Linkuri accesibilitate

Parlamentul a adoptat propunerea de modificare a Codului Penal fără pragul la abuz în serviciu


Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu a declarat că proiectul adoptat de Parlament nu intră în contradicție cu deciziile anterioare ale Curții Constituționale.
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu a declarat că proiectul adoptat de Parlament nu intră în contradicție cu deciziile anterioare ale Curții Constituționale.

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 191 de voturi „pentru”, 66 „împotrivă” şi 12 abţineri, proiectul de lege care modifică Codul Penal. Printre efectele noii legi se numără modul în care pot fi sancționați cei acuzați de abuz în serviciu.

În forma adoptată de Camera Deputaților a fost eliminat orice prag valoric pentru infracțiunea de abuz în serviciu. Pentru a intra în vigoare, legea trebuie promulgată de președintele țării.

Stabilirea unui prag valoric peste care faptele de abuz în serviciu pot fi încadrate la infracțiune a stârnit controverse în România, în ultima săptămână.

Dezbaterea publică a început după ce comisia juridică a Senatului a adoptat un amendament la proiectul guvernului, care stabilea acest prag la 250.000 de lei.

În urma criticilor, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a propus public un alt prag, de 9.000 de lei. Această sumă a fost dezbătută în comisia juridică a Camerei Deputaților.

Marți, 4 aprilie, această comisie a renunțat la toate amendamentele anterioare și a trimis în Plenul Camerei Deputaților forma propusă și asumată de guvern.

Cătălin Predoiu, ministrul Justiției, a spus miercuri, în Parlament, că Guvernul nu a impus niciun prag „ţinând cont şi de exigenţele pentru funcţia publică, din perspectiva integrităţii şi de dreptul comparat”.

Acesta a spus că forma adoptată nu va intra în contradicție cu deciziile anterioare ale Curții Constituționale, care menționau despre impunerea unui prag valoric pentru faptele de abuz în serviciu.

„Obligaţia de a pune un prag nu este menţionată în dispozitiv, de aici a plecat şi toată controversa care datează de ani de zile. Deciziile sunt vechi de 5 sau 7 ani de zile şi nici până acum nu a fost lămurită, nici în doctrină nici în jurisprudenţa Curţii”, a explicat Predoiu.

XS
SM
MD
LG