Washingtonul a respins acuzațiile Moscovei de implicare în atacul ucrainean asupra peninsulei Crimeea. Atacul a dus, potrivit oficialilor ruși, la moartea a patru persoane, inclusiv a doi copii, și la rănirea altor 151.
SUA au transmis că Rusia este cea vinovată pentru începerea războiului și au precizat că armele pe care le furnizează Ucrainei sunt folosite de Kiev pentru a-și apăra teritoriul în fața agresiunii rusești.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, a adăugat că Moscova nu aduce nici o dovadă care să susțină implicarea directă a SUA în atacuri.
„Regretăm orice pierdere de vieți omenești în rândul civililor în acest război. Furnizăm arme Ucrainei pentru a-și putea apăra teritoriul suveran împotriva agresiunii armate – inclusiv în Crimeea, care, desigur, face parte din Ucraina”, a declarat Miller.
La rândul lui, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Charlie Dietz, a declarat că Ucraina „ia propriile decizii privind țintele și își desfășoară propriile operațiuni militare”.
Reacția oficialilor americani vine după ce Ministerul rus al Apărării a transmis că atacul din 23 iunie de lângă Sevastopol a implicat cinci rachete ATACMS, furnizate de SUA.
De asemenea, ministerul de la Moscova a susținut că specialiștii americani au stabilit coordonatele de zbor ale rachetelor pe baza informațiilor colectate de la sateliții SUA.
Ministerul de Externe al Rusiei a convocat-o luni pe ambasadoarea SUA la Moscova, Lynne Tracy, pentru a-i comunica acuzațiile că Washingtonul „duce un război hibrid împotriva Rusiei și că a devenit parte din conflict”.
Rusia amenință cu „consecințe”
„Desigur, implicarea Statelor Unite în lupte, în urma cărora mor ruși pașnici, nu poate avea decât consecințe”, a spus Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Deși a refuzat să ofere detalii, Peskov a amintit de comentariile președintelui rus Vladimir Putin din 6 iunie legate de posibilitatea ca Rusia să furnizeze arme convenționale unor țări din apropierea Statelor Unite sau a aliaților săi.
Putin a mai spus că Rusia ar putea furniza arme și Coreei de Nord, sugerând că acesta ar fi un răspuns în oglindă la furnizarea de arme și echipamente militare de către Occident pentru a ajuta Ucraina.
Înregistrările video legate de atacul asupra Sevastopolului, difuzate de mass-media rusă și pe rețelele de socializare, arată turiști fugind în căutarea unui adăpost. Apar, de asemenea, imagini cu persoane rănite evacuate de pe o plajă din partea de nord a Sevastopolului.
Kremlinul a promovat Crimeea ca destinație turistică sigură, în ciuda proximității de front. Oficialii din Crimeea au organizat festivaluri și concerte în această vară, în condițiile în care peninsula este puternic dependentă de turism pentru a-și susține economia.
Kremlinul și oamenii de afaceri ruși au investit zeci de miliarde de dolari în infrastructură, hoteluri și imobiliare din 2014 până în prezent.
Turiștilor care merg acolo li s-a spus să țină cont de avertismentele oficiale, cum ar fi alarmele aeriene. În același timp, autoritățile de la Kiev i-au avertizat pe ruși încă din 2022 să nu-și petreacă vacanța în Crimeea pentru că peninsula va fi ținta atacurilor ucrainene.
În ultimele luni, Ucraina și-a intensificat atacurile împotriva forțelor ruse din Crimeea, pe care Rusia a militarizat-o de când a anexat-o ilegal în 2014.
În peninsulă sunt peste 200 de situri militare rusești, inclusiv baze aeriene, instalații navale, terenuri de antrenament, unități de apărare aeriană și rachete, precum și echipamente de semnalizare și comunicații.
Rusia a anexat ilegal peninsula Crimeea în 2014 și a instalat un guvern local. La nivel internațional, teritoriul este recunoscut ca parte a Ucrainei.
După ce Rusia a declanșa invazia pe scară largă, în februarie 2022, Kievul a promis să restabilească controlul asupra teritoriului său și a vizat instalații militare și navale rusești esențiale din Crimeea.
Sevastopolul este gazda flotei ruse din Marea Neagră.
Atacul asupra țintelor din Crimeea a avut loc într-o perioadă în care Rusia continuă să lovească infrastructura energetică ucraineană la nivel național, precum și orașul Harkov din nord-estul Ucrainei, la granița cu Rusia.
Cel puțin două persoane au fost ucise și peste 50 au fost rănite pe 22 iunie, când un bloc de apartamente a fost lovit de o bombă rusească. Pe 23 iunie, atacurile aeriene asupra orașului au continuat și au dus la moartea unei persoane.
Forțele ruse au atacat, de asemenea, regiunea Donețk din estul Ucrainei pe 24 iunie, ucigând cel puțin patru persoane și rănind 34. Guvernatorul regional Vadim Filașkin a declarat că două rachete Iskander-M au distrus o casă și au avariat alte 16 în orașul Pokrovsk.