Linkuri accesibilitate

Nou atac cu drone și rachete al Rusiei. Kievul lovește regiunea Belgorod. Ucraina, dependentă de importurile de energie


Apartamente distruse de un atac cu rachete, la Kiev, pe 10 iulie 2024.
Apartamente distruse de un atac cu rachete, la Kiev, pe 10 iulie 2024.

Forțele aeriene ucrainene au declarat că Rusia a lansat două rachete balistice Iskander-M și șase drone Shahed într-un atac asupra Ucrainei, în primele ore ale zilei de joi. De cealaltă parte, a avut loc un atac cu drone ucrainene asupra regiunii ruse Belgorod. O persoană a fost ucisă, potrivit oficialilor ruși.

Atacul cu rachete asupra regiunii nord-estice Sumîi a rănit o persoană, potrivit autorităților regionale. Apărarea aeriană ucraineană a declarat că a doborât toate cele șase drone lansate de Rusia în patru regiuni ucrainene.

Guvernatorul regional din Nikolaiev a declarat că resturile dronelor au provocat un incendiu într-o zonă deschisă, care a fost stins între timp, dar nu au fost victime.

Autoritățile din regiunile vestice Liov, Ivano-Frankivsk și Hmelnițki nu au raportat victime sau pagube la infrastructura civilă.

La rândul lor, oficialii regionali ruși anunță că un atac ucrainean cu drone asupra regiunii Belgorod a ucis un bărbat și a rănit alte trei persoane într-un sat din regiune.

Belgorod este regiunea rusă supusă cel mai frecvent atacurilor din Ucraina în cursul războiului.

Președintele Vladimir Putin a declarat că Rusia urmărește să creeze o zonă tampon în regiunea ucraineană Harkov pentru a proteja Belgorodul.

Ucraina, dependentă de importurile de energie

Atacurile rusești intense asupra infrastructurii energetice ucrainene provoacă frecvente întreruperi de curent. Astfel, Ucraina a ajuns dependentă de importurile de energie din țările Europei Centrale și de Est pentru a asigura furnizarea de energie.

Importurile de energie electrică ale Ucrainei din vecinii Ungaria, Moldova, Polonia, România și Slovacia au crescut constant de luni de zile.

În iunie, importurile s-au ridicat la 858,3 gigawați-oră (GWh), o creștere de 91% față de luna mai, a transmis firma de consultanță ExPro din Kiev.

Între timp, producția internă a Ucrainei este în scădere. Datele publice arată că țara a produs 96.800 gigawați-oră (GWh) de energie în 2023, în scădere de la 103.800 GWh în 2022.

În 2021, înainte de invazie, Ucraina producea aproape 158.000 GWh, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie.

Analiștii spun că slăbirea sectorului energetic afectează capacitatea Ucrainei de a se apăra, iar rezistența civilă și economică scade.

Rusia neagă că forțele sale vizează infrastructura civilă, dar Ministerul Apărării a revendicat atacuri de represalii asupra siturilor energetice despre care spune că sprijină armata ucraineană.

Banca Mondială a estimat daunele aduse sectorului energetic al Ucrainei la 12 miliarde de dolari la sfârșitul anului trecut, cu mult înainte ca Rusia să-și intensifice atacurile asupra infrastructurii în primăvara trecută.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG