Liderii europeni s-au grăbit să reînnoiască presiunile pentru a pune capăt invaziei Rusiei în Ucraina după ce președintele american Donald Trump a declarat că președintele Volodimir Zelenski a scris o scrisoare în care se declară pregătit pentru discuții cu Moscova, oferindu-se totodată să semneze un acord privind resursele minerale ale Ucrainei „în orice moment”.
După o săptămână tumultoasă, care a culminat cu anunțarea de către Statele Unite a suspendării ajutorului militar acordat Ucrainei în urma unui schimb de replici aprins între liderul de la Casa Albă și cel de la Kiev, Trump a declarat pe 4 martie, în discursul ținut în fața sesiunii comune a Congresului american, că Zelenski i-a trimis o scrisoare în care își exprimă dorința de a veni la masa negocierilor.
Această licărire de speranță a fost lucrul de care aveau nevoie liderii europeni – zdruncinați de confruntarea dezastruoasă și foarte publică dintre Trump și Zelenski de la Casa Albă de săptămâna trecută – pentru a încerca să lanseze o nouă inițiativă în vederea reluării negocierilor de pace.
O purtătoare de cuvânt a guvernului francez le-a declarat pe 5 martie reporterilor că președintele Emmanuel Macron are în vedere o vizită comună la Washington cu Zelenski și cu prim-ministrul britanic Keir Starmer. Toți trei au fost și săptămâna trecută, separat, în capitala Statelor Unite.
„Azi, mai devreme, am primit o scrisoare importantă de la președintele Zelenski al Ucrainei. Scrie în ea: «Ucraina este pregătită să vină la masa negocierilor cât mai curând posibil pentru a aduce pacea durabilă mai aproape. Nimeni nu dorește pacea mai mult decât ucrainenii», spune el” a citat Trump din scrisoare.
Mai devreme, în cursul zilei, Zelenski declarase că „niciunul dintre noi nu dorește un război fără sfârșit”, adăugând că Ucraina este „pregătită să revină la masa negocierilor cât mai curând posibil pentru a aduce pacea pe termen lung mai aproape”.
„Eu și echipa mea suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump pentru a obține pacea pe termen lung”, a adăugat el.
Kremlinul a calificat drept „pozitive” declarațiile lui Zelenski privind negocierile de pace, deși purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov i-a atenuat din entuziasm, când a adăugat că Ucraina a interzis legal negocierile cu președintele rus Vladimir Putin printr-un decret semnat de liderul ucrainean în 2022.
„Deci, în general, abordarea este pozitivă, dar nuanțele nu s-au schimbat încă”, a declarat Peskov. „Pentru moment, există încă o interdicție legală ca președintele Ucrainei să negocieze cu partea rusă”.
Nicio mențiune despre dezastrul din Biroul Oval
Discursul lui Trump în fața Congresului a urmat declarațiilor oficialilor de la Casa Albă potrivit cărora va exista o pauză în ceea ce privește sprijinul militar al SUA pentru Ucraina în lupta sa de respingere a forțelor ruse invadatoare și după cearta publică din Biroul Oval.
Vineri, pe 28 februarie, Zelenski a părăsit Casa Albă după dispută și cei doi nu au semnat acordul privind minereurile esențiale. În timpul unei conferințe de presă din 3 martie, Trump a declarat că nu crede că acordul este mort.
Trump nu a menționat disputa publică avută săptămâna trecută cu Zelenski în Biroul Oval, a schimbat narativul și a spus: „Ne înțelegem foarte bine cu ei și se întâmplă multe lucruri”.
Citându-l pe Zelenski, Trump „a semnalat că a pus conversația de la Casa Albă deoparte”, a declarat pentru RFE/RL Mikhail Alexeev, profesor de științe politice la San Diego State University.
„Nu s-a cerut ca Zelenski să demisioneze. Nu s-a vorbit despre faptul că Ucraina ar fi nerecunoscătoare.”
Trump a făcut din încheierea războiului o prioritate și a dat peste cap trei ani de politică americană, apropiindu-se direct de Putin, pe care predecesorul său l-a izolat politic de la începutul războiului, în februarie 2022.
Acordul SUA-Ucraina privind mineralele critice revine în centrul atenției
Daniel Vajdich, președinte al Yorktown Solutions, care face lobby în numele Kievului, a declarat că acordul privind mineralele ar fi benefic atât pentru Ucraina, cât și pentru Statele Unite.
„Acesta oferă SUA capitaluri proprii concrete în Ucraina care ar trebui acum protejate”, a declarat Vajdich.
Fondul creat prin acord va fi un mecanism important pentru a determina sectorul privat american să investească în reconstrucția Ucrainei, a adăugat Vajdich, fost consilier al mai multor candidați republicani la președinție.
Trump a promovat acordul ca o modalitate de a recupera miliardele de dolari în sprijinul acordat de SUA de la începutul războiului și de a justifica continuarea ajutorului.
Analistul politic ucrainean Ihor Reiterovich a declarat că remarcile lui Trump par să sugereze că disputa cu Zelenski s-a încheiat și că ambii sunt pregătiți să meargă mai departe.
„Este într-adevăr demn de remarcat faptul că Trump nu a spus nimic specific despre suspendarea ajutorului militar pentru Ucraina”, a declarat Reiterovich pentru serviciul ucrainean al RFE/RL. „Sperăm că această problemă va fi rezolvată pozitiv în viitorul apropiat, poate nu chiar zile, ci ore”.
„Cel mai lung discurs” din Congres
Discursul a fost primul rostit de Trump în fața unei sesiuni comune a Congresului de la preluarea mandatului, în urmă cu mai puțin de 50 de zile.
Președintele american și-a început speech-ul afirmând că „America s-a întors”.
Apoi și-a prezentat politicile privind imigrația, criminalitatea și eforturile Departamentului pentru Eficiență Guvernamentală (DOGE) – condus de miliardarul Elon Musk – de a reduce cheltuielile guvernamentale.
Trump a urmat o strategie de „șoc și groază” de la învestirea sa din 20 ianuarie: a anunțat schimbări drastice în politica internă și externă și a folosit ordine executive pentru a ocoli Congresul, în timp ce încearcă să își îndeplinească promisiunile din campanie.
Rebecca Gill, profesor de științe politice la Universitatea Nevada din Las Vegas, a declarat pentru RFE/RL că discursul de peste 100 de minute, cel mai lung susținut vreodată de un președinte în fața unei sesiuni comune a Congresului, a fost „tipic Trump”.
„Nu cred că cineva ar fi surprins că a fost destul de agresiv și combativ”, a spus ea.
Articol publicat inițial pe rferl.org
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.