David Ușurelu are 20 de ani și este student în anul al II-lea la Facultatea de Istorie din București, specializarea Relații Internaționale și Studii Europene.

Istoria și Uniunea Europeană au fost pasiunile lui.

David este unul dintre miile de elevi români care, din 2007 încoace, ar fi trebuit să învețe, în clasa a XI-a după manuale în care România nu „intrase” încă în Uniunea Europeană.

„În clasa a XI-a (în 2022) nu am vorbit despre integrarea europeană la istorie, dar am avut un opțional dedicat pentru această parte, fără un suport de curs oferit de stat. Însă, din manualele școlare lipseau o mulțime de actualizări necesare”, își amintește David.

Profesorul a fost cel care a salvat orele. Plus culegerile cumpărate de părinți care aveau materia actualizată și bine structurată.

Lavinia Marcu și Mihaela Stancana au terminat istoria la Universitatea „Ovidius” din Constanța. Amândouă ar fi trebuit să învețe după aceleași manuale ca David. Lavinia este masterandă și predă istorie la un liceu din oraș.

„Mulți profesori, de la toate disciplinele, au renunțat să mai considere manualul o resursă fundamentală în procesul educațional. În perioada studiilor liceale, majoritatea manualelor pe care le-am primit au stat acasă, au acumulat praf și au fost înapoiate în stare perfectă la finalul anului școlar”, își amintește Lavinia.

„Neadaptarea conținutului și a structurii la vremuri și la noile evoluții internaționale este un lucru mai mult decât grav. Manualul materiei care prezintă progrese și schimbări este de neconceput să rămână blocat în timp”, completează Mihaela.

Lavinia spune că, la liceu, nu doar Istoria este depășită, ci toate celelalte manuale.

„Nu îmi imaginez cum ar putea un elev să învețe cu ajutorul unui manual de informatică sau TIC din 2006, având în vedere câte schimbări au avut loc în ultimele două decenii. De aceea prefer să predau pe baza propriilor materiale. Spre exemplu, atunci când vorbim despre Uniunea Europeană, unde manualul încă stipulează că urmează să aderăm, prezint lecția cu hărți actualizate, pentru ca elevii să identifice statele membre, statele în proces de aderare, dar și să discutăm despre evoluția României ca stat membru al acestei organizații. Dacă are loc vreo schimbare între timp, îmi adaptez materialele”, susține tânara profesoară.

Școala, responsabilă de eșecul din societate

Școala este printre principalii vinovați de intrarea curentelor extremiste în societate, spun istoricii și sociologii.

Abia din anul școlar 2024-2025 la liceu a fost introdusă materia „istoria evreilor - Holocaustul”. De la anul, apare și ora obligatorie pentru clasa a XII-a de „istoria comunismului”.

În cei 35 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, statul a avut încercări eșuate de a reveni la manualul unic – apanajul educației comuniste – și, în același timp, nu a găsit o formulă de liberalizare reală a pieței cărții școlare. De aici și pauzele de zeci de ani între momentele conceperii de noi manuale.

Manualul unic în România comunistă

În comunism, uniformizarea societății se reflecta întocmai în Școală.

Învățământul însemna uniforme școlare – purtate de la grădiniță și până la terminarea liceului – muncă patriotică obligatorie (culesul fructelor și legumelor, colectarea materilelor reciclabile, participarea la curățenia străzilor sau parcurilor) în folosul „societății multilateral dezvoltate”, îndoctrinare și, în primul rând, manuale concepute în așa fel încât să servească idealurilor partidului.

Anul școlar era împărțit în trei trimestre, iar învățământul era structurat în: ciclul primar (clasele I-IV), ciclul gimnazial (clasele V-VIII), treapta I de liceu (clasele IX-X) și treapta a doua de liceu (clasele XI-XII). Liceul se finaliza cu examenul de bacalaureat la trei materii (plus probă practică și probă de educație fizică).

Fiecare materie era predată de pe un singur suport – Manualul. Unic. Fiecare manual avea pe prima pagină fotografia lui Nicolae Ceaușescu, iar pe pagina a doua – versurile imnului României.

