Anamaria Ciuhuță crede că structurarea bugetului, prioritizarea micilor plăceri și fixarea unor obiective clare care să reducă risipirea excesivă a banilor pe micile dorințe este esențială.
Cu 20 de ani de experiență în sistemul bancar, ea vorbește la #10întrebări despre importanța unui jurnal al cheltuielilor și al motivelor achizițiilor.
Anamaria Ciuhuță este fondatoarea proiectului Financial Parrenting – dedicat educației financiare a familiilor.
În interviul acordat pentru Europa Liberă, ea vorbește și despre cum ar trebui părinții să răspundă insistențelor copiilor pentru o jucărie sau alte produse, precum și despre alegerile pe care trebuie să le facem în privința cheltuielilor care nu sunt neapărat necesare.
1. Europa Liberă. Suntem adesea tentați să ne satisfacem, poate inclusiv ca rutină, mici plăceri – de la un suc, o ciocolată, la o cafea anume – care implică așa-zise mici cheltuieli. Ar trebui să ne gândim de două ori înainte de a cumpăra?
Anamaria Ciuhuță: În primul rând, ar trebui să ne calculăm un buget, literatura de specialitate vorbește de 50% din banii care care ne intră în casă pentru nevoi; faptul că mănânc la restaurant, sau doar produse bio, numai vită și pește intră la dorințe, nu la strictul necesar – adică facturi, mâncare, sănătate. Inclusiv asigurările – de casă, sănătate ar trebui să le includ tot aici.
Undeva între 20%-30%, personal optez pentru un 20%, merg la dorințe, pentru că trăim într-o lume cu atâtea plăceri în jur și să nu ajungem la frustrare. Aici intră anumite tipuri de haine, hobby-uri, vacanțe și altele. Ceilalți 30% ar trebui să meargă la economii, investiții și donații.
La economii intră și fondul de urgență, banii pe care îi țin în casă, ca să acopăr ceva de care am neapărată nevoie: mi se strică frigiderul, răcește copilul și îl duc la spital, mi se strică mașina și poate două-trei zile am neapărată nevoie să îmi închiriez alta.
Mai e fondul de siguranță, care se spune că ar trebui să acopere șase luni de nevoi. Asta în situația că îmi pierd jobul, că am o probleme de sănătate, statistic s-a dovedit că am nevoie cam de șase luni să îmi găsesc un job similar, poate un an, cum ne-a arătat pandemia.
E de dorit să nu intru în criza aceea de bani încât să-mi iau primul job, care nu-mi place, și să rămân acolo. Cu cât ai nevoi mai mari, crește riscul să cazi mai de sus. Noi, românii, dar nu numai, când primim o mărire de salariu de 100 lei, o sărbătorim cu o rată de 200 de lei.
Veneau însă oameni la mine în consultanță și spuneau că „atunci când aveam puțini bani, nu știu cum făceam, mă descurcam, acum am de trei ori mai mult și cu cinci zile înainte de salariu nu mai am bani.
2. Europa Liberă: Ce variantă de lucru le oferiți acestor persoane, care se descurcă mai greu deși câștigă mult mai mult?
Anamaria Ciuhuță: Varianta e clară: trebuie să lucreze la buget, să fie serioși cu ei și să își declare nevoile, să vadă ce intrări și ce ieșiri de bani au, după care să-și țină un jurnal.
Jurnalul e „sfânt” în orice, că vrei să slăbești, că vrei să te lași de fumat, etc. În jurnal pot să vadă pe ce se duc banii, care e gaura din sac, cum se scurg.
Studiile arată că atunci când noi plătim cu cardul, cheltuim de fapt cam cu 30% în plus, fără să ne dăm seama, față de cât am estimat. Există un studiu cunoscut (de la finalul anilor '90, n.r.), „Pain of paying”, în care participanților la studiu li s-au pus senzori să vadă ce se întâmplă în creier, în momentul în care plătești.
Când subiectii s-au dus și au plătit cu banii cash, s-au activat centrii de durere fizică în creier. Banul înseamnă siguranță pentru mine și când las banul din mână te gândești dacă merită schimbul, chiar dacă îmi cumpăr mâncare cu ei.
