Linkuri accesibilitate

Reacțiile clasei politice la demisia președintelui Klaus Iohannis


„Nu va înțelege absolut nimeni ce rost are un astfel de demers când Președintele în funcție va pleca oricum. Mai pe românește, vom fi efectiv de râsul lumii”, a spus Klaus Iohannis cu privire la demersurile de suspendare a sa, motivându-și astfel decizia de a demisiona.
„Nu va înțelege absolut nimeni ce rost are un astfel de demers când Președintele în funcție va pleca oricum. Mai pe românește, vom fi efectiv de râsul lumii”, a spus Klaus Iohannis cu privire la demersurile de suspendare a sa, motivându-și astfel decizia de a demisiona.

Președintele Klaus Iohannis și-a anunțat luni demisia din funcția de președinte al României, motivând că vrea să evite o criză pe care ar putea să o genereze suspendarea sa din funcție, procedură aflată pe ultima sută de metri în Parlamentul României.

Camerele reunite urmau să voteze cererea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis, depusă de Opoziţie.

Cererea de suspendare a fost semnată de 178 de parlamentari din POT, AUR, SOS și USR, un număr suficient pentru ca cererea de suspendare să fie discutată în plenul Parlamentului.

Pentru ca suspendarea să fie și aprobată ar fi fost necesare, însă, 233 de voturi, iar partidele care au inițiat procedura de suspendare au în total 215 voturi.

„Vom fi de râsul lumii”, a spus Klaus Iohannis, care a anunțat că demisia va intra în vigoare pe 12 februarie, a mai precizat Klaus Iohannis.

Potrivit Constituției, locul de președinte interimar al țării până la alegerile programate să aibă loc în luna mai va fi ocupat de președintele Senatului, Ilie Bolojan.

La scurt timp de la anunțul său, clasa politică din România a reacționat.

Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD - Spune că nu a știut de decizia lui Klaus Iohannis de a demisiona. „Este un act unilateral. Nu am știut de acest anunț”, a răspuns Ciolacu, la întrebările jurnaliștilor acreditați la Parlament cu privire la eventuale consultări ale lui Klaus Iohannis cu liderii coaliției de guvernare.

„Nu sunt un mare fan al președintelui Klaus Iohannis, nu l-am votat niciodată”, a mai spus liderul social-democrat, întrebat dacă președintele demisionar a devenit o povară pentru candidatul coaliției la prezidențiale.

Premierul Marcel Ciolacu și candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la prezidențialele din luna mai, Crin Antonescu, la Congresul PSD din 2 februarie în care social democrații au decis susținerea candidaturii sale.
Premierul Marcel Ciolacu și candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la prezidențialele din luna mai, Crin Antonescu, la Congresul PSD din 2 februarie în care social democrații au decis susținerea candidaturii sale.

El a dat asigurări că Crin Antonescu va rămâne candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale programate să aibă loc în luna mai după ce Curtea Constituțională le-a anulat pe cele din noiembrie-decembrie trecut.

„Eu vă spun că Crin Antonescu este candidatul coaliției și va rămâne candidatul coaliției”, a adăugat Ciolacu.

Emil Boc, prim-vicepreședinte al Partidului Național Liberal (PNL), aflat la guvernare, primar al orașului Cluj Napoca - „Suntem o echipă, odată ce am stabilit un lucru, acest lucru este respectat de toți membrii săi”.

Boc a adăugat că liderii coaliției de guvernare nu i-au cerut demisia președintelui.

Elena Lasconi, președinta Uniunii Salvați România (USR), partid de centru, în opoziție - „Demisia lui Klaus Iohannis vine foarte târziu. Mult prea târziu ca să mai poată fi socotită de onoare. Şi nici nu ne aduce răspunsuri la întrebările care macină ţara asta de două luni de zile: de ce au anulat alegerile, cum ne protejăm de jocurile ruşilor, cine ne apără de manipulare, putem garanta securitatea următorului scrutin?”, a declarat Elena Lasconi, președinta USR, pe pagina sa de Facebook.

„După zece ani cu Iohannis la Cotroceni, din păcate, și o spun ca om care a crezut în el, România este mai vulnerabilă ca oricând.

Elena Lasconi, președinta USR, finalistă în turul doi de scrutin al prezidențialelor din noiembrie-decembrie 2024, după anunțarea exit-pollurilor din noaptea de 1 decembrie
Elena Lasconi, președinta USR, finalistă în turul doi de scrutin al prezidențialelor din noiembrie-decembrie 2024, după anunțarea exit-pollurilor din noaptea de 1 decembrie

Pe tura domniei sale democrația s-a făcut fărâme și acest lucru nu îi poate fi iertat.”

Lasconi consideră că „presiunea pusă de USR în Parlament l-a scos pe Iohannis din adormire” și spune că „nu ne vom opri aici. Avem nevoie să reașezăm instituțiile statului ca să lucreze pentru cetățeni, nu pentru vremelnici cocoțați în funcții.”

Liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu, a completat că „este o victorie a românilor împotriva lenei și a indolenței”.

„USR a anunțat că este un președinte ilegitim încă de când i-a fost prelungit mandatul de către CCR, trebuia să-și dea demisia încă din decembrie, de anul trecut, de când a fost instalat noul Parlament. Dacă și-a dat demisia, înseamnă că, în al 13-lea ceas a înțeles ceva. Și încă ceva, Iohannis a reușit, după 10 ani de mandat, un lucru bun, să facă toate partidele din parlament să voteze unanim împotriva sa”, a spus Moșteanu pentru Europa Liberă.

George Simion, președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), partid extremist, în opoziție - George Simion, unul din inițiatorii tentativei de suspendare a președintelui Iohannis, a salutat plecarea „uzurpatorului” Iohannis.

„Uzurpatorul a plecat, în fine. Klaus Iohannis tocmai a demisionat din funcție! Cel mai prost și mai urât președinte din istoria României. Dacă nu ar fi demisionat, el ar fi fost suspendat din funcție de Parlament și dat afară. Al doilea tur al alegerilor trebuie reluat urgent”, a scris Simion pe rețeaua X (fostă Twitter).

Pe Facebook el a postat un scurt mesaj în care a salutat „victoria” celor care i-au contestat lui Iohannis rămânerea la Cotroceni după ce Curtea Constituțională a anulat pe 6 decembrie, la începutul turului doi de scrutin întreg procesul electoral al alegerilor prezidențiale.

Simion și-a îndemnat susținătorii la reluarea turului doi, în care s-au calificat în noiembrie trecut candidatul prorus Călin Georgescu și președinta USR, Elena Lasconi.

„E victoria voastră! Acum e timpul pentru TURUL 2 ÎNAPOI”, a scris George Simion pe pagina sa de Facebook.

Liderul AUR, George Simion
Liderul AUR, George Simion

El i-a cerut și premierului Ciolacu să plece, numindu-l „coautor al loviturii de stat” și a îndemnat la preluarea puterii de „un guvern patriotic” care „să asigure tranziția”.

„Avem nevoie de turul 2, judecătorii CCR să răspundă pentru actele penale de care se fac vinovați”, a declarat Marius Lulea, prim-vicepreșentele AUR, pentru Europa Liberă. „Alegerile anticipate sunt astăzi opțiunea corectă, pentru o resetare completă a clasei politice”, a răspuns el, întrebat cu privire la o eventuală suspendare a președintelui interimar, Ilie Bolojan.

Laurențiu Plăeșu, viceliderul senatorilor AUR, a spus că „Iohannis trebuia să-și dea demisia imediat ce s-au împlinit cei cinci ani de mandat, în condițiile în care au fost anulate alegerile”.

„Prevederea mult-invocată - articolul 80, alineatul 2 din Constituție, [care prevede că] președintele stă până depune jurământul președintele nou-ales - este pentru o situație temporară, pentru câteva zile, ca să nu existe neclarități din punct de vedere constituțional, nu pentru astfel de situații când mandatul se poate prelungi mult prea mult”, a spus Plăeșu, pentru Europa Liberă.

Anamaria Gavrilă, președinta Partidului Oamenilor Tineri (POT) - „Prezentarea demisiei de către Klaus Iohannis ne confirmă exact ceea ce noi am știut de la început: că el este ilegitim în această funcție, că nu trebuia să stea până la această dată și că trebuia să plece din data de 21 decembrie. Această demisie doar ne confirmă că noi aveam dreptate și că el a fost un uzurpator și va plăti pentru această amânare a plecării sale”, a declarat Anamaria Gavrilă, președinta POT, pentru Europa Liberă.

