Bine ați venit la Wider Europe, buletinul informativ al RFE/RL care se concentrează asupra principalelor probleme privind Uniunea Europeană, NATO și alte instituții și relațiile lor cu Balcanii de Vest și vecinătatea estică a Europei.
Sunt Rikard Jozwiak, redactor RFE/RL pentru Europa, și săptămâna aceasta mă concentrez asupra noului mandat al lui Mark Rutte la NATO.
Lista de sarcini a lui Mark Rutte la NATO
Ce trebuie să știți: Astăzi, 1 octombrie, Mark Rutte i-a luat locul norvegianului Jens Stoltenberg în calitate de secretar general al NATO.
Rutte, cel mai longeviv prim-ministru din istoria Olandei, este văzut ca „o continuare”.
La fel ca Stoltenberg, care a servit un deceniu la conducerea alianței militare, Rutte este cunoscut pentru talentul său de a ajunge la compromisuri politice dificile. El se bucură de un sprijin larg în rândul statelor membre cheie, nu în ultimul rând pentru umorul său presupus sec care poate unge rotițele diplomației.
Pentru olandez va fi un început mai ușor. Pe 17 și 18 octombrie, sediul de la Bruxelles va găzdui reuniunea anuală de toamnă a celor 32 de miniștri ai apărării din NATO. Ulterior, miniștrii de externe vor merge în capitala belgiană pe 3-4 decembrie.
Cu toate acestea, nu se anticipează că aceste reuniuni ministeriale vor produce prea multe rezultate.
Pentru început, Rutte este așteptat să călătorească destul de mult în capitalele-cheie ale NATO.
Mai este mult până atunci, dar va trebui, de asemenea, să înceapă să se pregătească pentru summitul NATO din 24-26 iunie 2025, din orașul său natal, Haga. Pentru a-și consolida poziția în organizația militară, este important ca summitul să fie un succes.
În fruntea agendei sale se află trei subiecte pe care este de așteptat să le abordeze: apărarea colectivă a NATO, sprijinul pentru Ucraina și o nouă strategie pentru Rusia.
Contextul: Niciunul dintre aceste lucruri nu este ceva nou; de fapt, Jens Stoltenberg și-a petrecut o mare parte din timp preocupându-se cu aceleași lucruri.
Potrivit diplomaților cu care am vorbit, norvegianul a făcut mereu presiuni pentru un limbaj mai ambițios în comunicatele NATO privind Ucraina. De asemenea, se pare că a jucat un rol-cheie în asigurarea unui centru de comandă pentru Ucraina în orașul german Wiesbaden pentru a coordona asistența de securitate acordată Kievului.
În viitor, Rutte va fi responsabil pentru asigurarea tranziției organizației de la o întreprindere oarecum americană la una care include un număr mai mare de aliați NATO.
De asemenea, se va angaja probabil să continue sprijinul alianței pentru Ucraina, devastată de război.
În acest sens, el se bucură de relații strânse cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și, în calitate de prim-ministru olandez, a contribuit la trimiterea de avioane de luptă F-16 în Ucraina, a obținut sancțiuni economice mai puternice ale UE împotriva Moscovei, în ciuda dependenței olandeze de acest comerț, și a ajutat Ucraina să se îndrepte spre aderarea la UE.
Unul dintre lucrurile cu care s-ar putea să se confrunte pe termen scurt este chestiunea delicată a invitării Ucrainei privind aderarea la NATO.
În Ucraina există speranța că Statele Unite - parțial ca urmare a politicii externe a președintelui Joe Biden, care își încheie mandatul în ianuarie - vor consimți la acest lucru în curând.
Diplomații cu care am vorbit la NATO sunt însă mai puțin siguri de acest lucru. Germania, Ungaria și Slovacia încă nu sunt convinse că Ucraina trebuie să facă parte din alianța militară, iar alte state europene nu sunt nici ele sigure.
Nu a existat nicio mișcare reală pe această temă față de ceea ce s-a convenit la summitul de la Washington din această vară, mi-a spus un diplomat, referindu-se la linia convenită că „vom fi în măsură să adresăm o invitație Ucrainei de a adera la alianță atunci când aliații vor fi de acord și condițiile vor fi îndeplinite”.
Detaliile:
- Există, de asemenea, problema fundamentală a apărării colective. Sunt lacune, în special pe flancul estic al alianței. Un lucru pe care alianța trebuie să îl abordeze este îmbunătățirea așa-numitului model de rotație, cu alte cuvinte aducerea mai multor sisteme de apărare aeriană pe vulnerabilul flanc estic.
- În cele din urmă, totul se reduce la un singur lucru: nevoia de cheltuieli mai mari pentru apărare. Faptul că 23 din cei 32 de aliați NATO cheltuiesc 2% din produsul lor intern brut pentru apărare este bine primit la Bruxelles, dar, după cum mi-a spus ambasadorul unei țări la alianță: 2% din cheltuielile pentru apărare nu sunt adecvate și este nevoie de ceva mai aproape de 3,5%. Întrebarea este dacă Rutte, care a fost cunoscut ca un cheltuitor prudent în calitate de prim-ministru, îi poate convinge pe alții să slăbească sforile pungii.
- Și apoi mai este Rusia. Revizuirea politicii NATO privind Rusia va fi o prioritate pe ordinea de zi în perspectiva summitului de la Haga de anul viitor. NATO a convenit deja la summitul de la Washington că „Rusia rămâne cea mai semnificativă și directă amenințare la adresa securității aliaților”. Întrebarea este însă dacă NATO va merge mai departe, poate ajungând la un fel de „politică de izolare”, chiar dacă multora nu le place această expresie care poată fi asociată cu Războiul Rece.
- În plus, cum rămâne cu Consiliul NATO-Rusia, care nu s-a mai întrunit de chiar înainte de invazia la scară largă a Ucrainei din februarie 2022? Și cum rămâne cu Actul Fondator NATO-Rusia din 1997, care a stabilit orientările politice între alianță și Kremlin?
- Având în vedere înclinația lui Rutte pentru compromisuri și faptul că a condus o țară care este membră atât a UE, cât și a NATO, mulți se așteaptă (sau cel puțin speră) ca el să poată îmbunătăți cooperarea NATO-UE. Poate nu atât de mult din punct de vedere instituțional, ci mai degrabă informal, de la membru la altul. Continuă să existe un blocaj între Cipru (din partea UE) și Turcia (din partea NATO), ceea ce duce la blocarea unor proiecte comune mai profunde, formale, între cele două instituții.
- S-ar putea ca, pentru aceasta, stelele să fie aliniate. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, viitorul său șef al politicii externe, Kaja Kallas, și noul șef al Consiliului European, Antonio Costa, sunt cu toții transatlantiști înfocați. Același lucru este valabil și pentru Andrius Kubilius, fostul prim-ministru lituanian și propus comisar european pentru apărare.
- Orice s-ar întâmpla, nu va fi ușor pentru Rutte. Fără îndoială, vor exista probleme cu Ungaria. Budapesta a fost ultimul membru NATO care și-a dat acordul ca el să preia șefia alianșei. În plus, olandezul și premierul ungar Viktor Orban s-au mai confruntat, în special atunci când Rutte a făcut presiuni pentru înghețarea unor fonduri UE destinate Ungariei.
- Rutte este uneori numit ca un „Trump-whisperer” pentru rolul său în a ajuta la convingerea lui Trump că presiunea președintelui american a contribuit la creșterea cheltuielilor de apărare ale aliaților europeni. Așadar, dacă Trump se întoarce la Casa Albă, această relație ar fi esențială.
- Rutte va trebui, de asemenea, să își aleagă adjunctul. Cei doi candidați cunoscuți pentru postul de secretar general adjunct sunt fostul ministru al apărării din Macedonia de Nord, Radmila Sekerinska, și fostul ministru de externe al Bulgariei, Maria Gabriel. Sekerinska este presupusa favorită și există și posibilitatea ca fostul președinte croat Kolinda Grabar-Kitarovic să fie în cursă.
- Există o dorință în NATO ca funcția de conducere să revină unei femei și unei persoane din estul alianței. Dar, după cum mi-a spus o sursă NATO:„Am dorit, de asemenea, o femeie din Europa de Est ca secretar general al ONU și am ajuns la un portughez, Antonio Guterres, în 2017”.
Asta e tot pentru această săptămână! Nu ezitați să mă contactați cu privire pe Twitter @RikardJozwiak sau pe e-mail la jozwiakr@rferl.org.
Până data viitoare,
Rikard Jozwiak
Dacă ți-a plăcut acest briefing și nu vrei să ratezi următoarea ediție, abonează-te aici.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