La card ne-am fi așteptat să fi fost centre de plăcere, dar era linie dreaptă, nu se întâmpla nimic. Practic când plătim cu cardul, nu suntem conștienți, nu simțim durerea. De aceea la cazinouri, de exemplu, se joacă pe jetoane, pentru că dacă nu vezi banii, pentru tine sunt nasturi, poți să îi pui la bătaie pe toți, chiar dacă ei de fapt reprezintă bani.
3. Europa Liberă: Cât de problematice sunt cheltuielile „necontrolate”, compulsive, de la cele mici la cele mai mari?
Anamaria Ciuhuță: Da, sunt cei care își fac genul ăsta de mici recompense și când e cazul și când nu e cazul. Dacă oamenii sunt spenderi (cheltuitori, n.r.), poate își fac bugetul lunar, anual și își dau seama de câți bani au nevoie. Și cheltuie totuși în continuare aiurea, după care vin și spun: „nu mă pot abține.”
Eu trebuie să văd dacă omul ăla are niște obiceiuri proaste, dar obiceiurile proaste se schimbă; „ok, pe ce cheltui banii?” „Păi, o ciocolățică, când ies să mă duc la birou, sau când ies cu colegii și îmi iau de fiecare dată cafea de la Starbucks…” Pe când și-ar putea aduce de acasă.
Sau cineva merge la cumpărături în drum spre casă, când e obosit, nemâncat, dehidratat. Intri și cumperi tot magazinul, dar cumperi numai prostii – adică grăsimi și dulciuri, că aia îți cere organismul, o energie rapidă.
Și atunci: nu mă mai duc des la cumpărături, nu trec în drum spre casă când sunt obosit, nu. Mă trezesc sâmbăta dimineață, odihnit, mănânc un mic dejun cinstit, o cafea bună, îmi iau „cățel, purcel” și merg la cumpărături, pe baza unui meniu, și o să cumpăr ce trebuie. O să includ poate și ciocolată, dar mă gândesc înainte.
Practica aceasta „mă duc să cumpăr o pâine” e cea mai păcătoasă, pentru că întotdeauna ți se „agață” lucrurile de mâini. Când a intrat neuroștiința în zona de marketing, știm exact cum putem fi programați.
De aceea găsim întotdeauna la casa de marcat chestii care au adaos comercial foarte mare, chiar dacă ele par ieftine; sunt magazine care au mese cu haine puse în dezordine, ceea ce nu e din greșeală, ci ți se par ieftine. Ritmul alert al muzicii, care mă invită să cumpăr repede, mirosurile, toate sunt bine gândite.
4. Europa Liberă: Cât de mult tind să atârne micile cheltuieli într-un buget? Cât de mult contează și frecvența cu care le faci?
Anamaria Ciuhuță: Pot să ajungă undeva la 10%; adică nu pun deoparte să investesc, că n-am de unde, dar ating procentul acesta cu cheltuieli ce pot fi evitate; dacă pun și viciile trecem de acest procent.
Dacă ne referim la obiceiuri zilnice și stăm să calculăm cât e o cafeluță de brand și îmi mai iau și o brownie, îmi mai iau pe lângă pâine și o pungă de cipsuri, s-ar putea să constat că nu dau într-o zi pe mâncare, hrană, cât dau pe aceste lucruri.
5. Europa Liberă: Sunt și mici plăceri / cheltuieli pe care merită sau e chiar de dorit să ți le acorzi?
Anamaria Ciuhuță: Trebuie să ne facem mici plăceri, fără ele n-are sens viața, cum ar veni, adică nu putem trăi doar ca să ne chinuim. Problema este când începem să avem prea multe plăceri. O problemă pot să fie obiceiurile proaste.
Aici poate să intervină și o problemă legată de zona mea emoțională. Când țin un jurnal pot să văd că în anumite perioade cheltui mai mult, s-ar putea să fie perioade mai de stres, când mă duc și fac acele cumpărături emoționale sau după ce mă sună, nu știu, mama, cu care nu am o relație foarte bună.
Trebuie să îmi dau seama acest prost obicei pe care îl fac, de ce îl fac și ce-mi înlocuiește el?
Îmi spunea o mamă, într-o pauză de la cursurile pe care le țin, „mă deranjează că eu dacă am cinci lei în buzunar trebuie să-mi cumpăr mie ceva neapărat până scap de banii ăia, chiar dacă mâine copilul meu nu are un iaurt sau o banană și mă simt ultimul părinte.”
Vorbind cu ea am văzut că avea o mare problemă care venea din copilărie, când părinții îi spuneau tot timpul, chiar dacă se descria ca fiind un copil bun, liniștit, că nu merită, chiar și când îi ofereau ceva, punând pe seama bunătății lor.
Ea ca adult care are bani în buzunar recompensează copilul din ea care plânge și zice că merită. Deci sunt adeseori probleme cu care venim din trecut și am identificat un pansament foarte ușor, adică mă duc și îmi cumpăr ciocolățica, mai un pachet de țigări, etc. Pentru zona asta emoțională ar fi nevoie de dezvoltare personală și terapie.
6. Europa Liberă: Cum tratezi cererile unui copil care cere cu insistență o jucărie sau ceva dulce, ca și cum ar fi ceva extrem de important pentru el și care, adeseori, la scurt timp după achiziție vrea altceva cu la fel de multă ardoare?
Anamaria Ciuhuță: De multe ori, copiii sunt curioși. Dacă eu vin cu o explicație logică să-i spun „dar mai ai o jucărie asemănătoare acasă”, sau „nu am bani”, nu funcționează. S-ar putea să vadă că eu cumpăr apoi altceva și nu face diferența, vede doar că am bani. Am constatat și la cursurile de educație financiară pentru copii, unii consideră că părinții, de fapt, i-au mințit; riști să transmiți un mesaj greșit.
Plecând de la curiozitatea copilului, m-am dus cu fetița mea la un magazin Disney, din București, plin de jucării. Am intrat cu ea și am zis că trebuie să testăm cum funcționează jucăriile; l-a luat pe Donald în brațe, că „îl vreau, îl vreau, nu mai plecăm decât cu Donald în brațe.” Și i-am spus cât de drăguț e, dar hai să vedem ce face rățoiul, ce mănâncă rățoiul, să ne jucăm în imaginație cu Donald.
Și-a pierdut apoi interesul și a trecut la Mickie, apoi am trecut din jucărie în jucărie și până la urmă i-am zis: „nu vrei să mergem noi mai departe, știi că trebuia să vedem o pereche de papuci sau să mergem la o înghețată?” Și a ieșit fără nicio jucărie.
Copilul foarte mic e doar curios și îi pot spune că i-o voi cumpăra când crește mai mare. La preșcolari putem să le spunem că dacă noi cumpărăm jucăria respectivă, renunțăm la altceva, e perioada în care trebuie să vorbim despre nevoi și dorințe. Și la trei ani copiii pot face deja diferența.
La magazin, părinții pot da copiilor o listă cu produse desenate, un copy-paste după un catalog chiar și-l pun să bifeze, cu un creion, ce cumpărăm; altfel o să pună, la fel ca mine, produse în coș. Îi pot spune că avem o listă pe care o urmăm; când crește mai mare îl învăț poate ce înseamnă ofertele și că de câte ori mă ajută îi dau lui diferența să o pună la pușculiță.
La jucării, regula e să cumpărăm o jucărie pe săptămână sau una pe lună. Sau îți cumpăr o jucărie în momentul în care dai de la tine o jucărie. O altă greșeală e când părinții fac un sacrificiu să-i cumpere copilului tot ce își dorește.
Vede a șaptea jucărie și asta este, nu avem bani, dar copilul trebuie să primească tot, i-o cumpăr, după care văd că se joacă un pic cu ea și o aruncă. Și încep să am tot felul de sentimente negative, că „nu-mi cumpăr mie pâine sau șuncă pentru sandwich doar ca să-ți iau ție jucăria cu care te-ai jucat cinci minute.”
Nu pot să învinovățesc copilul, pentru că e un copil, pot să mă învinovățesc pe mine că nu-s destul de puternic ca să pun limite. Și de ce nu pun eu limite? Poate am crescut cu „nu am” și mi-am promis că eu n-o să-i fac asta copilului meu. Și atunci din acel „buton” de vinovăție cheltuiesc niște bani pe care nu-i am și nu pun limite.
7. Europa Liberă: E raportul cu banii unul emoțional, adeseori?
Relația cu banii este pur emoțională. Pot însă să aplic unele trucuri. Dacă văd că nu pot nicicum să-mi gestionez banii, sunt un cheltuitor, îmi fac bugetul, văd care sunt nevoile mele și prima dată pun banii de nevoi deoparte. Când a intrat salariul, banii au plecat în alt cont, de acolo se plătesc facturi, rate etc.
