Linkuri accesibilitate

Testamentul spiritual al Papei: „Mormântul meu să fie în pământ, simplu, fără ornamente, cu inscripția: Franciscus”. Înmormântarea, sâmbătă

update

Papa Francisc în timpul slujbei religioase de la Șumleu Ciuc (România, 2019), când îndemna la fraternitate între români și maghiari.
Papa Francisc în timpul slujbei religioase de la Șumleu Ciuc (România, 2019), când îndemna la fraternitate între români și maghiari.

Papa Francisc a dat indicații precise privind înmormântarea sa: una simplă, într-o biserică din afara Vaticanului, conform testamentului spiritual. A fost publicat și raportul medical oficial privind decesul Papei Francisc: un accident vascular cerebral pe fondul unei stări fragile de sănătate.

Actualizare marți, 22 aprilie, ora 11:30.

Înmormântarea Papei Francisc va avea loc sâmbătă, pe 26 aprilie, începând cu ora locală 10:00 (11:00, ora României), a anunțat marți Vaticanul, citat de bbc.com.

Funeraliile Papei Francisc vor avea loc în aer liber, în fața Bazilicii Sfântul Petru, iar slujba va fi condusă de decanul Colegiului Cardinalilor, Giovanni Battista Re.

Mâine, pe 23 aprilie, la ora locală 09:00 (10:00 ora României), sicriul în care se află Suveranul Pontif va fi dus de la Capela Domus Sanctae Marthae la Bazilica Sf. Petru, conform regulilor stabilite prin Ordo Exsequiarum Romani Pontificis , scrie biroul de presă al Vaticanului.

Procesiunea va trece prin Piazza Santa Marta și Piazza dei Protomartiri Romani; apoi va intra în Piața Sf. Petru și va pătrunde în biserică prin ușa centrală. La Altarul Confessio, Cardinalul Camerlengo va prezida Liturghia Cuvântului, la finalul căreia vor putea începe vizitele la trupul Pontifului.


Articolul inițial

Papa Francisc și-a dorit o înmormântare simplă, în pământ, într-o nișă funerară, conform testamentul spiritual datat 29 iunie 2022.

Documentul în care cere să fie depus în Bazilica Sfânta Maria Maggiore a fost publicat de Vatican News. În continuare, textul integral al documentului papal:

„În numele Preasfintei Treimi. Amin.

Pe măsură ce simt că se apropie amurgul vieții mele pământești și cu speranța fermă în viața veșnică, doresc să-mi expun ultimele dorințe numai în ceea ce privește locul înmormântării mele.

De-a lungul vieții și în timpul slujbelor ca preot și episcop, m-am încredințat întotdeauna Maicii Domnului nostru, Sfânta Fecioară Maria. Din acest motiv, cer ca rămășițele mele muritoare să se odihnească – în așteptarea zilei Învierii – în Bazilica Papală Sfânta Maria Maggiore.

Doresc ca ultima mea călătorie pământească să se încheie tocmai în acest vechi sanctuar, unde mă voi opri întotdeauna să mă rog la începutul și la sfârșitul fiecărei călătorii apostolice, încredințând cu încredere intențiile mele Mamei Imaculate și mulțumind pentru grija sa blândă și maternă.

Cer ca mormântul meu să fie pregătit în nișa funerară din culoarul lateral dintre Capela Paulină (Capela Salus Populi Romani) și Capela Sforza a bazilicii, așa cum se arată în planul atașat.

Mormântul trebuie să fie în pământ; simplu, fără ornamente deosebite, purtând doar inscripția: Franciscus.

Costul pregătirii înmormântării va fi acoperit de o sumă oferită de un binefăcător. Am aranjat să fie transferat bazilicii papale Sfânta Maria Maggiore. Am dat instrucțiunile necesare cu privire la acest lucru

Am dat instrucțiunile necesare în acest sens cardinalului Rolandas Makrickas, comisar extraordinar al bazilicii liberiene.

Fie ca Domnul să acorde o răsplată potrivită tuturor celor care m-au iubit și care continuă să se roage pentru mine. Suferința care a marcat ultima parte a vieții mele, o ofer Domnului, pentru pacea în lume și pentru fraternitatea între popoare.

Santa Marta, 29 iunie 2022

FRANCIS”

Raportul medical care analizează cauza morții

Directorul Direcției de Sănătate și Igienă a Statului Cetății Vaticanului, Dr. Andrea Arcangeli, a făcut public raportul medical oficial privind decesul Papei Francisc, transmite Vatican News.

Cauza decesului Papei Francisc a fost identificată ca fiind un accident vascular cerebral, urmat de comă și colaps cardiocirculator ireversibil.

Dr. Andrea Arcangeli, directorul Direcției de Sănătate și Igienă a Statului Cetății Vaticanului, a emis certificarea oficială, iar Biroul de presă al Sfântului Scaun a publicat raportul luni seara.

Potrivit raportului medical, Papa a avut un istoric anterior de insuficiență respiratorie acută cauzată de pneumonie bilaterală multimicrobiană, bronșiectazii multiple, hipertensiune arterială și diabet de tip II.

Decesul său a fost confirmat prin thanatografie electrocardiografică. „Declar prin prezenta”, a scris doctorul Arcangeli, „că, după cunoștințele și judecata mea, cauzele decesului sunt cele menționate mai sus”.

Când ar putea fi înmormântat Papa Francisc

Cardinalii se reunesc astăzi (marți, 22 aprilie) pentru prima dată pentru a decide când va fi mutat trupul Papei Francisc la Bazilica Sfântul Petru și când vor avea loc funeraliile.

Conform Constituției apostolice, Universi Dominici Gregis - adică întreaga turmă a Domnului - slujba ar trebui să aibă loc „între a patra și a șasea zi după moarte”.

Aceasta ar plasa data înmormântării între vineri, 25 aprilie - Ziua Eliberării în Italia, o sărbătoare națională - și duminică, 27 aprilie.

Mai multe instituții italiene anunță că slujba va fi probabil programată pentru sâmbătă, agenția națională de presă Ansa citând surse de la Vatican.

Mort în a doua zi de Paște

În vârstă de 88 de ani,Ppapa Francisc a murit luni, pe 21 aprilie, în reședința sa din Casa Santa Marta, a anunțat Vatican News.

Suferind în ultimele luni, internat pentru a fi tratat pentru dublă pneumonie și externat la finalul lui martie, papa Francis a avut ultima apariție publică în duminica Paștelui, în balconul Bazilicii Sfântul Petru, pentru tradiționala predică „Urbi et Orbi”.

„Francisc este numele păcii, aşa mi-a intrat în inimă acest nume”, a explicat el, la scurt timp după ce a fost ales conducătorul Bisericii Catolice, în martie 2013.

„Mă aflam alături de arhiepiscopul din São Paulo Claudio Hummes, un mare prieten. Când voturile (în Conclav , n.red.) au atins două treimi, m-a îmbrăţişat şi mi-a spus «Nu îi uita pe săraci!». Imediat, în legătură cu săracii, m-am gândit la Francisc din Assisi, omul sărăciei, omul păcii.”

Papa Francisc a murit pe 21 aprilie 2025
Așteptați
Papa Francisc a murit pe 21 aprilie 2025

Nici o sursă media

0:00 0:00:59 0:00

La momentul alegerii sale, arhiepiscopul iezuit de Buenos Aires avea 76 de ani.

Născut pe 17 decembrie 1936 cu numele de Jorge Mario Bergoglio, a fost primul Papă al Americii și primul suveran pontif non-european după mai bine de un mileniu.

Anunțul decesului său a venit în a doua zi de Paște, pe 21 aprilie.

„Dragi frați și surori, cu profundă tristețe trebuie să anunț decesul Sfântului Părinte Francisc. La ora 07:35 în această dimineață, episcopul Romei, Francisc, s-a întors la casa Tatălui”, a anunțat cardinalul Kevin Farrell pe canalul de televiziune al Vaticanului.

Trupul său urmează să fie așezat miercuri în Bazilica Sfântul Petru pentru toți credincioșii care doresc să-i aducă un omagiu.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI

  • 16x9 Image

    Cezar Amariei

    A intrat în echipa Europa Liberă în mai 2023. Jurnalist cu peste 20 de ani de experiență, a colaborat cu unele dintre cele mai importante trusturi media naționale (Mediafax, Adevărul, ProTV, Gândul).

    Specializat în materiale de autor, analize, anchete, sinteze, reportaje, interviuri.

XS
SM
MD
LG