Linkuri accesibilitate

Un român a fost arestat în Marea Britanie după incendiul de la un depozit DHL provocat de un dispozitiv rusesc


Un român de 38 de ani a fost arestat în legătură cu un incendiu la un depozit DHL din Birmingham, Marea Britanie, care a fost provocat de un presupus dispozitiv incendiar rusesc.

Poliția antiterorism a investigat incendiul de la unitatea din suburbia Minworth. Nimeni nu a fost rănit în incendiul din luna iulie a anului trecut la care au intervenit pompierii și personalul depozitului, scrie The Guardian.

Anchetatorii cred că pachetul a ajuns la depozitul DHL pe calea aerului, deși nu se știe dacă se afla într-un avion de marfă sau de pasageri și cui îi era destinat, arată sursa citată.

Fotografiile de la incendiu susțin evaluările făcute de serviciile de informații conform cărora ar fi putut exista consecințe grave dacă dispozitivul s-ar fi aprins în timpul zborului.

Cetăţeanul român a fost arestat pe 19 martie, după ce a sosit pe aeroportul Stansted, a anunţat Poliţia Metropolitană. Bărbatul a fost arestat sub suspiciunea că a ajutat un serviciu de informații străin, în temeiul legii britanice privind securitatea națională.

„Putem confirma că ofițerii de la poliția anti-terorism investighează un incident care a avut loc la o clădire comercială din Midpoint Way, Minworth”, a declarat un purtător de cuvânt al poliției.

Pe 22 iulie, un pachet a luat foc la sediul DHL din Marea Britanie, dar personalul și pompierii au intervenit imediat și nu s-au raportat răni sau pagube semnificative.

Din cauza circumstanțelor și a capacității de specialitate și a expertizei în investigarea unor astfel de chestiuni, ancheta este condusă de ofițeri de la comandamentul antiterorism, cu sprijinnul poliției antitero din West Midlands, a anunțat poliția.

Ancheta continuă iar „un bărbat a fost arestat pentru infracțiuni prevăzute de Legea securității naționale”, arată sursa citată.

Bărbatul a fost dus la o secție de poliție din Londra, iar apoi eliberat pe cauțiune. Ofițerii au făcut percheziții la două adrese din Essex.

„Ca parte a anchetelor noastre, ofițerii colaborează cu alți parteneri europeni de aplicare a legii pentru a identifica dacă acest lucru poate fi sau nu legat de alte incidente de tip similar din Europa”, a adăugat purtătorul de cuvânt al poliției.

Anchetatorii britanici bănuiesc că dispozitivul incendiar face parte dintr-o campanie mai largă pe care spionii ruși au desfășurat-o în toată Europa, scrie publicația citată.

Un incident similar a avut loc în Germania, tot la sfârșitul lunii iulie 2024, când un pachet cu destinația unui zbor a luat foc într-un depozit DHL din Leipzig.

Autoritățile germane au spus că, dacă coletul ar fi luat foc în aer, ar fi putut doborî avionul.

Pachetul din Leipzig era destinat să ajungă în Regatul Unit.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG