Acum 70 de ani, energia electrică generată de atom a ajuns pentru prima dată în rețeaua unui orașel de lângă Moscova. Centrala Nucleară Obninsk a revoluționat industria, dar a pus bazele unui dezastru care împiedică pe vecie adoptarea tehnologiei pe scară largă.
În timpul Războiului Crimeei (1853-1856) o editură londoneză a adunat picturile care înfățisează Crimeea făcute de un artist, înainte de inventarea aparatului foto. Aproape 200 de ani mai tâziu, multe dintre locurile pictate de Bossoli sunt azi, din nou, prinse în război.
A durat ani întregi, după cum arată imagini din arhivele americane, pentru a reconstrui zona Donbas din Ucraina, distrusă în timpul ultimul mare conflict armat al lumii – Al Doilea Război Mondial.
Într-o regiune a României în au ajuns dronele Kremlinului din războiul din Ucraina vecină, o populație de etnici ruși care a fugit acum câteva secole de țar își păstrează vii tradițiile disidente.
Incendiile necontrolate de gaze, despre care se spune că ard de milenii, încă se mai manifestă în pădurile izolate și pe versanții dealurilor din estul României.
Cei patru bărbați suspectați că au comis atacul armat de vineri, 22 martie, de la o sală de concerte de la periferia Moscovei, au apărut în instanță plini de vânătăi și răni la față. Ei arătau diferit cu o zi înainte, când au fost reținuți.
In 1924, Swiss aviator and photographer Walter Mittelholzer captured an extraordinary series of images of today’s Iran from the air as the country stood on the cusp of being transformed by modernization.
Când americanul David Hadaller a început să posteze fotografiile făcute pe ascuns în România comunistă în anii 1980, imaginile au căpătat viață proprie. Profesorul pensionar are mii de urmăritori care așteaptă fiecare nouă imagine din România comunistă.
În decembrie 1973, o editură din Paris a publicat pentru prima oară cartea lui Alexandr Soljenițîn, „Arhipelagul Gulag”. Cartea care dezvăluia Occidentului ororile comunismului sovietic a fost enumerată printre motivele posibile ale căderii URSS.
În Ucraina, mesajele scrise pe proiectilele trase asupra inamicului au căpătat un nou sens în epoca rețelelor de socializare.
La aproape doi ani de la o invazia rusă cu obiective din ce în ce mai vagi, fotografii recente arată simboluri din trecutul sovietic al Rusiei devenind din ce în ce mai populare pentru trupele ruse.
Coreea de Nord deține un arsenal destul de impresionant, din care Vladimir Putin ar vrea să se aprovizioneze, pe măsură ce invazia pe scară largă în Ucraina pare că va continua și în următorii ani.
Voluntarii grupului Memorial pentru drepturile omului înregistrează sutele de proteste care au avut loc în Rusia de la invazia din 2022 a Ucrainei, precum și pedepsele care le schimbă adesea viața celor care sunt prinși că „discreditează” armata rusă.
Încarcă mai mult