Conținutul manualelor se schimba extrem de rar, la câteva zeci de ani. Colectivul de autori era desemnat de Partidul Comunist Român din profesori cu dosar „curat”. Dacă istoria personală a autorului nu se schimba (nu fugea din țară, nu devenea disident, nu îi plecau rudele din România în Occident etc.), acesta putea trăi foarte bine toată viața doar dintr-un singur manual.

Manualul unic era un instrument facil și pentru profesori, care își puteau încheia cariera predând aceleași lucruri de la debut până la pensie. Învățarea era și ea standardizată, după tipare care se aplicau în fiecare clasă, în fiecare școală. Statul avea nevoie de „omul nou”, ușor de încadrat în șabloane.

Revoluția ar fi trebuit să aducă și ieșirea din șabloane – fiecare clasă de elevi, fiecare comunitate are specificul ei, fiecare elev are o capacitate individuală şi un ritm propriu de a asimila cunoştinţe.

Una dintre cele mai mari provocări ale Educației din România de după 1989 a fost liberalizarea pieței manualelor. Renunțarea la manualul unic echivala cu libertatea de gândire și alegere.

La 35 de ani de la Revoluție, după multe încercări și bariere, Manualul, deși diversificat teoretic, nu reușește să țină pasul cu vremurile.

Birocrația și lipsa voinței politice au luat locul partidului unic și țin pe loc piața cărții școlare. Așa se face că unele manuale sunt depășite, iar altele nu reușesc să explice suficient de repede fenomene noi din societate sau știință.

Există și excepții – materii și manuale nou-introduse, dar implementarea lor a fost mai degrabă meritul altor instituții, din afara sistemului de învățământ, cum a fost în cazul Istoriei evreilor și a Holocaustului, materie introdusă după inițiativa deputatului Comunității Evreiești, Silviu Vexler, sau a Istoriei comunismului – materie cerută în raportul despre Condamnarea Comunismului din 2007 și pus în practică de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.

Manuale care ne arată că România nu a intrat încă în UE

Un elev de clasa a XI-a, care are acum 17 sau 18 ani, învață la istorie din manualele în care se vorbește despre aderarea României la Uniunea Europeană ca un proces în plină desfășurare. Procesul însă, s-a încheiat, în 2007, înainte ca elevul să se fi născut.

Cererea oficialã de aderare la Uniunea Europeanã a României a fost depusă în 1995, iar din decembrie 1999 au început negocierile în vederea aderãrii ca membru cu drepturi depline, proces care ar urma sã se încheie în anul 2007.

Sursa: Manual clasa a XI-a, Editura Sigma, pagina 12

Cărțile au fost concepute și tipărite în urmă cu 19 ani, cu un an înainte de data finală a aderării. De atunci, nimeni nu s-a mai preocupat de modificarea lor și aducerea în actualitate.

În anii ’90 ai secolului al XX-lea s-a constituit Uniunea Europeană. România face parte dintre statele programate pentru aderarea la Uniunea Europeanã într-un viitor foarte apropiat.

Sursa: Manual clasa a XI-a, Editura Niculescu, pagina 125

Inadecvarea a fost sesizată de mai multe ori în ultimii ani, dar scandalurile publice declanșate au fost insuficiente să miște decidenții politic.

Toate manualele de liceu, de la toate materiile, sunt mai vechi de 18 ani.

După dobândirea calității României de membră NATO (2004), autoritățile Uniunii Europene decid instaurarea unei clauze de salvgardare pentru România și Bulgaria. Dacă România nu îndeplinește obiectivele din foaia de parcurs, decizia unanimă a Consiliului European poate activa clauza de salvgardare și atunci aderarea (la Uniunea Europeană -n.r) s-ar amâna cu un an.

Sursa: Manual clasa a XI-a, Editura Corint Educațional

Istoria – de la omagiul adus conducătorului iubit, la materii speciale pentru studiului holocaustului și comunismului

Istoria este, de altfel, una dintre materiile la care atât conținuturile, cât și manualele au cunoscut profunde schimbări în ultimii 35 de ani.

Ideologia național-comunistă a lui Nicolae Ceaușescu se regăsea în fiecare materie, dar în special la Istorie. A fost nevoie de modificări importante ale manualelor care ajungeau pe băncile copiilor pentru a scoate propaganda comunistă din școală.

Două subiecte au fost puse în discuție pentru a deveni parte a curriculumului național – „Istoria evreilor și a Holocaustului” și „Istoria comunismului”.

Ambele au ajuns în programa școlară din 2024, respectiv 2025, dar abia după negocieri prelungite între Ministerul Educației, istorici, reprezentanții comunității evreiești și societatea civilă.

Manifestările prolegionare prin apologia liderilor Gărzii de Fier sau ai Legiunii Arhanghelului Mihail ori promovarea de simboluri naziste și legionare sunt din ce în ce mai prezente în spațiul public al ultimilor doi ani. Fenomenul îi intrigă pe sociologi și istorici, care cred că mișcările neolegionare sunt pe cale să influențeze iremediabil societatea românească.

Nu ar fi doar influența extremei drepte din restul Europei, ci și mesajele preluate din istoriografia națională promovate în special în ultimii anii ai comunismului.

Cărțile folosite de profesori în clasă pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, considerate azi caduce, glorificau așa-numita Epocă de Aur și scoteau în față fapte de vitejie ale unor conducători medievali, unele exagerate sau scoase din context, și momente istorice, unele minore, care serveau interesele Partidului Comunist Român.

Lipseau sau erau sumare și distorsionate – spun istoricii actuali – referirile la perioada regalității, la România interbelică, la partidele istorice sau la istoria mișcării legionare. Național-ceaușismul, spun istoricii de azi, își asumase tacit pasaje din ideologia legionară, iar ideile se reflectau chiar și în manuale școlare.

Perioada fascistă era studiată în clasa a X-a. Într-una dintre referirile la acțiunile Mișcării Legionare, se arată că aceștia „desfășurau o propagandă demagogică și fals patriotică, folosind lozinci în aparență revoluționare ca «omul și pogonul» (țăranii să primească mai mult pământ), «lichidarea capitalului străin» cu scopul de a atrage masele sub influența lor” (sursa: Manual de Istorie de clasa a X-a, 1983). În fapt, toate aceste idei de propagandă erau asumate de comuniști.

Imaginea lui Nicolae Ceaușescu era omniprezentă.

De exemplu, în manualul de clasa a X-a, la lecția intitulată „România în timpul Dictaturii Regale”, apare fotografia lui Nicolae Ceaușescu însoțită de comentariul „un moment important în ansamblul mișcării revoluționare l-a reprezentat reorganizarea Uniunii Tineretului Comunist, în fruntea căreia, din 1939, se afla, din însărcinarea PCR, tovarășul Nicolae Ceaușescu”.

Realitatea istorică arată că rolul mișcării comuniste a fost minor în perioada dictaturii regale.

În prezent, despre Garda de Fier, Legiunea Arhanghelului Mihail sau Holocaustul românesc elevii studiază în clasa a opta și a douăsprezecea iar profesorii pot alege dintre cele câteva variante de manuale disponibile.

Pentru clasa a opta, există trei manuale de istorie aprobate de Ministerul Educației în 2020, de la editurile Litera, Art-Klett și CD Press.

În manualul Editurii Litera, referirea la Mișcarea Legionară apare sub titlul „Idei politice în lumea românească interbelică”. „Extrema dreaptă”, scrie acolo, „este reprezentată de Legiunea Arhanghelului Mihail, creată în 1927 de Corneliu Zelea Codreanu. În 1930, s-a constituit Garda de Fier. Antisemitismul, anticomunismul și violența caracterizează această mișcare.”

Se mai arată că, în septembrie 1940, România devine stat național-legionar prin cooptarea Gărzii de Fier în guvern. Nu se precizează nimic despre progromuri sau crimele legionare.

În manualul Art Klett sunt nominalizate, în tabelul cronologic Rebeliunea legionară din 21-23 ianuarie 1941, și guvernarea legionară sub Ion Antonescu.

