Linkuri accesibilitate

Bătălia narațiunilor. China preia propaganda rusă în atacul de la Crocus Hall


Președintele rus Vladimir Putin (dreapta), cu omologul său chinez, Xi Jinping, la Moscova, anul trecut.
Președintele rus Vladimir Putin (dreapta), cu omologul său chinez, Xi Jinping, la Moscova, anul trecut.

Bine ați venit la briefingul China In Eurasia, un buletin informativ RFE/RL care urmărește renașterea influenței Chinei din Europa de Est până în Asia Centrală.

Sunt corespondentul RFE/RL Reid Standish și iată ce urmăresc chiar acum.

Ascultă podcastul Talking China In Eurasia.

Apple Podcasts | Spotify | Google | YouTube

Xi, Putin și o bătălie a narațiunilor asupra atacului de la sala de concerte din suburbia Moscovei

Gruparea Stat Islamic (IS) s-a grăbit să revendice responsabilitatea pentru sângerosul atac de la Crocus City Hall, dintr-o suburbie a Moscovei, din 22 martie, în care au fost uciși cel puțin 143 de oameni.

Dar, în ciuda acestei afirmații și a imaginilor, postate ulterior de grupul terorist, oficialii ruși și mass-media de stat au spus, fără dovezi, că Ucraina a fost implicată în atac.

Aceleași afirmații au fost transmise și de presa de stat chineză.

Context: Când președintele Vladimir Putin s-a adresat pentru prima dată Rusiei, pe 23 martie, a doua zi după atac, nu a menționat grupul, al cărui afiliat afgan Stat Islamic-Khorasan (IS-K) se crede că ar fi lansat atacul - cel mai sângeros de la asediul Beslanului, din 2004.

În comentariile din 25 martie, el a afirmat din nou că tragedia a fost probabil ordonată de Ucraina.

S-au făcut puține referiri la revendicarea atacului de către Stat Islamic, oficialii ruși și presa de stat concentrându-se în schimb pe afirmațiile nefondate despre atacatorii care mergeau spre Ucraina înainte de a fi prinși.

Oficialii ucraineni au negat ferm orice implicare în atac.

În China, acoperirea evenimentului s-a concentrat în mare parte pe cetățenii chinezi.

La scurt timp după ce a apărut vestea despre atac, studenții chinezi care învață în Rusia - peste 44.000, potrivit cifrelor oficiale rusești - au început să-și împărtășească poveștile pe platforme online și cu diverși jurnaliști din presa de stat rusă.

În 24 de ore de la atac, poveștile lor au făcut peste 21 de milioane de vizualizări și 7 milioane de comentarii pe platforma de socializare Weibo.

Liderul chinez Xi Jinping i-a transmis prompt condoleanțe lui Putin, spunând: „China este împotriva terorismului sub orice formă” și că „sprijină ferm eforturile guvernului rus de a proteja securitatea și stabilitatea națională”.

Între timp, presa de stat chineză a oferit un spațiu din ce în ce mai mare oficialilor ruși pentru a lega atacul de Kiev - și chiar implicarea americană - în ciuda avertismentelor pe care americanii le-au transmis cu câteva săptămâni înainte despre un posibil atac, despre care purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a vorbit pe Telegram.

„Până la finalizarea anchetei asupra atacului terorist de la Crocus Hall, orice frază de la Washington care exonerează Kievul ar trebui considerată drept dovadă”, a scris ea.

„La urma urmei, finanțarea activităților teroriste ale grupului infracțional organizat de la Kiev de către liberal-democrații americani și participarea la schemele corupte ale familiei Biden au loc de mulți ani”, a mai spus Zaharova.

De ce contează: Atacul de la Moscova a fost rapid transformat într-o campanie globală de dezinformare.

Postul de televiziune rus NTV a difuzat un videoclip deepfake în urma atacului, în care Alexei Danilov, cel mai înalt oficial de securitate al Ucrainei, părea să-și bată joc de Rusia și să-și asume responsabilitatea pentru atac.

Videoclipul a fost ulterior desființat de BBC Verify ca un fals modificat cu Inteligența Artificală.

Acesta a fost urmat de postările online de pe rețelele sociale în mai multe limbi, care amplificau afirmațiile privind implicarea Ucrainei și agențiilor de informații occidentale, care ar face parte din atac.

Imaginea de ansamblu: După cum mi-a spus Etienne Soula, analist de cercetare la Alianța German Marshall Fund pentru Securizarea Democrației, mass-media de stat chineză se menține pe această direcție, iar până acum mai multe publicații naționaliste, precum Global Times, „par să susțină acuzațiile Rusiei cu privire la implicarea Ucrainei în atacuri”. Global Times chiar a citat experți chinezi care pun la îndoială că gruparea Stat Islamic ar putea realiza un astfel de atac.

„Reacția lor la atacuri amintește foarte mult de felul în care au redat la început războiul din Ucraina: citând actualii și foștii oficiali ruși, cu mult mai multe citate ale oficialilor ruși decât ale vocilor occidentale (și aproape fără spațiu pentru oficialii ucraineni)”, a scris Soula într-un e-mail.

Până acum, linia oficială față de atacuri pare să susțină Rusia, dar e relativ rezervată.

Sari Arho Havren, membru asociat la Royal United Services Institute din Londra, mi-a spus că alinierea Chinei și Rusiei la același spațiu informațional nu este deloc nouă, dar pare să fie în creștere pe măsură ce interesele globale ale ambelor guverne se suprapun.

„În general, China pare să stimuleze narațiunile rusești atunci când se potrivesc și servesc propriilor obiective ale Chinei. În acest caz, Beijingul pare să amplifice în mod deosebit posibilitatea de implicare a SUA, care ar fi în spatele tuturor, cel puțin atât timp cât este fezabil.”

Încă trei povești din Eurasia

1. Energia eoliană chineză întâlnește corupția bosniacă

O investigație de o lună a lui Predrag Zvijerac, de la Serviciul Balcanic al RFE/RL, arată cât de bine conectați sunt indivizii din Bosnia-Herțegovina care facilitează afluxul de investiții chineze în țară, astfel încât să poată beneficia de schemele de proprietate asupra terenurilor și de lacunele legii.

Detalii: Ancheta se concentrează pe proiectul parcului eolian Ivovik, cel mai mare și mai scump proiect al Chinei din țara balcanică.

Parcul eolian Ivovik.
Parcul eolian Ivovik.

Această investiție emblematică a fost susținută de autoritățile bosniace ca un efort de creare de locuri de muncă, care va oferi țării un punct de sprijin în spațiul european de energie verde în creștere și va deschide ușa pentru viitoare investiții în economia locală.

Dar ambițiile mari ale parcului eolian sunt acum prinse într-o saga complexă de dispute funciare, concesii îndoielnice și tranzacții tulburi care evidențiază locul în care se ciocnesc interesele statului chinez și practicile comerciale locale.

În centrul controversei din jurul proiectului de energie eoliană Ivovik e o dispută cu privire la proprietatea asupra terenului, guvernul cantonului (unitățile administrative care alcătuiesc aproximativ jumătate din Bosnia) acordând teren companiilor chineze în condiții discutabile și circumstanțe cel mai probabil ilegale.

Predrag a descoperit felul în care guvernele cantonale acordă concesiuni firmelor chineze pentru terenuri legate de proiect care aparțin locuitorilor din apropiere, deposedându-i de terenurile lor și permițând oficialilor să genereze profituri mari în acest proces.

Proiectul de energie eoliană este cel mai cunoscut exemplu în acest sens din țară, dar ancheta lui Predrag arată, de asemenea, că această practică devine o tendință în creștere în întreaga Bosnie când vine vorba de numerar chinez.

Citiți aici investigația completă.

2. Lucrătorii vizați în Pakistan

Un atacator sinucigaș a condus o mașină încărcată cu explozibili într-un autobuz care transporta muncitori chinezi, ucigând cel puțin cinci dintre ei, împreună cu șoferul lor pakistanez, a declarat poliția din Pakistan pe 26 martie.

Ce trebuie să știți: Radio Mashaal al RFE/RL a raportat că atacul din provincia Khyber Pakhtunkhwa a fost cel mai recent dintr-o serie care vizează muncitorii chinezi angajați în proiecte majore de infrastructură publică finanțate de guvernul chinez.

Atentatul sinucigaș e al treilea atac major în doar o săptămână asupra intereselor chineze în Pakistan. Primele două au vizat o bază aeriană navală din Pakistan și un port strategic folosit de China în provincia de sud-vest Balochistan, unde Beijingul investește miliarde în proiecte de infrastructură.

Niciun grup nu și-a revendicat responsabilitatea pentru atac până la momentul scrierii acestui articol.

Cei cinci chinezi care au murit erau ingineri la un proiect hidroenergetic cheie finanțat de chinezi în Dasu, construit de China Gezhouba Group Company.

În iulie 2021, o bombă plasată pe un autobuz care transporta muncitori chinezi la barajul din Dasu a ucis nouă cetățeni chinezi și patru pakistanezi, în timp ce a rănit alți 21.

3. New Tightrope

În aceeași zi în care președintele kazah, Qasym-Zhomart Toqaev, s-a întâlnit cu un senator american la Astana, el l-a primit și pe Erkin Tuniyaz, secretarul adjunct al Partidului Comunist Chinez din Xinjiang, care este în prezent sancționat de Departamentul Trezoreriei SUA.

Semnificația: așa cum a raportat Serviciul Kazah al RFE/RL, Toqaev s-a întâlnit cu senatorul republican Steve Daines pe 26 martie, iar președintele kazah „a subliniat concentrarea Kazahstanului pe atragerea investițiilor, liberalizarea economică și dezvoltarea industrială, subliniind energia, explorarea și prelucrarea mineralelor și modernizarea infrastructurii, ca domenii cheie de interes reciproc”, potrivit unui comunicat de presă oficial.

Tuniyaz a fost sancționat în 2021 pentru că a jucat „un rol principal în persecuția uigurilor” și a altor minorități musulmane din provincia vestică a Chinei, unde Beijingul a condus o represiune extinsă și un sistem de lagăre de internare.

Întâlnirile duble evidențiază actul de echilibru de lungă durată al Kazahstanului între partenerii străini.

Pe fondul unei concurențe globale din ce în ce mai intense între Beijing și Washington, Toqaev caută să rămână în relații bune cu ambele țări.

Dincolo de supercontinent

Acord Houthi: Houthii din Yemen le-au spus Chinei și Rusiei, după discuții cu diplomații lor, că navele lor pot naviga prin Marea Roșie și Golful Aden fără a fi atacate, potrivit Bloomberg, care a citat „mai multe persoane care cunosc discuțiile cu grupul militant”.

Planuri feroviare: În mijlocul lunilor de discuții în culise, președintele kârgâz Sadyr Japarov a declarat că s-a ajuns la „o înțelegere comună asupra mecanismului de implementare” a mult-discutati căi ferate China-Kârgâzstan-Uzbekistan, relatează Serviciul kârgâz al RFE/RL.

Prieteni din Balcani: Vorbind după o întâlnire cu ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, ministrul sârb de Externe Ivica Dacic, care este și prim-ministru interimar, a declarat pe 21 martie că relațiile cu Rusia și China sunt în „interesul național vital” al Belgradului.

Hikvision și o bază NATO în România: în urmă cu câteva săptămâni, jurnaliștii RFE/RL din România au descoperit echipamente de supraveghere de fabricație chineză instalate în aproximativ 28 de locuri militare din țară - inclusiv baza NATO care găzduiește apărarea antirachetă Aegis Ashore.

Iată un nou video explicativ care detaliază ancheta.

Un lucru de urmărit

Guvernele SUA și Marea Britanie au acuzat pe 25 martie hackeri care au legătură cu statul chinez pentru campaniile cibernetice care vizează personalități politice.

Decizia va intensifica, cel mai probabil, tensiunile cu China.

Londra a mai susținut că hackerii afiliați Chinei s-au aflat în spatele unui atac care a vizat accesarea datelor a milioane de alegători.

Alianța Interparlamentară pentru China (IPAC), un grup de parlamentari occidentali, a fost, de asemenea, vizată de grup.

Serviciul Român al RFE/RL a discutat cu parlamentarii locali afectați.

Ambasada Chinei la Londra a negat categoric acuzațiile, numindu-le „calomnii complet fabricate și rău intenționate”.

Asta e tot de la mine deocamdată. Nu uitați să-mi trimiteți orice întrebări, comentarii sau sfaturi pe care le puteți avea.

Până data viitoare,

Reid Standish

Acest articol a fost publicat inițial pe rferl.org |

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

XS
SM
MD
LG