Actualizare 21:00 (ora României): Președintele Donald Trump a declarat luni că vrea să negocieze un acord cu Ucraina prin care Kievul să furnizeze Statelor Unite minerale de pământuri rare, care sunt utilizate în electronice, în schimbul ajutorului american.
„Căutăm să facem o înțelegere cu Ucraina, în care să asigure ceea ce le oferim noi cu pământurile lor rare și alte lucruri", a spus Trump în timpul unui schimb de replici cu reporterii din Biroul Oval.
Știrea inițială
Într-un interviu exclusiv acordat The Associated Press, Zelenski a spus că Rusia nu dorește să se angajeze în discuții de încetare a focului sau să discute orice fel de concesii, pe care Kremlinul le interpretează ca fiind fără sens într-un moment în care trupele rusești au câștigă teren pe câmpul de luptă.
El a spus că președintele american Donald Trump l-ar putea aduce la masa discuțiilor pe președintele rus Vladimir Putin cu amenințarea cu sancțiuni care vizează sistemul energetic și bancar al Rusiei, precum și sprijinul continuu al armatei ucrainene.
„Cred că aceștia sunt cei mai apropiați și cei mai importanți pași”, a spus el în interviul pentru Associated Press.
Declarațiile lui Zelenski au urmat comentariilor de vineri ale președintelui Donald Trump, care a spus că oficialii americani și ruși „vorbesc deja” despre încheierea războiului.
Donald Trump a spus că administrația sa a avut discuții „foarte serioase” cu Rusia, dar nu a detaliat.
„Poate că au propriile lor relații, dar să vorbești despre Ucraina fără noi – este periculos pentru toată lumea”, a spus Zelenski în interviul pentru Associated Pres.
Președintele ucrainean a spus că echipa sa a fost în contact cu administrația Trump, dar acele discuții sunt la „nivel general” și crede că vor avea loc în curând întâlniri personale pentru a dezvolta acorduri mai detaliate.
„Trebuie să lucrăm mai mult la acest lucru”, a spus el, adăugând că Donald Trump părea a fi concentrat pe problemele interne în primele săptămâni după învestirea sa.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.