Linkuri accesibilitate

Ordinul lui Trump prin care interzice acordarea cetățeniei prin naștere, suspendat în Justiție


Un judecător american a blocat temporar ordinul lui Trump de acordare a cetățeniei americane ca drept la naștere, drept consacrat prin Constituția SUA.

Un judecător federal spune că ordinul, care urma să intre în vigoare pe 19 ianuarie, este „în mod evident neconstituțional”.

El a blocat intrarea în vigoare a ordinului printr-un ordin de restricție de două săptămâni, transmite BBC.

Acest lucru ar putea ajunge în cele din urmă la Curtea Supremă, care ar trebui să fie de acord să preia cazul.

Dar având în vedere că instanța are o supermajoritate conservatoare, cei care susțin ordinul executiv speră ca judecătorii să permită ca acesta să intre în vigoare.

Între timp, în SUA, Trump a ordonat ca 1.500 de militari să ridice bariere la granițe, ca parte a represiunii sale împotriva imigrației, și ar putea fi dislocați până la 10.000 de militari.

Cetățenia prin drept de naștere este prevăzută în Constituția SUA din 1968, făcând automat cetățean pe oricine s-a născut în SUA sau pe teritoriile sale.

Trump a emis acest ordin la câteva ore după ce a devenit președinte, declarând că orice copil născut din imigranți fără acte nu va fi cetățean al SUA.

Ordinul s-a extins și la părinții care se află în țară legal, dar temporar - cum ar fi turiștii, studenții și muncitorii.

Grupurile de drepturi ale omului și peste 20 de state conduse de democrați au intentat un proces pentru a-l bloca.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG