Pentru presa franceză, principalul subiect astăzi este lovitura de stat din Mali, unde ieri președintele Ibrahim Boubacar Keïta a fost arestat în capitală, Bamako, de către un grup de militari rebeli, și forțat în cursul serii să-și dea demisia în direct la televiziune.
Mali, „curtea din spate a Franței", cum i se mai spune, este o piesă esențială în dispozitivul geopolitic și militar al lui Emmanuel Macron, în care acesta încearcă să obțină o cât mai mare participare a UE și NATO, pentru a stabiliza regiunea Sahelului, din Sahara, pe care formațiunile jihadiste locale ar dori s-o transforme într-un nou stat islamic.
Le Monde notează că puciul din Bamako (Mali), urmat de demisia forțată a președintelui, a avut loc într-o atmosferă festivă, de mare bucurie (liesse) populară. Ibrahim Keïta își răsturnase el însuși predecesorul printr-o lovitură de stat, în același loc, în urmă cu exact opt ani.
Libération are un întreg reportaj la locul faptelor, în vreme ce Le Figaro pune întrebarea, în urma puciului, la ce mai folosește încă armata franceză în Sahel.
Uniunea Europeană a condamnat puciul, iar Consiliul de Securitate ONU se reunește astăzi de urgență pentru a evolua situația.
Spania din nou în vârful pandemiei
Spania se confruntă cu progresiunea rapidă a pandemiei: 5114 cazuri noi în 24 de ore, ceea ce o face să fie din nou, potrivit calculelor din El Mundo, țara cu cele mai multe cazuri din Europa raportate la populație.
La Vanguardia, în Barcelona, prezintă și analizează la rândul său noua interdicție a fumatului în exterior, acolo unde nu există distanțarea socială minimă.
Público amintește că o tremie din morții de Covid de până acum au fost pensionari și bolnavi din azilurile de bătrâni și publică rezultatele unei înspăimântătoare anchete, realizată de Médecins sans Frontieres (MSF) în 500 de aziluri de bătrâni, anchetă despre cei care au fost închiși acolo și lăsați să moară. Titlul: „Uși încuiate și oameni care ciocăneau, implorând să fie scoși de acolo”.
În Italia, mulțumită respectării stricte a măsurilor de izolare, situația se arată însă incomparabil mai bună decât cea din Spania. Legat de pandemie, La Repubblica are un trist reportaj despre închiderea, din lipsă de clienți și moarte a turismului, a faimosului hotel Holiday Inn din Sarajevo, hotelul mitic cu fațada colorată în galbenul canarului, din care hoarde de jurnaliști baricadați (printre care și eu) și-au transmis reportajele în ultimii ani ai războiului, când fațada dinspre munte a hotelului, bombardată de sârbi, nu mai era decât o carcasă înnegrită.
Ce s-a întâmplat cu vaccinul lui Putin
Business Insider reia toate datele cunoscute și verificabile despre vaccinul lui Putin și nu găsește mare lucru, odată trecută frenezia anunțului oficial. Ceea ce lipsește total în acest moment sunt informațiile despre așa-numita „fază a treia”, cea în care un vaccin ajunge să fie testat pe oameni în număr suficient pentru a i se evalua fiabilitatea. Este vorba în general de zeci de mii de teste, însă în luna aprilie deja Rusia a adoptat o lege care permite companiilor ce lucrează pe un asemenea vaccin să treacă peste faza a treia.
Asta n-a făcut decât să întețească frenezia comentariilor pe rețelele sociale și a stârnit cele mai extravagante zvonuri, inclusiv acela (demontat de site-uri experte) că fiica lui Putin ar fi murit în urma testării.
Rămâne faptul că, anunțând că a testat vaccinul asupra propriei sale familii, Putin a putut lansa o simplă manevră psihologică menită a răspândi o falsă încredere. Eficacitatea presupusă a vaccinului rusesc numit «Sputnik» n-ar explica de ce, potrivit The New York Times, hackeri ruși de un înalt nivel ar fi încercat luna trecută să fure date despre vaccinul dezvoltat în comun în laboratoare SUA și canadiene.
În acest timp, Süddeutsche Zeitung scrie despre dezvoltarea cu success a unui test ultra-rapid (Ultraschnelltest), practicat deja la aeroportul din München, și care permite obținerea rezultatului testării în mai puțin de o jumătate de oră.
Lukașenka și dilema Moscovei
Le Monde mai scrie despre dilema Moscovei în fața incertitudinilor stârnite de viitorul lui Aleksandr Lukașenka. Idealul pentru Putin, consideră cotidianul francez, ar fi ca el să poată controla tranziția, evitând orice aluzie la imposibila intervenție armată evocată de Lukașenka. Dilema Moscovei se rezumă la asta: este imposibil să nu facă nimic; dar a se amesteca direct s-ar putea dovedi contraproductiv.
După ce a fost un partener dificil pentru Kremlin, evoluând în funcție de interesul momentului între Est și Vest, Lukașenka se arată acum disperat: el i-a eliberat pe mercenarii ruși arestați la Minsk, agită amenințarea inventată a unei intervenții NATO și nu încetează să-l sune pe Putin.
La Moscova, Izvestia explică și pentru ce Lituania a devenit centrul coordonării luptei opozanților împotriva lui Lukașenka. Vilnius nu recunoaște rezultatul alegerilor din țara vecină și îl numește pe Lukașenka președinte nelegitim. Pe lângă diferitele motive economice și istorice ce ar justifica activismul lituanian, Izvestia insinuează și că Vilnius ar resimți faptul că nu a putut deveni o fațadă a rezistenței post-comuniste în fața Rusiei și că acest rol i-a revenit Poloniei, așa că acum Lituania ar fi gata de orice pentru a se situa în prima linie a țărilor occidentale.
Kievul a ratat arestarea mercenarilor în Minsk
După ce și-a rechemat ambasadorul de la Minsk, ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba l-a convocat pe ambasadorul lui Lukașenka la la Kiev, Igor Kizim, pentru a protesta în urma eliberării celor 33 de mercenari ruși arestați luna trecută.
Cei 33, bănuiți a fi membri ai grupării paramilitare rusești „Wagner”, apropiată Kremlinului, au fost trimiși de Lukașenka înapoi în Rusia, unde procurorul general rus a anunțat că nu sunt învinuiți de nimic.
Kievul ceruse extrădarea a 28 dintre aceștia, bănuiți a fi participat la operațiuni militare în Donbas, în estul secesionist al Ucrainei, protejat militar de Rusia.
Ministrul ucrainean de externe Kuleba a spus că Minskul i-a trimis înapoi în Rusia pe cei arestați, în ciuda existenței unor „motive legale și morale” solide pentru a-i preda Ucrainei.
Despre acele posibile motive scrie însă foarte informatul site Meduza, potrivit căruia furia Kievului vine de la aceea că întreaga capcană în care trebuiau să cadă mercenarii ruși în tranzit prin Minsk spre Istanbul fusese organizată chiar de serviciile secrete ucrainene SBU, cu acordul personal al președintelui Volodimir Zelenski, dar că operațiunea ar fi eșuat din pricina ezitărilor și a coordonării defectuoase.
În Rusia, Kommersant revelează azi un alt misterios zbor, ieri, de la Moscova la Minsk, al unui avion special al serviciilor secrete rusești FSB.
Maiakovski și virusul revoluției
Charlie Hebdo se interesează la rândul său îndeaproape de evoluția situației de la Minsk și oferă un interviu cu opozantul Andrei Sannikov, realizat de colaboratoarea săptămânalului politico-satiric francez, ucraineanca fondatoare a Femen Inna Șevcenko. Andrei Sannikov consideră că ultimele alegeri prezidențiale autentice au avut loc în țara lui în 1994, când acel fost lucrător de kolhoz („ceapist” s-ar fi spus în românește), Aleksandr Lukașenka, a obținut într-adevăr o majoritate a voturilor. De atunci însă au trecut 26 de ani, iar această țară de 10 milioane de oameni e ținută ostatecă de un dictator fanatic. Opozantul intervievat de Charlie, Andrei Sannikov, s-a prezentat la rândul lui candidat la alegerile din 2010, dar asta i-a adus 16 luni de închisoare.
Sannikov consideră că Lukașenka, făcând apel la Putin și dorind chiar o intervenție militară rusească, se face vinovat de trădare împotriva propriei sale țări. De altfel, consideră Sannikov, Putin va face totul pentru a evita să intervină militar, mai ales că asta ar atrage noi sancțiuni.
În sfârșit, tot Charlie Hebdo, pe acest fundal de pandemie, oferă un portret al marelui poet futurist, apostatul dar și martir al bolșevismului, Vladimir Maiakovski. Un lucru mai puțin cunoscut, care ni-l face pe acesta apropiat de fobiile noastre de azi, este că pierzându-și tatăl la vârsta de 12 ani, mort de o septicemie după ce s-a înțepat cu un ac, pe când lega niște documente, Maiakovski a păstrat toată viața o spaimă totală de contaminare: nu strângea mâna nimănui, nu urca în transportul în comun, atingea clanțele doar cu mâna vârâtă în buzunar și avea în permanență la el propriul său pahar (din cauciuc).
Atâta prudență nu l-a împiedicat însă să se lase infectat de virusul revoluției, pentru care nu exista vaccin. Când el își dă seama, după mai bine de un deceniu petrecut ca propagandist oficial, că a fost folosit de regim, sinuciderea i s-a arătat ca singura soluție pentru a pune capăt depresiei.
Când Maiakovski și-a tras un glonț în inimă, Stalin (amândoi veneau din Georgia) a ordonat pentru el funeralii naționale. Recuperarea lui Maiakovski a devenit atunci totală. Revoluția se arătase vorace ca acele bacterii devoratoare de carne care lasă în urmă un schelet curat, numai bun de sfințit și adorat.
Facebook Forum