Linkuri accesibilitate

UE nu a reînnoit comanda pentru AstraZeneca. Contract cu Pfizer pentru 1,8 miliarde de doze


Marea Britanie și-a vaccinat populația cu AstraZeneca, printre beneficiari numărându-se și Regina.
Marea Britanie și-a vaccinat populația cu AstraZeneca, printre beneficiari numărându-se și Regina.

Comisarul pentru Piață Internă, Thierry Breton, a declarat că nu Bruxelles-ul nu a reînnoit comanda pentru vaccinurile AstraZeneca. Actualul contract expiră în luna iunie, informează Reuters.

Oficialul european a specificat că vaccinul este foarte bun, dar că o nouă comandă nu a fost dată încă. „Vom vedea ce se întâmplă”, a adăugat Bretton.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat ieri că s-a aprobat un nou contract pentru vaccinurile Pfizer care vizează 1.8 miliarde de doze. Contractul prevede 900 de milioane de doze în prima fază, plus opțiunea de a fi achiziționate alte 900 de milioane în perioada 2021 – 2023.

În timp ce vaccinul Pfizer a fost bine recepționat de populația din UE, în cazul vaccinului AstraZeneca au apărut mai multe semne de întrebare.

Campania de vaccinare în România cu AstraZeneca a fost primită cu reticiență de populație. În cadrul maratoanelor organizate la nivelul întregii țări, dar și în centrele de tip drive-thru a fost folosit vaccinul Pfizer. Vaccinul AstraZeneca a fost primul pentru care nu a fost necesară programarea prin intermediul platformei. Cu toate acestea, nivelul celor care doresc să îi fie administrat vaccinul AstraZeneca a rămas unul redus.

Vaccinurile de la AstraZeneca au fost trimise de România în Republica Moldova, care nu putea asigura vaccinurile necesare pentru populație.

„O veste bună pentru cetățeni! România va oferi țării noastre încă o donație generoasă – 100.000 de doze de vaccin. Suntem profund recunoscători României pentru solidaritatea fără margini. De asemenea, autoritățile de la Bucureşti au aprobat decizia de a oferi Republicii Moldova spre revânzare câte 200.000 de doze de vaccin pe lună. Astfel, începând cu această lună, vom putea cumpăra cantitățile necesare de vaccin din loturile disponibile în România, la prețul negociat de Uniunea Europenă. Le mulțumesc din suflet domnului Președinte Klaus Iohannis, Prim-ministrului Florin Cîțu, tuturor românilor pentru ajutorul imens în aceste vremuri”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook la începutul lunii mai.

Marea Britanie a folosit vaccinul produs de AstraZeneca pentru populație. Peste 35 de milioane de britanici au primit cel puțin o doză de ser.

Comisarul european a precizat că prețul vaccinurilor ar putea crește, justificarea venind din faptul că a fost nevoie de cercetare suplimentară și modificări ale echipamentelor industriale

  • 16x9 Image

    Cristian Andrei

    Face parte din echipa Europa Liberă din aprilie 2019, prima dată ca freelancer, iar din ianuarie 2021 este Senior Editor. În ultimii 15 ani a trecut de la presa tipărită, la televiziune și apoi, la presa online. Ca reporter de teren în zona politică este printre cei mai experimentați jurnaliști acreditați la PSD, dar a relatat și despre evoluția tuturor partidelor din ultimul deceniu. A făcut parte din redacția Gândul până în 2015, iar în televiziune a lucrat pentru Digi24.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG