Linkuri accesibilitate

Fostul președinte american Donald Trump strânge bani pentru campania sa cu o fotografie falsă


Fostul președinte Donald Trump a scos la vânzare, după inculparea sa, o serie de tricouri cu o imagine manipulată, într-o postură în care el nu s-a aflat niciodată, pentru că instanța a decis că nu este cazul să fie fotografiat asemeni oricărui infractor.
Fostul președinte Donald Trump a scos la vânzare, după inculparea sa, o serie de tricouri cu o imagine manipulată, într-o postură în care el nu s-a aflat niciodată, pentru că instanța a decis că nu este cazul să fie fotografiat asemeni oricărui infractor.

Un e-mail trimis susținătorilor lui Trump informează despre scoaterea la vânzare a unui tricou cu o imagine falsă, într-o postură în care el nu a fost pus: cea de a fi fotografiat de poliție ca orice infractor.

Imaginea este una manipulată, în spatele său se află o diagramă care ar permite stabilirea înălțimii sale, este scrisă înălțimea sa, iar în fața imaginii cuvintele „Not Guilty” (nevinovat), scrise cu majuscule, relatează The Guardian.

Magazinul oficial al lui Trump – care vinde, de asemenea, hanorace împodobite cu fotografii cu Joe Biden căzând pe scări și autocolante pe care scrie „Trump a avut dreptate în privința tuturor” – le va trimite fanilor tricoul foto „gratis”, dacă vor dona 47 de dolari pentru campanie electorala.

La nici 24 de ore de la inculparea sa, este prima încercare a lui Trump de a-și monetiza inculparea istorică, după ce Rolling Stone a avertizat că staff-ul său plănuia să folosească imaginea „într-un blitz mare de marketing”.

Numai că instanța penală din Manhattan nu l-a fotografiat pe Trump atunci când i s-au prezentat acuzațiile, așa că organizatorii campaniei sale au mers cu o fotografie falsă.

Trump nu este singurul care a încercat să câștige bani din inculparea sa.

El se alătură, astfel, unei mulțimi de vânzători amatori pe site-uri precum eBay și Etsy.

Versiunile false ale fotografiei sale au fost tipărite pe tapiserii de 38,25 dolari și tricouri de 16 USD care se vând pe Etsy.

Și Stormy Daniels, vedeta de film pentru adulți, pe numele real Stephanie Clifford, despre care procurorii susțin că a fost plătită de Trump în timpul campaniei sale prezidențiale din 2016 pentru a păstra tăcerea despre relația lor, a început să-și vândă și ea propria linie de produse după ce săptămâna trecută a apărut vestea despre acuzarea lui Trump.

Daniels, care s-a convertit între timp la domeniul paranormal, vinde jucării pentru animale de companie în valoare de 30 de dolari, făcute după chipul lui Trump, tricouri „#TeamStormy” de 20 de dolari și o carte de benzi desenate de 25 de dolari „Space Force” în care ironizează ideile lui Trump.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG