Cetățenii români cu vârsta de peste 14 ani, care au domiciliul în municipiul București, vor putea solicita de joi, 24 aprilie, eliberarea unei cărți electronice de identitate.
Progragul în funcție de sector:
Sector 1 – începând cu ora 11.00
Sector 2 – începând cu ora 09.00
Sector 3 – începând cu ora 11.00
Sector 4 – începând cu ora 10.00
Sector 5 – începând cu ora 09.00
Sector 6 – începând cu ora 10.00
Programările se vor realiza exclusiv online, prin accesarea portalului HUB Servicii MAI https://hub.mai.gov.ro/cei/programari/
„Totodată, estimăm că primele cărți de identitate electronice vor intra în posesia cetățenilor care au domiciliul în municipiul București începând cu 12 mai 2025”, spune MAI.
Opțiunea pentru a solicita o Carte Electronică de Identitate poate fi exprimată oricând de titular, indiferent de termenul de valabilitate al actualului act de identitate.
Până la finalizarea extinderii emiterii la nivel național a Cărții Electronice de Identitate, termenul de soluționare a cererii și eliberarea sa va dura în medie 10 zile, urmând ca după operaționalizarea CEI la nivelul întregii țări perioada de așteptare pentru eliberarea documentului electronic de identitate să fie diminuată.
Un cetățean va putea opta între a solicita eliberarea unei Cărți Electronice de Identitate sau a solicita eliberarea unei Cărți de Identitate Simple care nu va conține suport de stocare electronic (cip) și care va fi pusă în circulație în ultima decadă a lunii mai 2025.
Costuri pentru eliberarea CEI
Prima Carte Electronică de Identitate se eliberează gratuit pentru cetățenii români începând cu vârsta de 14 ani, în limita fondurilor asigurate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Ulterior, pentru solicitarea eliberării altei Cărți Electronice de Identitate, cetățeanul va achita o taxă în valoare de 67 de lei.
De asemenea, pentru eliberarea Cărții de Identitate Simple (CIS) solicitantul va achita o taxă în valoare 38 de lei.
Principalele beneficii ale CEI
- Dimensiune standardizată, similară cardurilor bancare, conform normelor europene
- Elemente avansate de securitate, care asigură protecție împotriva falsificării și a furtului de identitate
- Posibilitatea utilizării ca document de călătorie
- Acces facil la servicii electronice și posibilitatea utilizării pentru semnătura electronică.
Ministerul de Interne preconizează că, în următoarele două luni, CEI va fi disponibilă la nivel național, prin serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor.
Din luna iunie 2025, vor putea obține Cartea Electronică de Identitate și copiii sub 14 ani.
În cazul acestora, CEI va fi utilizat ca document de călătorie, precum și pentru stabilirea identității în unele proceduri administrative, fiind o soluție mai eficientă decât utilizarea certificatului de naștere, spune MAI.
Începând cu 20 mai 2025, se vor elibera și Cărți de Identitate Simple (CIS), care nu conțin suport electronic de stocare.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI