Astăzi însă, pandemia, iar acum ieșirea treptată din carantină, au dat o mare lovitură rolului social al gastronomiei. Înainte, până și un summit european la Bruxelles, în neprietenosul bunker numit Justus Lipsius, de la numele unui cenușiu umanist flamand din sec. al XVI-lea, clădire aflată în cel mai neprietenos colț al Bruxelles-ului, cartierul european, până și acele summituri, cum e cel care demarează azi, erau o defilare de inovații gastronomice. Azi, însă, ne putem îndoi că se va mai anunța, cu amănunte, meniul de la masa de lucru a celor 27.
Subiectul zilei, despre care scrie presa întregului continent, este așadar acest summit UE destinat aprobării planului de 750 miliarde euro de salvare și relansare a economiilor europene, care începe azi și care... nu se știe când se va încheia.
Întâlnirea, prima în care liderii se întâlnesc fizic, față în față, din februarie încoace, a fost programată să aibă loc pe 17-18 iulie, însă gazdele din Bruxelles, Angela Merkel și președintele Consiliului European, belgianul Charles Michel, sunt hotărâte să îi țină închiși, hrănindu-i, pe ceilalți 26 de lideri până se va găsi un compromis (deși tabloidul german Bild insistă că nu va fi cazul, deoarece asta ar însemna ca Merkel să-și amâne vacanța).
Le Monde scrie că negocierile se anunță tensionate. Charles Michel (dar și Merkel, evident, ca și Macron) e convins că Europa nu are timp să tergiverseze. Dar, cum interpretează tot Le Monde, Charles Michel o face și pentru el își joacă aici legitimitatea. Aflat în post din decembrie anul trecut, numit direct acolo de către Macron și Merkel, Charles Michel încă nu și-a găsit un spațiu de manevră. A comunicat, desigur, mult și insistent, inclusiv despre faptul că tocmai are un copil, dar acum îi trebuie rezultate în funcția în care a fost numit, cea mai înaltă, teoretic, din UE: Președinte al Consiliului European. El a crezut, mai ales, că are o relație privilegiată cu vecinul său, premierul olandez Mark Rutte, care se dovedește însă cu totul intransigent în chestiunea pungii, a acelui recovery fund dorit de țările din sud.
Psihodrama e cu atât mai acută, cu cât cei doi, atât belgianul Charles Michel, cât și Mark Rutte, fac parte din grupul Renew al lui Emmanuel Macron, Guy Verhofstadt și Dacian Cioloș (dar premierul luxemburghez Xavier Bettel, și el din Renew, a spus deja într-un interviu că nu există strategie de partid pentru asta).
În Italia, țară care ar trebui să fie principala beneficiară a planului de punere în comun a datoriilor, La Repubblica scrie despre „Duelul Olanda-Italia” și cum acel recovery fund riscă să fie redus în cele din urmă. Dintr-o cu totul altă perspectivă, De Telegraaf, în Olanda, numește ceea ce demarează astăzi la Bruxelles: O partidă de poker cu miliardele: Rutte va trebui să joace la cacialma (Rutte zal trucendoos nodig hebben = va avea nevoie de o cutie cu șmecherii, o trucendoos/trukendoos, cutia magicianului sau trișorului).
Tot ceea ce dorește Merkel, în final, este ca UE în ansamblu să „salveze fața”, prin găsirea unui compromis, și ca nimeni să nu se arunce pe fereastră în piața Schuman a instituțiilor UE.
"It's Raining Men"
În acest timp, în Rusia un nou oficial a decedat căzând pe fereastră, de astă dată un maior de poliție care depusese mărturie împotriva superiorului său în orașul Habarovsk, unde de câteva zile au loc proteste masive împotriva puterii. Aceste proteste, estimează, la Londra, The Economist, având loc atât de departe de Moscova, la 8.000 km, ar putea stârni regiunile îndepărtate împotriva lui Putin. Totul a început acum o săptămână, pe 10 iulie, când guvernatorul local, Serghei Furgal, a fost inculpat pentru asasinarea unor oameni de afaceri rivali în 2004-2005.
Guvernatorul Furgal din Habarovsk este un membru al Partidului Liberal din opoziție, ales în 2018 împotriva candidatului puterii sprijinit de Kremlin. Zeci de mii de oameni manifestează de o săptămână încoace pentru eliberarea lui.
Cât despre maiorul de poliție (o femeie de fapt) din Habarovsk căzută pe fereastră, Moscow Times face o scurtă recapitulare a recentelor defenestrări: cel puțin cinci lucrători din sănătate au murit căzând de la etaj în momentele de vârf recente ale pandemiei, dar și doi jurnaliști în 2018-2019.
Sfârșitul restaurantelor sau renașterea gastronomiei?
Săptămânalul francez Courrier International, care oferă în traducere cele mai bune articole ale săptămânii din presa de pe întreaga planetă, are în ultimul său număr un dosar cât se poate de original despre felul în care restaurantele gastronomice, scumpe, de nivel culinar înalt, au trebuit, pe toată planeta, să-și reinventeze funcționarea, după ce au stat închise pe timp de pandemie.
Unele și-au creat scheme și rețele de catering, funcții de take-away. Toți acești chefs, artiști culinari de înalt nivel cu stele Michelin, ale căror restaurante erau adevărate temple, unde rezervările se făceau cu luni de zile înainte și unde clientul era tratat de multe ori cu superioritate și condescendență, ca un accesoriu superficial și plătitor, au fost nevoiți să-și înghită mândria și să găsească noi formule pentru a menține clienții păstrând social distancing astfel încât să nu fie nevoiți să închidă, cum e riscul prin care trec de pildă 50% din restaurantele din Irlanda.
Are Macron o problemă cu femeile?
Courrier International preia în același timp și oferă cititorilor francezi și francofoni un articol cu acest titlu, „Are Macron o problemă cu femeile?”, apărut în urmă cu câteva zile pe site-ul american Politico, care se ocupă de afacerile europene. Articolul nu avea cum să treacă neobservat în Franța. Doar că nu este vorba în el de ceea ce ar lăsa să se înțeleagă titlul, ci se răspunde la întrebarea dacă Macron și-a respectat promisiunea de campanie de a asigura paritatea femei-bărbați în guvern.
La prima vedere da, pentru că noul său guvern francez e compus din 17 femei și 14 bărbați. În realitate însă, constată Politico, nu doar că toate posturile importante sunt ocupate de bărbați, dar doi dintre aceștia au o solidă reputație de macho, iar numirea lor a dat naștere la importante proteste feministe. Este vorba de numirea lui Gérald Darmanin ca ministru de interne și cea a lui Éric Dupond-Moretti la justiție.
Cel dintâi, Darmanin, este acuzat de viol, iar o anchetă asupra lui este în curs, după ce el a fost achitat o dată. Deși conform literei legii el e nevinovat câtă vreme n-a fost condamnat, numirea în fruntea poliției a unui om anchetat pentru viol este văzută ca o provocare adusă femeilor.
Celălalt, Dupond-Moretti, cel mai cunoscut avocat din Franța, e cunoscut ca un om care a minimalizat întotdeauna acuzațiile de hărțuire sexuală și care a obținut achitarea fostului director al Fondului Monter Internațional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, cel cunoscut pentru apetitul și aventurile sale sexuale și care a trebuit să demisioneze din fruntea FMI pentru o afacere de viol.
Situațiile în care oameni în poziții de putere solicită favoruri sexuale de la subordonate au fost descrise de către Dupond-Moretti drept „promoție sexuală”, el lăsând de înțeles că unele femei ar recurge la asta pentru a urca în carieră.
Tot așa, în momentul scandalului cu Harvey Weinstein, producătorul de la Hollywood, Dupond-Moretti, care nu era atunci șeful justiției franceze, a minimizat afacerea, banalizând-o și spunând că și femeile profită de asta când sunt într-o poziție de putere.