Și din restul, asta este, îi fac praf, cât îmi ajung îmi ajung, cât nu, chițăi. Dar îmi fac măcar acest buget. Cu ceea ce rămâne, dacă aș fi suficient de isteț, i-aș împărți așa cum ne împărțeam banii când mergeam în tabără; aveam 10 lei pe zi, pe care puteai să-i cheltui aiurea, dar ne bucuram de asta.
Oamenii aceștia (care cheltuie tot, n.r.) nici nu ajung să se bucure; își cheltuiesc banii și după aceea au sentimentul acela de vină și trăiesc perioada aceea energetică negativă, că banii sunt ceva rău, că nu îmi aduc fericire.
Ia acei 10 lei, ia-ți ciocolata aia de 10 lei, bucură-te de ea, cafeaua pe care ți-o dorești, bucură-te de ea. Dar dacă nu-mi fac bugetul, nu știu din ce bani cheltui. S-ar putea să fie bani de care am nevoie să plătesc rata la casă.
8. Europa Liberă: Ce faci atunci când îți dispare o sursă de venit, fie singura sau una importantă, sau ți se reduce drastic? Strângi cureaua sau încerci să îți crești din nou veniturile?
Anamaria Ciuhuță: Ambele. Strânsul de curea se aplică în situații de criză. Mai fac, la cursurile pentru copii, un exercițiu foarte simplu: împărțim tot bugetul ca pe o pizza. Și bugetul se termină înainte să expunem toate cheltuielile. Și îi întreb dacă nu facem o petrecere de zi de naștere, sau o masă festivă de Crăciun, de Paști?
„Păi și de unde banii ăia?”, vine întrebarea. Și le zic că trebuie să luăm de altundeva; pot să fac rata mai mică? Nu prea. Și atunci stau și analizez cu ei, ne comportăm ca o familie și chiar ne întrebăm de unde să tăiem. E clar: strâng cureaua de undeva.
Dar strânsul curelei nu funcționează la nesfârșit. Dacă mâncam la restaurant de trei ori pe săptămână, poate mănânc de două ori și mă învăț, dar la un moment dat mă frustrează.
Deci, pe termen scurt strâng cureaua, îmi revizuiesc bugetul, lista de nevoi și de dorințe și tai, evident, de la dorințe.
Dar, pe termen mediu, trebuie să mă gândesc ori să-mi aduc o altă sursă de venit, ori să fac o schimbare. Depinde de la caz la caz, ce ajutor mai am, dacă cineva în familie, nu știu, are o boală, ceva ce e pe termen lung, nu că și-a pierdut jobul, ci capacitatea de a munci, dintr-o problemă medicală.
Ce-am văzut în bancă, de multe ori când apar neprevăzute de genul ăsta, oamenilor le ia în medie trei ani ca să se pună înapoi pe picioare dintr-o chestie gravă.
Atunci când ne e bine, trebuie să ne gândim că inflația și toată evoluția economică sunt cicluri economice, cu dilatări, contractări, nu putem fi siguri. Sunt companii atât de mari, de genul „To big to fail” (prea mari încât să cadă, n.r.) și uite că își închid porțile, sau dau oameni afară. Nu trebuie să ne gândim că suntem de neînlocuit sau de fier. Deci ne facem economii, ne facem asigurări…
9. Europa Liberă: Ar trebui contextual actual, cu prețuri care au crescut substantial față de acum doi-trei ani, cu inceritudini legate de joburi, în destule domenii, să ne facă (și) mai atenți la cheltuielile mărunte și la cum ne prioritizăm cheltuielile în general?
Anamaria Ciuhuță: Eu văd asta ca pe un proces continuu. Într-o familie, într-un cuplu, într-o casă, oamenii care împart aceeași masă ar trebui să stea o dată pe lună cu pixul pe hârtie sau cu tabelul Excel în față și să-și facă acea analiză.
Dacă merg o dată pe săptămână la cumpărături cam știu cât e coșul și când ieșim din magazin ne uităm: de ce a crescut? Stai să mă uit pe peste prețuri. Nu suntem învățați să ne uităm peste prețuri și nu le simțim.
Un secret este să folosim bani numerar. Am pățit-o într-un restaurant de tip fast-food, cred că i-am dat fetiței 5 lei să meargă să îmi cumpere o înghețată. Ultima dată era 3,5 – 4 lei și s-a întors că nu îi ajung banii, costă 6,5 lei. Procentual însemna mult, dar dacă aș fi plătit cu cardul nici nu mi-aș fi dat seama.
Putem face din când în când, câteva zile, o săptămână, acest exercițiu, să cumpărăm cu numerar. Când am hârtia de 100 de lei nu prea îmi vine să mi-o schimb pentru un covrig de un leu. Adevărul e că și ținem de bani; când dăm cu cardul sau telefonul, nu mai ținem cont, zicem că e doar un leu, trei, cinci lei. Așa se adună.
Un alt truc, atunci când zic „ok, nu pot (să nu cheltui pentru dorințe, n.r.)”, poți face altceva: ia-ți o zi de post financiar, una obișnuită, nu una de weekend în care dormi. Îți faci planul pe toată ziua, îți asiguri ce ai nevoie, benzină, mâncare, ca și cum nu ai portofel.
O să-mi vină să scot portofelul, să plătesc ceva, și pot să-mi dau seama de la ce nu mă pot abține, chiar dacă am stabilit că nu am nevoie de nimic.
Un lucru care funcționează foarte bine, de câte ori l-am implementat, este meniul săptămânal și cumpărat în funcție de listă funcționează foarte bine. Automat s-a văzut un 10-15% reducere în bugetul de mâncare din zona asta de conștientizare la cei care au aplicat metoda. Pot direcționa banii către ceva important pentru ei.
Când ți-ai găsit obiectivul e mult mai ușor să renunți și să fii mai conștient de banii ăia și să nu zici că sunt numai 5 lei; dar sunt cei 5 lei ai mei care mă duc mai aproape de obiectivul meu.
10. Europa Liberă: Cât de relevant este în organizarea bugetului, faptul că mica plăcere, care te costa 5 lei, te costă acum 7 sau 8 lei?
Anamaria Ciuhuță: Trebuie să mă gândesc ce este în controlul meu și ce nu este în controlul meu. Pot să mă concentrez pe cât e de „nenorocit” guvernul ăsta și uite cum s-a dus inflația și uite ce taxe avem, da asta nu mă ajută cu nimic.
Pot să fac în schimb comparații între magazine și să îl aleg pe cel mai convenabil. Deci îmi pot schimba magazinul, nu cumpăr zilnic, ci săptămânal; nu îmi convine că nu mi-a crescut salariul în ritmul dorit, dar pot să stau un pic și să-mi fac o analiză din aceea SWOT (puncte tari, puncte slabe, oportunități și dificultăți, n.r.)? Și mă întreb: pe unde stau, cât de relevant sunt eu în piață? Pot să-mi schimb job-ul, pot să-mi iau responsabilități în plus? Vreau să fac asta?
Oamenii care își țin bugete, care au dorințe și care au obiective au și foamea asta de a fi tot timpul la nivel înalt, în sensul că la muncă nu mă duc să treacă timpul, mă duc să fiu între cei mai buni.
Ok, avem inflație, ce pot să fac? Am unde să cresc la job-ul ăsta? Dacă nu, poate îmi fac un plan să cresc la alt job. Sau poate am un business pe care pot să-l cresc. Depinde și de situația familială, că dacă am copil mic nu e momentul să mă apuc de încă un business, pentru că e un copil mic.
Pot să mă concentrez pe ce e în mâna mea și pot să mă concentrez pe ce nu e în mâna mea, să stau să mă plâng, dar n-o să mă ajute la nimic. Nu o să crească salariul, doar că mă plâng, sub nicio formă.
Oficial, inflația (indicele prețurilor de consum) în România este de 5,2% - a doua cea mai mare din UE, după Ungaria - și mult mai mică decât nivelurile din 2023, 10,4% și din 2022, de 13,8%. Scăderea inflației la 5,1% în anul 2024, aproximativ la fel în prezent se aplică însă la prețuri deja crescute mult mai tare în anii record 2022 și 2023.
Față de 2021 prețurile din prezent sunt cu aproximativ 30% mai mari și asta conform datelor oficiale. La firul ierbii, avem percepția că prețurile au crescut și mai mult, peste ritmul de creștere al salariilor.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
