„Francisc este numele păcii, aşa mi-a intrat în inimă acest nume”, a explicat el, la scurt timp după ce a fost ales conducătorul Bisericii Catolice, în martie 2013.
„Mă aflam alături de arhiepiscopul din São Paulo Claudio Hummes, un mare prieten. Când voturile (în Conclav , n.red.) au atins două treimi, m-a îmbrăţişat şi mi-a spus «Nu îi uita pe săraci!». Imediat, în legătură cu săracii, m-am gândit la Francisc din Assisi, omul sărăciei, omul păcii.”
La momentul alegerii sale, arhiepiscopul iezuit de Buenos Aires avea 76 de ani.
Născut pe 17 decembrie 1936 cu numele de Jorge Mario Bergoglio, a fost primul Papă al Americii și primul suveran pontif non-european după mai bine de un mileniu.
Anunțul decesului său a venit în a doua zi de Paște, pe 21 aprilie.
„Dragi frați și surori, cu profundă tristețe trebuie să anunț decesul Sfântului Părinte Francisc. La ora 07:35 în această dimineață, episcopul Romei, Francisc, s-a întors la casa Tatălui”, a anunțat cardinalul Kevin Farrell pe canalul de televiziune al Vaticanului.
Corpul său urmează să fie așezat miercuri în Bazilica Sfântul Petru pentru toți credincioșii care doresc să-i aducă un omagiu.
Deși era o figură cunoscută pe întreg continentul american la momentul alegerii sale ca Suveran Pontif, a preferat să rămână până atunci un simplu preot, foarte iubit în eparhia lui, unde a călătorit numai cu metroul și cu autobuzul în cei 15 ani de slujire episcopală.
„Oamenii mei sunt săraci și eu sunt unul dintre ei”, a spus el în mai multe ocazii, explicându-și decizia de a locui într-un apartament și de a-și găti singur. I-a sfătuit permanent pe preoții săi să arate milă și curaj apostolic și să țină porțile deschise tuturor.
„Călcarea în picioare a demnității unei persoane este un păcat grav”
Cel mai rău lucru care i s-ar putea întâmpla Bisericii, a spus el în diverse ocazii, „este ceea ce de Lubac numea lumesc spiritual”, adică „a fi egocentric”.
Henri de Lubac a fost unul din cei mai importanți teologi catolici din secolul al XX-lea, expert al Consiliului Vatican II. Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit cardinal în 1983.
De aceea, el i-a îndemnat pe oameni să redescopere Catehismul, cele Zece Porunci și Fericirile.
Proiectul lui a fost unul simplu: dacă îl urmezi pe Hristos, înțelegi de ce „călcarea în picioare a demnității unei persoane este un păcat grav”, obișnuia să spună Papa Francisc, potrivit paginii Sfântului Scaun.
Biografia sa oficială constă doar în câteva rânduri, cel puțin până la numirea sa ca Arhiepiscop de Buenos Aires, semn al caracterului său rezervat.
Cu toate acestea, a devenit un punct de referință datorită pozițiilor puternice pe care le-a adoptat în timpul crizei financiare care a copleșit Argentina în 2001.
Pregătirea
S-a născut la Buenos Aires la 17 decembrie 1936, ca fiu al unor imigranți italieni. Tatăl său, Mario, a fost contabil angajat la căile ferate, iar mama, Regina Sivori, a fost o soție dedicată creșterii celor cinci copii ai lor.
A absolvit ca tehnician chimist și apoi a ales calea preoției, intrând în Seminarul Eparhial din Villa Devoto.
Pe 11 martie 1958 a intrat în noviciatul Societății lui Isus.
Și-a terminat studiile de științe umaniste în Chile și s-a întors în Argentina în 1963, pentru a absolvi, cu diplomă în filozofie, Colegio de San José din San Miguel.
Din 1964 până în 1965 a predat literatură și psihologie la Immaculate Conception College din Santa Fé, iar în 1966 a predat aceeași materie la Colegio del Salvatore din Buenos Aires.
Din 1967 până în 1970 a studiat teologia și a obținut o diplomă de la Colegio of San José.
Pe 13 decembrie 1969 a fost hirotonit preot de Arhiepiscopul Ramón José Castellano.
Și-a continuat pregătirea între 1970 și 1971 la Universitatea din Alcalá de Henares din Spania, iar pe 22 aprilie 1973 și-a finalizat studiile la iezuiți.
Întors în Argentina, a fost numit maestru începător la Villa Barilari, San Miguel; profesor la Facultatea de Teologie din San Miguel; consultant al Provinciei Societății lui Isus și, de asemenea, rector al Colegio Máximo al Facultății de Filosofie și Teologie.
Pe 31 iulie 1973 a fost numit provincial al iezuiților din Argentina, funcție pe care a deținut-o timp de șase ani.
Apoi și-a reluat activitatea în învățământul universitar și, din 1980 până în 1986, a slujit din nou ca rector al Colegio de San José, precum și ca preot paroh, din nou în San Miguel.
În martie 1986 a plecat în Germania ca să își termina teze de doctorat. Superiorii săi l-au trimis apoi la Colegio del Salvador din Buenos Aires și lângă Biserica Iezuită din orașul Córdoba, ca director spiritual și mărturisitor.
Cardinalul Antonio Quarracino, Arhiepiscop de Buenos Aires, l-a vrut colaborator apropiat.
„Miserando atque eligendo”
Astfel, la 20 mai 1992, Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit Episcop titular de Auca și auxiliar de Buenos Aires.
Pe 27 mai a primit hirotonirea episcopală de la Cardinal în catedrală. Și-a ales ca motto episcopal miserando atque eligendo, iar pe stema sa a introdus simbolul Societății lui Isus - IHS.
Motto-ul Sfântului Părinte Francisc este luat din omilia (predică) Sfântului Beda venerabilul, preot care, comentând episodul evanghelic al vocaţiei Sfântului Matei, scrie „Vidit ergo Iesus publicanum et quia miserando atque eligendo vidit, ait illi Sequere me” „Isus văzu un publican (persoană care strângea impozite la romani - n.r.) şi fiindcă s-a uitat la el cu îndurare şi l-a ales, i-a spus: Urmează-mă!”.
Această omilie este un omagiu adus îndurării divine şi este reprodusă în Liturghia Orelor în sărbătoarea Sfântului Matei.
Cuvintele miserando atque eligendo îmbracă o semnificaţie deosebită în viaţa şi itinerariul spiritual al Papei, pentru că de sărbătoarea Sfântului Matei, în 1953, când avea 17 ani, tânărul Jorge Mario Bergoglio a experimentat prezenţa lui Dumnezeu în viaţa sa, în urma unei spovedanii.
„În urma unei spovezi s-a simţit atins în inimă şi a simţit coborârea îndurării lui Dumnezeu care, cu privire îndurătoare, îl chema la viaţa consacrată, după exemplul Sfântului Ignaţiu de Loyola”, conform Radio Vatican.
Când a fost ales episcop, în amintirea acelui moment care a marcat începutul totalei sale consacrări lui Dumnezeu, a ales ca motto şi program de viaţă tocmai cuvintele Sfântului Beda: miserando atque eligendo (îndurându-se şi alegând), dorind ca acestea să apară şi pe stema pontificală.
Este o expresie care nu se poate traduce întocmai, pentru că unul din cele două verbe nu are gerunziu nici în italiană și nici în spaniolă. Traducerea literală ar fi „milostivind şi alegând” sau „l-a milostivit”.
Imediat a fost numit vicar episcopal al districtului Flores și la 21 decembrie 1993 i s-a încredințat și funcția de vicar general al Arhiepiscopiei. Astfel, nu a fost o surpriză când, la 3 iunie 1997, a fost ridicat la demnitatea de Arhiepiscop coadjutor de Buenos Aires.
La nici nouă luni de la moartea cardinalului Quarracino, i-a succedat pe 28 februarie 1998, ca Arhiepiscop, Primat al Argentinei și Ordinar pentru credincioșii de rit răsăritean din Argentina care nu au nici un Ordinar de rit propriu.
Trei ani mai târziu, la Consistoriul din 21 februarie 2001, Ioan Paul al II-lea l-a ales cardinal, atribuindu-i titlul de San Roberto Bellarmino.
El le-a cerut credincioșilor să nu vină la Roma pentru a-l sărbători, ci mai degrabă să doneze săracilor ceea ce ar fi cheltuit dacă ar fi făcut această călătorie.
În calitate de mare cancelar al Universității Catolice din Argentina, este autorul cărților: Meditaciones para religiosos (1982), Reflexiones sobre la vida apostólica (1992) și Reflexiones de esperanza (1992).
În octombrie 2001 a fost numit Relator General al celei de-a zecea Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor privind Ministerul Episcopal.
Această sarcină i-a fost încredințată în ultimul moment pentru a-l înlocui pe Cardinalul Edward Michael Egan, Arhiepiscop de New York, care a fost obligat să rămână în patria sa din cauza atacurilor teroriste din 11 septembrie.
La Sinod, el a pus un accent deosebit pe „misiunea profetică a episcopului”, pe „profetul dreptății”, pe datoria sa de a „predica neîncetat” doctrina socială a Bisericii și, de asemenea, „de a exprima o judecată autentică în materie de credință și morală”.
În tot acest timp, cardinalul Bergoglio devenea din ce în ce mai popular în America Latină.
În ciuda acestui fapt, nu și-a relaxat niciodată abordarea sobră sau stilul său strict de viață, despre care unii au spus că este aproape „ascetic”.
În acest spirit de sărăcie, el a refuzat să fie numit președinte al Conferinței Episcopale a Argentinei în 2002, dar trei ani mai târziu a fost ales și apoi, în 2008, reconfirmat pentru un alt mandat de trei ani.
Între timp, în aprilie 2005, a luat parte la Conclavul în care a fost ales Papa Benedict al XVI-lea.
În calitate de Arhiepiscop de Buenos Aires – o dieceză cu peste trei milioane de locuitori – a conceput un proiect misionar bazat pe comuniune și evanghelizare.
El avea patru obiective principale: comunități deschise și frățești, un laic informat care joacă un rol principal, eforturi de evanghelizare adresate fiecărui locuitor al orașului și asistență pentru cei săraci și bolnavi.
El și-a propus să reevanghelizeze Buenos Aires, „ținând cont de cei care locuiesc acolo, de structura și istoria ei”.
Le-a cerut preoților și mirenilor să lucreze împreună.
În septembrie 2009 a lansat campania de solidaritate pentru bicentenarul Independenței țării.
Două sute de agenții caritabile aveau să fie înființate până în 2016. Și la scară continentală, el se aștepta mult de la impactul mesajului Conferinței de la Aparecida din 2007, până la punctul de a o descrie drept „Evangelii Nuntiandi a Americii Latine”.
Până la începutul recentului sede vacante, a fost membru al Congregației pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor, al Congregației pentru Cler, al Congregației pentru Institute de Viață Consacrată și Societăților de Viață Apostolică, al Consiliului Pontifical pentru Familie și al Comisiei Pontificale pentru America Latină.
Sede vacante este, conform codului canonic al Bisericii Catolice, perioada în care o dieceză sau o biserică rămâne lipsită de episcop diecezan. Un caz particular este acela când scaunul vacant este Scaunul Apostolic.
A fost ales Suprem Pontif pe 13 martie 2013.
Istoric scurt în date și cifre. De la părintele iezuit, la Papa Francisc
Papa Francisc avea 76 de ani când a fost ales şef al Bisericii Catolice. Este primul suveran pontif venit din Americi şi primul iezuit.
Papa Francisc a făcut o vizită istorică în România, ţară majoritar ortodoxă, între 31 mai și 2 iunie 2019, pentru beatificarea celor șapte episcopi greco-catolici, martiri ai închisorilor comuniste: Valeriu Traian Frențiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu.
În ultima zi a vizitei, pe 2 iunie, a oficiat slujba de beatificare la Blaj, iar cei șapte martiri sunt celebrați în fiecare an pe aceeași dată.
Papa Francisc a avut atunci întâlniri cu președintele Klaus Iohannis, cu premierul Viorica Dăncilă și cu Patriarhul Daniel.
Călătoria apostolică a papei Francisc în România a avut loc la 20 de ani de la cea a Papei Ioan Paul al II-lea, în 1999, și a avut și un motto: „Să mergem împreună!”
Prima demisie a unui Suveran Pontif
11-24 februarie 2013: Papa Benedict al XVI-lea (Joseph Ratzinger), pe atunci în vârstă de 85 de ani, își anunță demisia, o premieră în peste şapte secole de papalitate.
A fost al 265-lea papă și i-a succedat în aprilie 2005 lui Ioan Paul al II-lea.
Motivul invocat al demisie: nu mai are „suficientă forţă” să conducă Biserica Catolică, din cauza „vârstei înaintate”.
Pe 24 februarie avea să spună în ultima sa rugăciune Angelus, din Piața Sfântul Petru, că Dumnezeu i-a cerut să dedice mai mult rugăciunii şi meditaţiei.
13 februarie 2013: La ultima sa liturghie din bazilica Sfântul Petru, Benedict al XVI-lea denunţă „loviturile aduse unităţii Bisericii” şi „diviziunile din cadrul corpului bisericesc”. Adevărate sau false, dezvăluirile din scandalul „Vatileaks” îşi fac din nou apariţia, menţionând un „lobby gay” la Vatican. „Bârfe” şi „calomnii”, răspunde Vaticanul.
25 februarie: Vaticanul anunţă că raportul de anchetă în cazul scurgerilor de documente confidenţiale în anturajul lui Benedict al XVI-lea va fi transmis exclusiv viitorului papă.
28 februarie: Benedict al XVI-lea promite „supunere necondiţionată” succesorului său și se retrage la reşedinţa de vară a suveranilor pontifi de la Castelul Gandolfo, în sudul Romei, unde va locui timp de două luni.
4 - 11 martie: Preconclav cu 209 cardinali, alegători ai papei. Două sobe sunt instalate în Capela Sixtină, una pentru arderea buletinelor de vot, cealaltă pentru a degaja fum negru sau alb, în funcție de rezultatul alegerilor, dacă prin vot s-a ajuns la un consens privind viitorul Papă sau nu.
12 martie: 115 cardinali intră în conclav pentru a alege noul Papă în secret absolut. Uşile Capelei Sixtine sunt închise cu cheia. Primul tur de scrutin: fum negru.
13 martie: Al doilea şi al treilea tur de scrutin: fum negru.
13 martie: La 18:07 GMT, fum alb în urma celei de a cincea sesiuni de vot. „Habemus papam”, anunţă cardinalul francez Jean-Louis Tauran de la balconul bazilicii Sfântul Petru, numele celui de-al 266-lea suveran pontif: arhiepiscopul de Buenos Aires, cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio, 76 de ani, care devine Papa Francisc.
A rostit rugăciunea „Tatăl nostru” şi a binecuvântat mulţimea adunată în Piaţa San Pietro, apoi a lansat un apel la fraternitate, prietenie, dragoste și evanghelizare și le-a cerut credincioșilor să se roage pentru el și să-i acorde binecuvântarea lor.
Detalii inedite
- Înainte de a deveni preot, în 1969, lui Jose Mario Bergoglio îi plăcea să danseze tango cu iubita.
- A obținut un masterat în chimie şi a predat această disciplină la liceu.
- A lucrat ca bodyguard într-un bar din Buenos Aires.
- În adolescenţă a rămas fără un plămân din cauza unor probleme de sănătate.
- Era pasionat de gătit, iar una din specialităţile sale era paella.
- Vorbea fluent spaniola, italiana şi latina, dar și engleză, germană, ucraineană, portugheză.
- Era microbist și suporter al echipei de fotbal din orașul natal, San Lorenzo, Argentina, de unde și colecția uriașă de tricouri pe care le-a primit cadou de la mai multe echipe de fotbal.
- Printre cadourile extravagante primite a fost și o motocicletă Harley Davidson, vândută apoi în interes caritabil.
- Cartea preferată, Biblia, dar era un fan al scriitorului J.R.R. Tolkien.
Sursa: Mediafax
Procedura de alegere a Suveranului Pontif
Biserica Catolică a modificat timp de două mii de ani modalităţile de desemnare a unui Papă înainte de a ajunge la soluţia actuală de alegere în conclav.
Procedura a fost supusă mai multor schimbări de-a lungul timpului până să ajungă la mecanismul actual de desemnare: de cardinali, în spatele uşilor închise, notează AFP.
Evanghelia nu precizează modalitatea în care trebuie ales succesorul Sfântului Petru.
Intervenţia suveranilor sau a marilor familii, chiar prin forţă armată, în alegerea Papei l-a determinat pe Nicolae al II-lea să reacţioneze, publicând la 1060 bula papală In Nomine Domini. Textul a definitivat procedura de alegere a papei, care nu va mai fi făcut de laici, ci exclusiv de cardinali.
Pe 21 noiembrie 1970, Paul al VI-lea a definitivat caracteristicile actuale ale colegiului electoral: vârsta maximă a unui cardinal care poate participa la alegeri este de 80 de ani, iar numărul maxim de cardinali electori este de 120.
Ioan Paul al II-lea a confirmat aceste proceduri în februarie 1996 prin constituţia apostolică „Universi Domini Gregis” (Întreaga turmă a Domnului).
În ultimii ani, internaţionalizarea tot mai accentuată a colegiului cardinalilor a făcut din ce în ce mai aleatorie orice previziune asupra alegerii următorului papă.
Alegerea papei trebuie să se desfăşoare în afara oricărei presiuni exterioare, conclavul (cum clave - sub cheie) este izolat de exterior.
Această izolare există din 1271, când, în Viterbe (Italia), cardinalii care nu reuşeau să ajungă la un acord asupra găsirii unui succesor pentru Clement al IV-lea au fost închişi de creştini şi supuşi unui regim strict cu pâine şi apă pentru a-i determina să=l aleagă mai repede pe următorul Papă.
Alesul, Grigorie al X-lea, a făcut din asta o regulă, exceptând regimul de pâine şi apă.
În prezent, au fost realizate amenajări speciale la Vatican, pentru izolarea „marilor electori”, dar şi pentru a permite traiul în condiţii de minim confort în timpul conclavului, pentru că mulți dintre membrii săi sunt persoane foarte în vârstă.
Cardinalii intră în conclav la cel puţin 15 zile şi maxim 20 de la decesul sau retragerea Papei.
Ei trec în cortegiu din Capela Paulină în Capela Sixtină.
Apoi se închid ușile, se scot cheile, iar izolarea este verificată de cardinalul şambelan la interior şi de prefectul Casei Pontificale la exterior.
Cardinalii nu au voie să voteze pentru ei înşişi şi trebuie să depună pe rând un jurământ de respectare a votului secret şi de acceptare a rezultatului.
Ei jură că acela dintre ei care va fi ales nu va renunţa niciodată să revendice drepturile depline ale pontifului roman.
Procesul de votare se desfăşoară în Capela Sixtină, cu două scrutine dimineaţa şi două seara.
Buletinele de vot sunt apoi arse. Cardinalul care obţine două treimi din voturi este ales. În cazul unui impas, există şi posibilitatea votului cu majoritate absolută.
După ce este obţinut rezultatul, decanul Colegiului Cardinalilor îl întreabă pe câştigător dacă acceptă alegerea. În cazul în care o face, acesta devine Papă, iar competenţele sale se extind imediat asupra întregii lumi catolice.
Noul Papă trebuie să declare ce nume va purta ca suveran pontif.
În timpul desfăşurării scrutinului, cu ajutorul unei sobe din Capela Sixtină mulţimea adunată în Piaţa Sfântul Petru este informată în legătură cu rezultatul votului.
Dacă fumul este negru, Suveranul Pontif nu a fost ales.
Dacă este alb, înseamnă că a fost ales un nou Papă.