Lidera Partidului Oamenilor Tineri (POT), la tribuna Parlamentului
Lidera Partidului Oamenilor Tineri (POT), la tribuna Parlamentului

Partid nou intrat în Parlament, POT a fost unul dintre partidele care a inițiat procedura de suspendare a președintelui.

Dumitru Coarnă, deputat al partidului SOS - „Toată lumea aștepta ca domnul Klaus Ioahnnis să plece. Eu m-am rugat azi-noapte să plece. Ocupă ilegal funcția din 21 decembrie, când mandatul a ajuns la final și când mai putea să își prelungească mandatul doar în condiții speciale”, a declarat Dumitru Coarnă, deputat al SOS România, pentru Europa Liberă.

SOS România a fost unul dintre partidele care s-au exprimat în favoarea suspendării președintelui.

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu - A declarat că demisia lui Klaus Iohannis este un act de laşitate, pentru că obligaţia preşedintelui este să-şi ducă mandatul până la capăt.

„Un act de laşitate. E obligaţia preşedintelui să-şi ducă mandatul până la capăt, iar falsificatorii de Constituţie care spun că trebuia să plece, la cinci ani, nu vor să citească legea fundamentală cu corectitudine. Este adevărat că Articolul 83 la aliniatul 1 spune că mandatul preşedintelui României este de cinci ani şi se exercită de la data depunerii jurământului, dar la aliniatul 2, Constituţia spune foarte clar: Preşedintele României se exercită mandatul până la depunerea jurământului de preşedintele nou ales”, a declarat fostul preşedinte Traian Băsescu, la TVR Info.

El a mai spus că Iohannis nu a reuşit să reziste presiunii unei grupări care vrea restauraţie în România.

Traian Basescu
Traian Basescu

„Preşedintele nostru n-a reuşit să reziste presiunii unei grupări care vrea restauraţie în România şi a demisionat. Cel mai simplu lucru este să demisionezi”, a completat fostul președinte.

„Vreţi să ştiţi ce se va întâmpla cu România în perioada următoare, în următoarele două luni, când sunt atâtea lucruri care se transformă în Europa, în NATO, în situaţia de securitate regională şi aşa mai departe? Cum credeţi că va merge un preşedinte interimar? Şi cu ce credibilitate, cu ce drept de a lua decizii pentru statul român şi pentru poporul român, în discuţii care vor defini viitorul acestei ţări şi a lumii democratice în următori ani?”, s-a întrebat retoric Traian Băsescu.

Liberalul Tudor Polak - Spune că demisia lui Klaus Iohannis devenise o necesitate. „Nu aş putea spune că mă aşteptam. În schimb, cred că domnia sa ajunsese în momentul în care, un astfel de gest, pentru a deveni acea supapă despre care şi domnul Bolojan a vorbit, devenise o necesitate. Acest lucru s-a întâmplat astăzi, iar odată cu acest lucru, cred că cu toţii va trebui să ne concentrăm pentru ceea ce avem de făcut începând de astăzi înainte”, a spus Tudor Polak la emisiunea România Politică, de la Prima News.

El nu crede că prezența lui Bolojan la Cotroceni va schimba echilibrul puterii, pentru că, dacă și-ar fi dorit cu adevărat puterea, „chiar şi anul trecut Ilie Bolojan ar fi putut să reprezinte o variantă foarte, foarte bună de candidat al PNL pentru funcţia de preşedinte”.

„În schimb, în momentul de faţă, noi avem un agreement, să-i spun aşa, în cadrul coaliţiei de guvernare pe care eu sunt sută la sută sigur că Ilie Bolojan îl va respecta şi noi Partidul Naţional Liberal îl vom respecta. Este normal ca această înţelegere să fie dusă până la cap”, a mai spus Polak.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI
  • 16x9 Image

    Oana Despa

    A lucrat mai bine de 20 de ani în televiziune unde a fost reporter specializat pe domeniul Justiției sau a condus secții de Investigații. A produs una dintre emisiunile de impact despre devalizarea României după 1989 - România furată. În prezent este pasionată de alfabetizare media și combaterea dezinformării.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

  • 16x9 Image

    George Costiță

    A intrat ca Senior Correspondent în echipa Europei Libere în ianuarie 2022, după zece ani în care a scris despre cele mai importante evenimente interne și externe ale zilei în două redacții de televiziune din București și a colaborat cu o platformă de investigații. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași și a câștigat experiență încă din anii studenției, colaborând cu revistele locale.

XS
SM
MD
LG