„În vara anului 1940, ca urmare a ultimatumului URSS și a pretențiilor Ungariei și Bulgariei, susținute de Germania nazistă, România a fost obligată să cedeze Basarabia și Bucovina de Nord (în favoarea URSS), Dobrogea de Sud (în favoarea Bulgariei), Transilvania de Nord (în favoarea Ungariei). Forțat de nemulțumirea populară, regele Carol al II‑lea l‑a adus la conducerea statului pe mareșalul Ion Antonescu, un simpatizant al extremei drepte. La 6 septembrie 1940, Carol al II‑lea a abdicat în favoarea fiului său, Mihai. În România s‑a instaurat regimul național‑legionar, condus de Ion Antonescu și controlat de Mișcarea Legionară. Legionarii au guvernat țara prin teroare, au organizat pogromuri împotriva evreilor, au arestat și asasinat lideri politici ai partidelor democratice. În ianuarie 1941, în urma unei rebeliuni armate a legionarilor, Ion Antonescu i‑a înlăturat de la putere și a instituit o dictatură militară.

Extras manualul ArtKlett, clasa a VIII-a

Pentru clasa a XII-a, elevii și profesorii au la dispoziție cinci manuale de la editurile Corint(două), EDPress, Niculescu și Gimnasium (câte unul). Manualele au fost aprobate în urmă cu 18 ani.

Este suficient ce spun manualele pentru o înțelegere a fenomenelor istorice?

Cel mai important – din punctul de vedere al istoricului Dorin Dobrincu, cercetător al Institutului de Istorie A.D. Xenopol din Iași – este ca manualele de istorie să „insiste pe înțelegerea modului în care apar și se răspândesc ideile și mișcările xenofobe, antisemite și antidemocratice în România în prima parte a secolului XX, în mod special în perioada interbelică, cu situarea în contextul internațional, în particular european.”

„Sunt importante caracteristicile Mișcării Legionare, dar și ale altor formațiuni extremiste, precum Liga Apărării Național Creștine sau Partidul Național Creștin, liderii acestora și grupurile sociale sau profesionale de unde se recrutau activiștii sau simpatizanții. Universul lor mental merită o atenție specială”, explică Dobrincu pentru Europa Liberă.

Istoricul spune că manualele actuale de liceu reprezintă o evoluție majoră față de ce se studia în urmă cu 40 de ani, dar tot e nevoie de suport suplimentar pentru înțelegerea fenomenelor, pentru că unele dintre cărți nu au o structură prea clară, sunt scrise stângaci, cu erori factuale și interpretări neclare sau eronate.

„Extremismul politic interbelic este de regulă amintit în lecțiile care privesc România interbelică. Sunt menționați liderii mișcărilor politice xenofobe, uneori sunt redate texte propagandistice sau fotografii din epocă, menite a ilustra subiectul. Este clar că, fără explicații din partea profesorilor, elevii trec cu greu de exprimările cel mai adesea criptice”, mai precizează istoricul.

Profesorul de istorie Marcel Bartic crede că importantă este maniera de predare a acestor noțiuni la clasă și că, de multe ori, ele nu reușesc să iasă din manuale și să ajungă la publicul țintă.

„Există și tendința din partea unor colegi de a trata lucrurile astea într-o manieră, dacă vreți, foarte neutră, foarte evazivă, în așa fel încât fie să camufleze necunoașterea în profuzime a acestei perioade, fie să ascundă anumite convingeri care nu au legătură cu adevărul istoric”, spune Bartic.

Surse de pe piața manualelor spun că, la conceperea cărților, unii dintre editori au avut în vedere tocmai crearea unor manuale care să poată da unui elev autodidact suportul pentru învățare indiferent de ceea ce se face sau nu la clasă.

Profesor de istorie: ar trebui predate noțiunile și la alte materii

Marcel Bartic este profesor de istorie și le predă copiilor noțiuni despre legionarism. El spune că manualele trasează un cadru de discuție suficient pentru a genera discuții benefice cu elevii: „un start optimist”.

Bartic crede că subiectele sensibile pentru societate, precum legionarismul sau comunismul, ar trebui predate interdisciplinar. Profesorii de limba română sau religie ar trebui să beneficieze de pregătire legată de Holocaust sau înțelegerea și impactul legionarismului în România.

„Uneori, în clasele de liceu sau chiar de gimnaziu, sunt abordate subiectele astea într-o manieră bazată mai degrabă pe convingeri personale fără nicio legătură cu adevărul istoric. Sunt bune pentru a preveni trunchierea adevărului sau teorii ale conspirației sau convingeri care nu au legătură cu adevărul istoric”, explică Bartic.

