Linkuri accesibilitate

John Thune, ales lider al majorității republicane din Senatul SUA prin vot secret


Senatorul american John Thune, la Capitol Hill în ziua în care republicanii din Senatul SUA se întâlnesc pentru a vota poziții de conducere, inclusiv pe liderul majorității republicane din Senat, pentru cel de-al 119-lea Congres al SUA - Washington, 13 noiembrie 2024.
Senatorul american John Thune, la Capitol Hill în ziua în care republicanii din Senatul SUA se întâlnesc pentru a vota poziții de conducere, inclusiv pe liderul majorității republicane din Senat, pentru cel de-al 119-lea Congres al SUA - Washington, 13 noiembrie 2024.

Senatorul John Thune a fost ales lider al majorității republicane din Senatul SUA pentru următorii doi ani sub președinția lui Donald Trump, a declarat o sursă pentru Reuters.

Thune îi ia locul lui Mitch McConnell, care se va retrage în ianuarie.

Alegerile s-au desfășurat prin vot secret. Senatorul John Cornyn din Texas, un aliat al lui McConnell, a concurat și el pentru postul de conducere.

Thune, care a câștigat votul de miercuri cu 29-24 în al doilea tur de scrutin împotriva lui Cornyn, va deveni oficial lider al majorității atunci când noul Senat va depune jurământul pe 3 ianuarie.

McConnell, care i-a condus pe republicanii din Senat din 2007, a anunțat în februarie că va demisiona din funcția de lider GOP anul acesta.

Partidul Republican al președintelui ales Donald Trump va controla ambele Camere ale Congresului când acesta va prelua mandatul în ianuarie, a estimat Edison Research miercuri.

Republicanii vor avea cel puțin cele 218 de voturi necesare pentru a controla Camera Reprezentanților, cu 435 de locuri, a estimat Edison, citat de CNN.

Ei și-au asigurat deja o majoritate în Senatul SUA de cel puțin 52-48 după alegerile din 5 noiembrie.

În timpul primului său mandat prezidențial din 2017-2021, cea mai mare realizare a lui Trump a fost reducerea taxelor care urmează să expire anul viitor.

Acea legislație și legea de infrastructură a președintelui democrat Joe Biden au fost adoptate în perioadele în care partidul controla ambele camere ale Congresului.

În schimb, în ultimii doi ani de guvernare, în care puterea a fost divizată între cele două partide în Congres, Biden a avut puțin succes în adoptarea legislației, iar Congresul s-a străduit să își îndeplinească funcția de bază, cea de a furniza banii necesari pentru a menține guvernul pe linia de plutire.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI
  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG