Linkuri accesibilitate

Cazul inginerului Ursu. Documentarul care prezintă „33 de ani de injustiție”. Sentința a fost amânată


Gheorghe „Babu” Ursu împreună cu familia. Disidentul a fost arestat în septembrie 1985 și a murit două luni mai târziu în beciurile Direcției de Cercetări Penale, cum se numeau în anii aceia beciurile Securității.
Gheorghe „Babu” Ursu împreună cu familia. Disidentul a fost arestat în septembrie 1985 și a murit două luni mai târziu în beciurile Direcției de Cercetări Penale, cum se numeau în anii aceia beciurile Securității.

Filmul documentar „Cazul inginerului Ursu” a avut premiera la Muzeul Țăranului, cu câteva zile înainte să fie pronunțată decizia definitivă în dosarul uciderii în arest a disidentului Gheorghe Ursu, pe 17 noiembrie 1985.

*Actualizare 4 iulie 2023 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat marţi, 4 iulie, pronunţarea deciziei definitive în dosarul uciderii disidentului Gherorghe Ursu. Noul termen a fost stabilit pentru 27 iulie.

Articolul inițial:

Pelicula, regizată de Liviu Tofan și Șerban Georgescu, a avut în prim plan ancheta Securității față de disidentul Gheorghe Ursu - „Babu” - deținut decedat în toamna anului 1985 în arestul din Calea Rahovei, după ce a fost anchetat de foștii ofițeri de Securitate Vasile Hodiș și Marin Pârvulescu.

Pentru aceste fapte, cei doi au fost trimiși în judecată în 2016, la 31 de ani de la moartea lui „Babu”.

Andrei Ursu: Ce putere mai au securiștii „să influențeze pozitiv” magistrații?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:04 0:00

După proiecție, Liviu Tofan a spus că „nu există niciun ofițer de Securitate condamnat pentru o faptă comisă până în decembrie 1989. Nici măcar unul”.

„Peste câteva zile avem mare test al acestor 33 de ani de injustiție. Doi foști ofițeri de Securitate sunt pe banca acuzaților și vom vedea în ce măsură această Românie s-a schimbat cu adevărat sau, în caz de achitare, să vedem dacă se închide definitiv capitolul Securității române”, a adăugat regizorul.

Caracterul criminal al comunismului

La eveniment a participat și Andrei Ursu, fiul inginerului constructor Gheorghe Ursu.

El a arătat că, prin procesul pe care l-a deschis celor doi foști ofițeri de Securitate care i-au anchetat tatăl, vrea să demonstreze caracterul criminal al regimului comunist chiar și după 1965, anul când a venit la putere dictatorul Nicolae Ceaușescu.

„Credem noi că am demonstrat în instanță criminalitatea sistemului. Am adus efectiv în instanță, am propus ca probe dosare de la Brașov, mărturii ale muncitorilor care s-au revoltat la Brașov în 1987 și care au fost supuși la torturi medievale, după cum ei singuri au declarat în instanță”, a declarat Andrei Ursu.

În 2019, după trei ani de proces, ofițerii de Securitate în rezervă Vasile Hodiș și Marin Pârvulescu au fost achitați de Curtea de Apel București, după ce o judecătoare a schimbat încadrarea juridică din crime împotriva umanităţii în tratamente neomenoase.

Jurnalul lui Gheorghe Ursu

Din motivarea instanței rezultă că „în cursul lunii decembrie 1984, în lipsa victimei, subalternii acesteia, întrucât anterior observaseră că victima Ursu Gheorghe Emil făcea însemnări aproape zilnic într-un registru pe care-l ţinea în sertarul biroului său, au luat acest registru şi l-au predat conducerii institutului, respectivul registru fiind, în fapt un jurnal intim, în care victima nota zilnic impresii şi păreri și care conţinea și însemnări considerate ostile la adresa conducerii superioare de partid și de stat.

Gheorghe „Babu” Ursu, disidentul ucis în arestul miliței din ordinul Securității.
Gheorghe „Babu” Ursu, disidentul ucis în arestul miliței din ordinul Securității.

La data de 22.12.1984, Direcția a-II-a din cadrul Departamentului Securității Statului (DSS) a fost sesizată că Ursu este posesorul unui jurnal intim în care sunt inserate și unele manifestări cu caracter ostil. Deplasându-se la fața locului, directorul institutului a pus la dispoziția organelor de securitate acest jurnal”, se arată în motivarea Curții de Apel.

Astfel, Securitatea a stabilit că Ursu se afla în relaţii apropiate cu scriitori și poeţi români și cu cunoscuţi care se aflau în străinătate și că, din anul 1983, fiica sa s-a stabilit în Statele Unite, unde au majoritatea rudelor. I s-a deschis dosar de urmărire cu indicativul „Udrea”.

Perchezițiile lui Hodiș și Pârvulescu

Pe 7 și 16 ianuarie 1985, Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș, ofiţeri de securitate la acea dată în DSS (Departamentul Securității Statului - Securitatea) au ridicat în urma unei percheziții 61 de caiete – jurnal scrise de Gheorghe Ursu, precum și 15 dolari SUA, 10 mărci vest germane, 40 coroane daneze, 40 mărci est germane, 1 shekel israelian și 3.000 de lire italiene.

Ulterior, aceștia au declinat dosarul Miliției, care a propus procuraturii de atunci arestarea preventivă a lui Ursu pentru deținere de valută.

Andrei Ursu și regizorul Liviu Tofan după premiera filmului „Cazul inginerului Ursu”.
Andrei Ursu și regizorul Liviu Tofan după premiera filmului „Cazul inginerului Ursu”.

Pe 21 septembrie 1985, Ursu era arestat pentru 30 de zile. El a fost încarcerat în Arestul Direcției Cercetări Penale de la Inspectoratul General al Miliției până la data pe 17 noiembrie 1985.

În această perioadă, familiei victimei nu i s-a permis să ia legatura cu aceasta.

Moartea lui „Babu”

În arest a fost cazat în mai multe celule, împreună cu alți arestati, printre care și informatori ai miliției și deținuți periculoși și recidiviști. Potrivit declarațiilor date de martori la proces, gardienii care asigurau paza nu aveau voie să intervină când victima era lovită de colegii de cameră.

Pe 16 noiembrie 1985, Ursu era trimis în judecată și o zi mai târziu a fost transportat la Spitalul Penitenciar Jilava, unde, deși a fost operat de urgență, a decedat în cursul aceleeași zile.

Procuratura a fost înștiințată de moartea lui Gheorghe Ursu abia pe 28 noiembrie 1985.

La autopsie, cauza morții a fost consemnată „peritonită purulentă”. Ancheta ce a urmat a decis că moartea inginerului a fost patologică, nefiind consecința vreunei fapte penale.

Varianta oficială

În urma presiunilor făcute de o serie de politicieni americani care se interesau de soarta inginerului Ursu, „la data de 26.11.1985 Ministerul Afacerilor Externe, prin semnătura lui Aurel Duma, ministru secretar de stat, a transmis o adresă către Ambasada R.S. România la Washington în care se menționează:

„În răspunsurile pe care le veți da în legătură cu acest așa-zis caz, veți adopta o atitudine fermă, de respingere a insinuărilor ce se fac, referitoare la Ursu Gheorghe Emil, infractor de drept comun, speculant notoriu, ale cărui fapte nu au avut un caracter politic, iar decesul său nu are nici-o legătură cu reținerea și cercetare lui de către organele de procuratură și miliție, fiind datorat unor cauze naturale, respectiv bolii cardiace de care suferea anterior”.

Ucis la ordin de colegul de celulă

După Revoluția din decembrie 1989, dosarul morții lui Gheorghe Ursu a fost redeschis.

Institutul Național de Medicină Legală București a stabilit în 1990 că moartea lui Ursu a fost una violentă și a stabilit că „leziunile interne și externe s-au putut produce prin loviri repetate, cu corpuri dure în regiunea abdominală cu circa 3-4 zile anterior”.

Dosarul de urmărire informativă a lui Gheorghe Ursu
Dosarul de urmărire informativă a lui Gheorghe Ursu

În 1995, un procuror militar a început urmărirea penală faţă de Marian Clită, colegul de celulă al lui Ursu, cel care l-a bătut pe fostul inginer.

Față de alți șapte ofițeri de Securitate, printre care Pîrvulescu și Hodiș, același procuror a dispus neînceperea urmăririi penale, acuzațiile fiind de abuz în serviciu și cercetare abuzivă.

În 2000, Clită a fost condamnat la 20 ani închisoare pentru omor, pedeapsă redusă la jumătate în urma unui decret de grațiere.

Pe 1 martie 2010, Clită a comis o nouă crimă. El a ucis-o pe stewardesa Vera Vildmyren, o norvegiană de 42 de ani, într-o cameră de hotel din Copenhaga. A primit 14 ani închisoare și pedeapsa o execută în România.

Mii de deținuți politici

Oficial, la începutul anilor '80, nu mai existau deținuți politici în România. Cei care se opuneau regimului comunist erau declarați nebuni și internați în ospicii sau erau trimiși în judecată pentru infracțiuni de drept comun.

Istoricul Marius Oprea arată că a descoperit într-un singur registru penitenciar, al eliberării deținuților politici de la Aiud din perioada 1965-1989, numele a 324 de condamnați pe motive politice, în regimul Ceaușescu.

Alți 300 de deținuți au fost condamnați pentru tentativa de trecere frauduloasă a frontierei, infracțiune care a fost scoasă din „Partea specială” a Codului penal în 1967, fiind socotită începând de atunci o infracțiune de drept comun și nu una politică.

Dubiile instanței

Judecătoarea fondului, Mihaela Niță, nu a ținut cont de acest lucru și a stabilit că „este totuşi dificil de considerat că victima a fost un adevărat „dizident politic”.

Ea mai susține că nu a existat „o intenţie sistematică a autorităţilor la acea dată de aplicare a acestor tratamente, cu atât mai mult cu cât, după cum s-a arătat, „opoziţia” victimei față de regimul comunist a fost nesemnificativă, venind şi din partea unei persoane care anterior, pentru o lungă perioadă de timp, a fost privilegiată de acest regim”, se arată în motivarea instanței.

Cu toate acestea, judecătoarea admite că Ursu a fost cercetat atât de Securitate cât și de miliție și că acesta venea de la audieri adus pe brațe de gardieni.

Afișul filmului documentar „Cazul inginerului Ursu”
Afișul filmului documentar „Cazul inginerului Ursu”

„Martorii sus-menționati, lucrători în cadrul arestului Direcției Cercetări Penale din cadrul Inspectoratului General al Miliției sau deținuți în același arest în perioada de referință, au confirmat, prin declarațiile date, atât în cursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești că, deși oficial, victima Ursu Gheorghe Emil era arestată pentru comiterea unor infracțiuni de drept comun, a fost de mai multe ori scoasă din Arestul Direcției Cercetări Penale din cadrul Inspectoratului General al Miliției și condusă la anchetă la organele de securitate, de unde nu se întorcea într-o stare fizică corespunzătoare”, se consemnează în document.

L-au anchetat, dar n-au văzut probe de lovire

Pârvulescu și Hodiș nu au recunoscut comiterea faptelor, negând orice implicare în anchetarea lui Gheorghe Ursu după luarea măsurii arestării preventive.

Judecătoarea mai susține că „cei doi inculpati au participat la efectuarea perchezitiei domiciliare si la audierea repetată a victimei. Pe baza probelor administrate nu se poate reține că, în această perioadă, cei doi lucrători de securitate au exercitat violențe asupra victimei”.

Fragment din prima scrisoare trimisă de Gheorghe Ursu către Radio Europa Liberă prin care denunţa decizia lui Nicolae Ceauşescu de a opri consolidarea clădirilor afectate de cutremurul din 4 martie 1977.
Fragment din prima scrisoare trimisă de Gheorghe Ursu către Radio Europa Liberă prin care denunţa decizia lui Nicolae Ceauşescu de a opri consolidarea clădirilor afectate de cutremurul din 4 martie 1977.

Față de acest aspect, Andrei Ursu arată că, din contră, există martori care susțin contrariul.

„Întrebarea e de ce după atâtea crime mai ascund doi torționari ajunși la 80 de ani, ce putere mai au securiștii să «influențeze pozitiv» magistrații? Cum e posibil ca justiția, după 33 de ani, să schioapăte în halul ăsta, când probele sunt atât de concludente? Sunt zeci de mărturii scrise, înregistrate, cum îl aduceau pe tata de la anchetă bătut, în pătură sau sprijinit”, a declarat Andrei Ursu, joi, la premiera documentarului.

Nu a vorbit public, doar în jurnal

Judecătoarea mai arată că „nu se poate aprecia că victima Ursu Gheorghe Emil a fost un disident politic, acesta nefiind un opozant pe faţă al regimului comunist şi al conducătorului partidului comunist”.

„Victima nu și-a manifestat public dezacordul faţă de politica şi conducerea de stat şi partid, astfel încât să devină din acest punct de vedere o persoană periculoasă pentru securitatea statului, datorită posibilităţii influenţării opiniei publice şi a instigării populaţiei împotriva conducerii de stat şi partid”, mai spune aceasta.

„Opiniile şi nemulțumirile sale au fost exprimate fie în jurnalul său intim, ce nu a fost dat publicităţii, sau prin materialele transmise la postul de radio „Europa Liberă” unde însă nu a fost menţionat numele său”, afirmă judecătoarea.

Aceasta își întemeiază teza pe faptul că „victimei Ursu Gheorghe Emil i s-a acordat, la solicitarea sa, de fiecare dată permisiunea de a călători în Occident și viza pentru a se deplasa în SUA la fiica sa, fiind o situație de excepție în regimul comunist, cu atât mai mult cu cât victima a efectuat mai multe astfel de călătorii”.

Mai mult, judecătoarea Niță susține că „politica statului român la acea dată nu era de reprimare a formelor de opoziție față de regimul politic și conducătorul statului prin violență si eliminare fizică”.

Achitare pentru cei doi securiști în primă instanță

Astfel, în octombrie 2019, ea i-a achitat pe foștii ofițeri de securitate Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș pentru săvârșirea infracțiunii de tratamente neomenoase.

Soțul judecătoarei, la data pronunțării era coordonatorul activității juridice în Administrația Națională a Penitenciarelor – Aparatul Central. În prezent este pensionar la 48 de ani cu 130.000 de lei pe an, pensie plătită de Ministerul de Interne, parte responsabilă civilmente în dosarul Gheorghe Ursu.

Andrei Ursu a atacat decizia la instanța supremă. Procesul a debutat timid, cu termene amânate, o cerere de recuzare a unui judecător și cereri de abținere din partea altuia.

Decizia definitivă este stabilită pentru 4 iulie*.

*A fost amânată pentru 27 iulie.

„Oamenii ăștia sunt printre noi. Torționarii. Dacă-i condamnă pe cei doi, însemnă că a existat situația premisă. Înseamnă că a fost, într-adevăr, un regim criminal și după 1965. Și până la urmă, de aia noi românii am acceptat un regim care ducea țara de râpă și ne umilea cultul personalității lui Ceaușescu, nu de frica lui Ceaușescu, de frica Securității. Cei 500.000 de informatori”, a mai spus Andrei Ursu, la finalul documentarului „Cazul inginerului Ursu”.

  • 16x9 Image

    Virgil Burlă

    Jurnalist de investigații, a lucrat în 20 de ani de carieră la diverse publicații. Uneori cu patimă sau cu sentimentul că totul este pierdut. Ghidat de interesul public și pasionat de studiul comunismului ca experiment social, Virgil Burlă crede că jurnaliștii sunt „agenții sanitari” ai societății.

XS
SM
MD
LG