deputați din opoziție în fața unui banner care îi înfățișează pe Viktor Ianukovici (președinte la acea vreme), pe Mykola Azarov (premier) și pe Dmytro Tabachnyk (ministrul educației), în planul Parlamentului, Kiev, 25 mai 2012.
Deputați din opoziție în fața unui banner care îi înfățișează pe Viktor Ianukovici (președinte la acea vreme), pe Mykola Azarov (premier) și pe Dmytro Tabachnyk (ministrul educației), în planul Parlamentului, Kiev, 25 mai 2012.

Volodimir Zelenski a revocat cetățenia mai multor foști politicieni influenți. Președintele ucrainean a descris măsura ca pe una de a „curăța” țara de influențele pro-ruse.

„Astăzi, am semnat documentele relevante pentru a face încă un pas pentru a proteja și a curăța statul nostru de cei care se află de partea agresorului”, a declarat Volodimir Zelenski.

El nu a vrut să enumere numele celor rămași fără cetățenia ucraineană, dar a spus că aceștia au și cetățenie rusă.

Lista include mai mulți politicieni de top din biroul lui Viktor Ianukovici, care a fost președintele pro-rus al Ucrainei din 2010 până când a fost înlăturat din funcție în 2014, transmite Reuters citând presa ucraineană de stat.

Pe listă figurează Dmytro Tabachnyk, fost ministru al educației și științei, Andriy Klyuyev, fost vicepremier și șef al administrației lui Ianukovici și Vitaliy Zakharchenko, fost ministru de interne, conform agenției de presă RBC-Ucraina.

Ucraina a privat mai multe persoane de cetățenia ucraineană și a sancționat sute de persoane și firme rusești și belaruse de la începutul invaziei rusești în Ucraina, în februarie anul trecut.

  • 16x9 Image

    George Costiță

    A intrat ca Senior Correspondent în echipa Europei Libere în ianuarie 2022, după zece ani în care a scris despre cele mai importante evenimente interne și externe ale zilei în două redacții de televiziune din București și a colaborat cu o platformă de investigații. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași și a câștigat experiență încă din anii studenției, colaborând cu revistele locale.

XS
SM
MD
LG