Linkuri accesibilitate

MApN cercetează dacă o rachetă rusească a stat două minute în spațiul aerian românesc, în zona Dărăbani


Reprezentanții Armatei precizează că vor continua să cerceteze dacă o rachetă rusească a intrat în spațiul aerian românesc.
Reprezentanții Armatei precizează că vor continua să cerceteze dacă o rachetă rusească a intrat în spațiul aerian românesc.

Cu toate că precizează că sistemul de supraveghere aeriană nu a detectat nimic, Ministerul Apărării anunță că cercetează dacă o rachetă rusească a intrat în spațiul aerian românesc miercuri dimineață.

„Sistemul de supraveghere aeriană al României, ca parte a sistemului integrat al NATO, care monitorizează în permanență situația aeriană din zonă, nu a detectat o astfel de situație”, arată un comunicat al MApN.

Armata precizează că nici mijloacele țărilor NATO care suplimentează monitorizarea în zona de responsabilitate a României nu au fost confirmat traversarea spațiului aerian românesc.

„Autoritățile militare române au fost informate de cele ucrainene despre faptul că, în jurul orei 7.30, o rachetă a forțelor Federației Ruse, care ar fi avut impactul în regiunea Cernăuți, Ucraina, ar fi evoluat prin spațiul aerian al Republicii Moldova și, pentru aproximativ două minute, și prin spațiul aerian al României, în zona de nord, în proximitatea localității Darabani”, arată MApN.

În comunicat, reprezentanții Armatei precizează că vor continua să cerceteze dacă racheta a intrat în spațiul aerian românesc „pentru clarificarea tuturor circumstanțelor”.

Armata arată că „forțele și mijloacele angrenate în executarea Serviciului de Luptă Poliție Aeriană – sub comandă națională și sub comandă NATO rămân permanent la datorie pentru protejarea spațiului aerian național și aliat”.

Alerte de drone rusești în apropierea graniței României

  • 23 octombrie 2024 - Armata a anunțat că a identificat două ținte de mici dimensiuni care au pătruns în spațiul aerian românesc, în județele Tulcea și Constanța. Nu au existat dovezi ale prăbușirii celor două ținte
  • 19 octombrie 2024 - Armata a anunțat că a urmărit „o țintă de mici dimensiuni” care a venit dinspre largul Mării Negre către România, în jurul orei 2:30 dimineața. Obiectul a intrat în țară pe la Sfântu Gheorghe, s-a plimbat două ore, și la final s-a îndreptat spre Gura Portiței.
  • 17 octombrie 2024 - Patru avioane militare (două F-16 ale României și două F-18 ale Spaniei) au fost ridicate în aer după o alertă aeriană în județul Constanța.
  • 2 octombrie 2024 - Patru aeronave militare au fost ridicate după ce Rusia a atacat cu drone obiective din Ucraina, în apropierea graniţei cu România.
  • 27 septembrie 2024 - Patru aeronave au fost ridicate după ce forţele ruse au atacat cu drone mai multe obiective din Ucraina de la graniţa cu România. O dronă a intrat pentru scurt timp în spaţiul naţional.
  • 8 septembrie 2024 - Armata a urmărit traseul unei drone care intrat în spaţiul aerian naţional şi a părăsit teritoriul spre Ucraina. Mesaj RO-Alert pentru Tulcea şi Constanţa privind riscul căderii unor obiecte din spaţiul aerian.
  • 23 august 2024 - Mesaj RO-Alert pentru zona de nord a judeţului Tulcea prin care populaţia a fost informată că există posibilitatea căderii de obiecte din aer.
  • 25 iulie 2024 - Ucraina a susținut că trei drone ruseşti au trecut graniţa cu România. Mesaj RO-Alert în nordul judeţului Tulcea.
  • 24 iulie 2024 - Alertă aeriană în nordul judeţului Tulcea. Mesaj RO-Alert, după ce au fost observate drone care se apropiau de graniţă.
  • 6 iulie 2024 - Mesaj RO-Alert în localităţile din jud. Tulcea de la graniţa cu Ucraina pentru a anunţa un potenţial pericol. Două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române, ridicate în aer pentru a monitoriza situaţia.
  • 24 martie 2024 - Mesaj RO-Alert de avertizare a populaţiei privind riscul de cădere a unor obiecte din spaţiul aerian, transmis în nordul județului Tulcea.
  • 10 februarie 2024 - Mesaje RO-Alert în judeţele Tulcea şi Galaţi după atacuri cu drone asupra porturilor din Ucraina. Aeronave F16 au fost ridicate pentru a monitoriza situația.
  • 17 decembrie 2023 - Mesaj RO-Alert referitor la posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian, transmis în municipiul Tulcea şi în localităţi din nordul județului.
  • 13 decembrie 2023 - Mesaj RO-Alert despre posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian, transmis în zona de nord a judeţului Tulcea.
  • 30 septembrie 2023 - Mesaj Ro-Alert pentru zona de nord a judeţului Tulcea şi zona de graniţă a judeţului Galaţi. Posibilă pătrundere neautorizată în spaţiul aerian naţional a unor drone rusești.
  • 26 septembrie 2023 - Atac rusesc cu drone pe malul ucrainean al Dunării, unele căzând în apropierea unui bac cu români care pleca spre Isaccea.
  • 18 septembrie 2023 - 16 localităţi din județul Tulcea, printre care și orașul reşedinţă de judeţ, au primit mesajul RO-Alert privind posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian.
  • 17 septembrie 2023 - Mesaje RO-Alert pentru zona de nord a judeţului Tulcea şi pentru zona de frontieră din municipiul Galaţi, unde ar putea cădea obiecte din spaţiul aerian.
  • 13 septembrie 2023 - Mesaj RO-Alert în localităţi din judeţul Tulcea privind posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Localități vizate: Luncavița, Grindu, Isaccea, Ceatalchioi, Chilia, Somova, Pardina şi Văcăreni.
  • 8 septembrie 2023 - Mesaj RO-Alert privind riscul căderii unor „elemente aparţinând mijloacelor de luptă utilizate în conflict”.

Observație: date valabile până pe 23 octombrie 2024

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG