Linkuri accesibilitate

Lira sterlină, minim istoric în raport cu dolarul. Banca Angliei intervine de urgență.


Lira sterlină a atins luni cea mai scăzută valoare în raport cu dolarul, trăgând semnale de alarme pe piețele din jurul lumii și amplificând temerile investitorilor.
Lira sterlină a atins luni cea mai scăzută valoare în raport cu dolarul, trăgând semnale de alarme pe piețele din jurul lumii și amplificând temerile investitorilor.

Acțiunile companiilor de pe Wall Street au avut parte de o zi plină, după ce dolarul și randamentele titlurile de stat ale Trezoreriei SUA au crescut luni, dar și după ce lira sterlină s-a prăbușit la un nou minim record în raport cu moneda americană.

Motivul devalorizării lirei ține de temerile cu privire la stabilitatea finanțelor Guvernului britanic, care a anunțat vineri că va aplica cea mai mare tăiere de taxe din ultimii 50 de ani și va crește deficitul guvernamental, într-o perioadă în care inflația depășește pragul de 10%.

Noile măsuri fiscale de reducere a impozitelor includ renunțarea la planurile de majorare a impozitului pe profit și reducerea cotei maxime a impozitului pe venit.

Partidul Laburist, aflat în opoziție, a criticat măsurile anunțate de ministrul de Finanțe al Marii Britanii, Kwasi Kwarteng, ca având un „efect de cascadă” asupra economiei, însemnând că acestea îi vor avantaja mai mult pe membrii clasei înstărite din societate. Măsurile au fost criticate chiar și de membri ai Partidului Conservator, din care Kwarteng face parte.

Investitorii așteaptă reacția Băncii Angliei.

„Există îndoieli serioase cu privire la competențele economice ale noului Guvern”, transmite Craig Erlam, analist de piață britanic. „Îndoielile sunt atât de mari încât piețele iau în calcul o șansă puternică de majorare de urgență a dobânzii cheie de către Banca Angliei, pentru a consolida moneda și încrederea pe piețe.”

Banca Angliei are la dispoziție mai multe opțiuni de a răspunde la devalorizarea lirei sterline.

Dharshini David, corespondent BBC, transmite că cel mai probabil instituția va încerca pentru început să calmeze spiritele de pe piață, dându-le asigurări oamenilor că monitorizează evoluțiile de pe piață și că va interveni atunci când va fi cazul. David spune că e posibil ca Banca Angliei să nu crească pentru început dobânda cheie.

O altă posibilitate ar fi ca Banca să folosească rezervele de valută, fondul pentru zile negre, pentru a cumpăra lire sterline de pe piețele internaționale, astfel încât să ajute la creșterea valorii. În schimb, soluția este una pe termen foarte scurt. Deși Regatul Unit are peste 100 de miliarde de lire sterline (108 miliarde de dolari) în rezerve, depozitele sale în lire sunt mai mici decât ale altor țări.

Indicii bursieri din SUA au reacționat diferit la schimbările din lumea financiară. Indicele Dow Jones Industrial Average a scăzut luni cu 0,2%, în timp ce indicii S&P 500 și Nasdaq Composite au crescut cu 0,10%, respectiv 0,8%.

Pe piața din Europa, indicele european STOXX 600 a scăzut pentru al treilea trimestru consecutiv cu aproximativ 0,43%, fiind un nou minim înregistrat din decembrie 2020 încoace. Acțiunile companiilor de pe piața asiatică au scăzut, de asemenea, în medie cu 1,43%.

Valoarea acțiunilor globale a scăzut din cauza îngrijorărilor legate de ratele ridicate ale dobânzilor ce pun presiune asupra sistemului financiar. În plus, piața a reacționat discret la rezultatul alegerilor din Italia, unde o alianță de dreapta extremă, condusă de Giorgia Meloni, a obținut o majoritate clară.

„Cred că toată lumea a simțit că înoată într-un fel de tsunami-flux de știri săptămâna trecută, după una din cele mai incredibile săptămâni ale macroeconomiei din istoria recentă”, a declarat luni, într-o notă pentru clienții săi, Jim Reid, parte din echipa Deutsche Bank.

În România, dolarul american a ajuns, luni, la 5,11 lei. Potrivit Agerpres, acesta a fost mai scump decât moneda europeană, în condiţiile în care cursul afişat luni de BNR a indicat 5,1135 lei pentru un dolar, faţă de 4,9427 lei pentru un euro.

  • 16x9 Image

    Sorin Dojan

    Absolvent in Drept la Universitatea Queen Mary din Londra, a ales jurnalismul din pasiune pentru oameni si povestile lor de viata. Anterior, a lucrat ca Editor Asistent la diferite publicatii academice, precum Queen Mary Human Rights Review si Women's History Review.

XS
SM
MD
LG