Lista susținătorilor trebuie să cuprindă data alegerilor, prenumele și numele candidatului, precum și prenumele și numele alegătorului care susține candidatura, data nașterii, adresa, denumirea actului de identitate, seria și numărul acestuia și semnătura alegătorului.
În finalul listei, persoana care a întocmit-o este obligată să completeze o declarație pe propria răspundere prin care să ateste veridicitatea semnăturilor susținătorilor.
Potrivit legii, semnăturile de susținere pot fi colectate doar în format fizic.
Modelul listei poate fi descărcat în format .pdf sau .rtf de pe website-ul AEP - www.roaep.ro, de la secțiunea Alegeri Prezidențiale 2025/Candidați, disponibilă la următorul link: https://www.roaep.ro/prezentare/alegeri-prezidentiale-2025/
Un alegător poate susține mai mulți candidați la alegerile pentru Președintele României din 4 mai 2025, menționează AEP.