Cum sunt alese manualele

Alegerea conținutului manualelor a fost o provocare timp de 35 de ani. Dacă pentru conținuturile de la cele două materii nou-introduse au existat instituții din afara sistemului de învățământ care s-au ocupat de conținutul lor, majoritatea manualelor intră pe un circuit standard.

Pentru ca manualele să poată fi concepute de autori și edituri, e necesar, înainte, ca Ministerul Educației să aprobe planul-cadru pentru fiecare an de studiu – adică numărul de ore – și programele pentru fiecare materie. Fiecare dintre cele două etape premergătoare ale elaborării manualelor înseamnă o perioadă de timp care nu este clar definită în legi.

Abia după parcurgerea acestor etape, ministerul poate cere elaborarea de noi manuale. Face o licitație. Nici aici, însă, nu există nicio obligație cu termene de decădere sau sancțiuni.

În 1994, un program al Băncii Mondiale dădea startul procesului de concepere de noi manuale. Demersul însemna practic dispariția manualului unic, relicva regimului comunist.

Primul an școlar pentru care au fost concepute cărți noi era clasa a V-a. În anii următori, teoretic, trebuiau actualizate manualele pentru toate celelalte clase succesiv.

Alegerea autorilor de manuale și a cărților pe care profesorii puteau să le folosească în clasă se făcea prin licitație publică.

Mecanismul pus la punct pe baza recomandărilor Băncii Mondiale s-a scurtcircuitat, așa că următoarea schimbare de manuale pentru clasa a V-a a avut loc 33 de ani mai târziu, în 2017.

Din 2017, pentru gimnaziu, manualele au fost actualizate mai des. Cărțile școlare sunt reevaluate cam la cinci ani. Piața este însă în continuare controlată de minister.

Tipărirea manualele pentru gimnaziu

2019 – au fost tipărite manuale noi pentru clasa a VII a și manualele care rămăseseră nemodificate pentru clasele I, II, III, IV, V, VI (minorități, religie, limbi străine);
2020 – au fost tipărite manuale noi pentru clasa clasa a VIII-a și manualele de religie și franceză de la clasa I;
2021 – au fost tipărite manuale noi pentru clasele III, IV;
2022 – au fost tipărite manuale noi pentru clasa clasa a V-a;
2023 – au fost tipărite manuale noi pentru clasa a VI-a și două manuale pentru clasele I și II;
2024 – au fost tipărite noi pentru clasa a VII -a și cărți de limbi străine pentru clasele II, VI.

Mulți ani, unul dintre principalele criterii de alegere a cărților școlare a fost prețul. Asta a făcut ca, în primii ani de manuale alternative, calitatea acestora să lase de dorit. În prezent, prețul a rămas criteriu de aprobare, dar nu mai influențează major alegerea câștigătorilor.

Prețul pe care Ministerul Educației este dispus să-l plătească pentru manuale nu este stabilit în mod liber.

Editurile trebuie să se prezinte la licitație cu propuneri care se încadrează în prețul maximal impus de minister și regăsit în caietul de sarcini. În ultimii zece ani, prețul a oscilat între un euro și maximum trei euro pe exemplar. În banii aceștia, editura trebuia, pe lângă plata autorilor, a redactorilor și a editorilor, să creeze și o variantă digitală a manualului.

În 2017, majoritatea manualelor de clasa a V-a au fost cumpărate de minister cu prețul de 9 lei/exemplar. Excepțiile au fost matematica (10,5 lei/exemplar) și limba engleză (12,5 lei/exemplar).

În 2018, manualele unice de clasa a VI-a, impuse de ministrul Liviu Pop, au costat 9-10 lei. Din 2019 până în 2022, prețul mediu a coborât la 8 lei/exemplar. Excepțiile a ufost Engleza și Matematica, uneori, al căror preț a fost de 12,5 lei/exemplar.

În 2022, prețul a fost unic pentru toate manualele pentru clasa a V-a: 8,31 lei/exemplar, indiferent de specificațiile manualului sau de numărul de pagini ori culori. Pentru unele materii, prețul era mai mic decat cel stabilit cu cinci ani în urmă.

În 2023, prețul mediu a ajuns la 10,47 de lei, iar în 2024 – la 15 lei.

Cărțile pe care Ministerul Educației plătește aproape 3 euro în prezent reprezintă, după cum au declarat surse din piața editurilor, o sumă relativ acceptabilă comparativ cu anii în care costau un euro. Ele pot fi cumpărate din librării cu prețuri de cel puțin două ori mai mari.

De exemplu, manualele de clasa a V-a pot fi cumpărate din librăriile online cu prețuri cuprinse între 30 și 49 de lei.

Manualele de liceu, bolovanul de gâtul Educației

Manualele de liceu sunt vechi de cel puțin 18 ani, conform listei publicate de Ministerul Educației pe propriul site unde, teoretic, pot fi consultate toate cărțile școlare pe care le poate utiliza un profesor la clasă. De aici și inadvertențele cu actualitatea factuală.

Pentru actualizarea lor e nevoie de un plan-cadru și o programă nouă.

În 2019, ministra liberală a Educației, Monica Anisie, promitea noi programe-cadru care „să fie construite din perspectiva a ceea ce un elev poate duce, nu din perspectiva a ceea ce profesorul ar trebui să aibă […] Trebuie să fim sinceri, ne gândim și la profesorii care vor rămâne fără catedră, dacă nu mai există disciplina respectivă în planul-cadru“.

Monica Anisie (PNL) explică, pentru Europa Liberă, ce s-a întâmplat.

„În 2016, când eram secretar de stat, am realizat planul-cadru și programele pentru gimnaziu. În 2019, când am revenit, am făcut inclusiv ordinul de ministru și l-am lăsat să fie semnat de ministrul care venea după mine”, a explicat Anisie pentru Europa Liberă.

Cel care a urmat la cârma ministerului a fost colegul său de la Partidul Național Liberal, Sorin Câmpeanu.

Acesta explică pentru Europa Liberă că, la venirea la minister, a pus planul-cadru în dezbatere publică și a strâns mii de comentarii.

Era convins că, la finalul lui 2021, la clasele de liceu vor fi manuale noi, dar proiectul „România educată” a dat planurile peste cap. Lansarea publică a documentului prin care președintele Klaus Iohannis dorea reformarea Educației a dus la îngroparea planului-cadru la la liceu.

Cinci ani mai târziu de la planul Monicăi Anisie, ministra Ligia Deca, propusă tot de PNL, anunța același lucru. „Odată ce vor fi gata analizele de impact, ele [planurile-cadru noi] vor fi scoase în dezbatere publică”.

În 2025, Ligia Deca a plecat de la minister, dar planurile de liceu nu sunt nici ele gata.

De ce nu reușesc politicienii să facă de atâta vreme un plan-cadru? Pentru că, spun surse din piață, noua organizare ar însemna dispariția unora dintre specializările și materiile care apar încă în liceu și implicit, a unor profesori sau chiar unități de învățământ în întregime. Asta ar crea nemulțumiri printre profesori, sindicaliști și directori de liceu și, în final, mișcări sociale, iar, de multe ori, momentele de reformă ale Învățământului au coincis cu cele electorale.

Foștii deținători ai portofoliului Educației au evitat să comenteze această teorie.

Momentul 2017. Ministrul Marian Liviu Pop și manualul unic

2017 a fost un an de cotitură pentru manualul românesc și pentru învățământ în ansamblu. Ministrul PSD al Educației de la acea vreme, Liviu Marian Pop, a venit cu o nouă propunere de reformare a manualelor – reintroducerea manualului unic pentru fiecare materie. Manualele urmau să fie tipărite toate la Editura Didactică și Pedagogică.

„Ideea de a avea un singur manual deja prind contur şi nu am nicio problemă ca să înaintez Guvernului României proiectul de lege prin care să avem un singur manual şcolar la fiecare disciplină din programe şcolare din planul-cadru. Tot ceea ce înseamnă trunchi comun pentru elevii din România să aibă la bază un singur manual. Cei care care doresc manuale alternative, cadrul legal le permite pe banii lor să facă manuale alternative, dar statul are obligaţia, în conformitate cu Constituţia, prin Ministerul Educaţiei Naţionale, pentru fiecare elev să asigure un manual şcolar la programa şcolară, în baza curriculei naţionale”, declara Pop în noiembrie 2017.

În ciuda opoziției societății civile, a profesorilor și a Curții Constituționale, Pop merge cu ideea până la capăt și dă chiar 24 de milioane de lei pentru elaborarea manualelor de clasele I-IV.

Manualul unic este eliminat doi ani mai târziu de colega de partid a lui Liviu Pop, Ecaterina Andronescu.

„De fapt, nici nu a fost un manual unic. Nu poate să facă o singură editură care nici nu are nişte ani de experienţă în spate, care să aibă şi oamenii pregătiţi corespunzător ca manualele care ajung şi la timp şi în condiţii bune să fie pe placul părinţilor, dar mai ales să-l folosească copii”, declara Ecaterina Andronescu, în 2019.

Experimentul Ungaria

Ungaria este țara unde, de la preluarea puterii în 2010, guvernul Fidesz a început să reformeze învățământul primar și secundar, pentru elevii cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani. Reforma a însemnat:

• eliminarea libertății financiare și economice a instituțiilor de învățământ după ce fiecare instituție a fost transferată în cadrul așa-numitului Centru Klebelsberg, care supraveghează bugetul, cheltuielile, problemele de personal și activitatea profesională;
• revizuirea și modificarea curriculumului național;
• publicarea sau reeditarea de manuale noi care erau conforme cu curriculumul revizuit.

Manualele erau aprobate și publicate de Oficiul pentru Educație, care punea la dispoziția profesorilor și elevilor doar două versiuni de manual pentru o materie. De cele mai multe ori, cele două versiuni erau scrise de același autor. Din 2013, cele două manuale sunt tipărite de aceeași editură, de stat. Manualele revizuite sunt oferite gratuit elevilor.

Politica Fidesz este contestată de publicul larg și de specialiștii în domeniu. Ei susțin că așa-zisa reformă impune sentimentele naționaliste și religioase profesorilor și elevilor și rescriu istoria pentru a sprijini interesele politice ale guvernului.

Există și manuale auxiliare tipărite de mici edituri care pot fi cumpărate de părinți, dar sunt scumpe, iar editurile au dificultăți în a ajunge la profesori.

Teoretic, profesorii pot alege după ce cărți doresc să predea, dar cererea lor trebuie aprobată de biroul local al Centrului Klebelsberg, iar centrul furnizează gratuit doar manualele publicate de stat.

În regiunile mai sărace ale țării, părinții preferă doar manualele „oficiale”, deoarece sunt gratuite, iar manualele independente devin din ce în ce mai scumpe.

Reforma din Ungaria e departe de final. Guvernul vrea să limiteze și mai mult posibilitatea profesorilor de a alege manuale alternative. Din anul școlar care începe în 2025, la clasă ar urma să fie folosite doar manuale de stat, fără ca editurile private să mai poată tipări cărți, chiar și pentru cei care și-ar dori să le cumpere.

Ministru nou, Educație fără perspectivă și în 2025

Programa-cadru pentru liceu nu va fi gata nici anul acesta.

Asta înseamnă că, în anul 2025, elevii vor intra la clasă cu manuale vechi de 20 de ani. Într-un interviu la Europa Liberă, noul ministru al Educației, Daniel David, a anunțat că va face propria dezbatere pentru planul-cadru de la liceu „pentru că nu doresc să bifez lucruri”.

Într-o societate din ce în ce mai polarizată, cu acces la informație multă, nefiltrată sau de proastă calitate, manualele ar putea oferi alternativa sănătoasă de informație, mai ales în mediile sărace.

Un stat care și-ar asuma manuale actualizate permanent, care să nu mai plimbe cărțile din generație în generație, ci să le lase elevilor acasă – măcar la materiile sensibile sau importante, o piață liberă pe care autorii și editurile să poată veni cu actualizări permanente, chiar și de câteva ori pe ciclu școlar, ar putea face din manualul românesc salvarea Școlii românești, o instituție care, de zeci de ani, scade pe bandă rulantă, spun statisticile.

Foștii miniștri ai Educației intervievați de Europa Liberă pentru acest articol, majoritatea parlamentari sau decidenți în educație, au promis că vor susține aceste demersuri în viitor.

Au contribuit: Serviciul ungar al Europei Libere și Anca Grădinaru, reporter Europa Liberă România.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.