În decembrie 1973, o editură din Paris a publicat pentru prima oară cartea lui Alexandr Soljenițîn, „Arhipelagul Gulag”. Cartea care dezvăluia Occidentului ororile comunismului sovietic a fost enumerată printre motivele posibile ale căderii URSS.
Ignat, unul dintre fiii scriitorului, acum dirijor la New York, a vorbit cu RFE/RL despre relevanța de azi a cărții și despre evenimentele dramatice care au precedat publicarea ei.
Pe 12 februarie 1974, cineva a sunat la soneria de la ușa apartamentului din Moscova al lui Alexandr Soljenițîn. Natalia, soția lui, a deschis să vadă cine e. Când și-a dat seama că e KGB-ul, a încercat să închidă repede. Era prea târziu, un agent băgase deja piciorul în pragul ușii.
Opt oameni au năvălit în apartament - câțiva chiar l-au înconjurat pe Soljenițîn, ca să se asigure că nu cumva fuge și își taie venele. În ambuscada care a urmat, marele scriitor a reușit doar să facă semnul crucii peste capul soției, în aer, și să-i spună, înainte de a fi ridicat, să aibă „grijă de copii”.
Cincizeci de ani mai târziu, unul dintre acești copii, Ignat Soljenițîn, fiul mijlociu al lui Alexandr, recunoaște ușa cu pricina într-o fotografie făcută cu puțin timp înainte de arestare, în care el și fratele său sunt în brațele tatălui.
„Au fost vremuri foarte dificile”, spune Ignat într-un interviu telefonic pentru RFE/RL, în timp ce privește imaginea în care sunt el, fratele, Iermolai, și tatăl, Alexandr, într-un moment de calm dinaintea furtunii care i-a cuprins familia și a cutremurat URSS.
În septembrie 1973, Elizabeta Voronianskaia, asociată a al lui Alexandr Soljenițîn, s-a sinucis sau a fost ucisă după ce KGB-ul a găsit ascuns la ea manuscrisul cărții „Arhipelagul Gulag”. Opera lui Soljenițîn dezvăluia cum arată rețeaua uriașă de închisori și lagăre din Uniunea Sovietică și vorbea în detaliu despre realitățile vieții din ele.
După moartea Elizabetei Voronianskaia, Soljenitîn a transmis, printr-o rețea de „aliați invizibili”, semnale: „Arhipelagul Gulag” trebuia publicat. Role de film cu fotografii ale paginilor din manuscris fuseseră deja scoase ilegal din URSS și ajunseseră la aliați de încredere din Vest, pentru a fi publicate.
„Arhipelagul Gulag” a fost tipărit prima oară la Paris, în decembrie 1973. A fost, spune Ignat, precum o „bombă”, care a aruncat în aer toate argumentele care mai existau în favoarea marxismului ce distrusese deja milioane de vieți, de la venirea la putere în Rusia, în 1917, a bolșevicilor lui Vladimir Ilici Lenin.
Ignat, acum dirijor renumit și pianist, care locuiește la New York, spune că „Arhipelagul Gulag” nu și-a pierdut relevanța nicicând, pentru că „vorbește despre natura răului și despre adevărata natură a marxismului și comunismului”.
Marea descoperire a tatălui său, crede Ignat, este că răul există nu doar în interiorul unui grup care poate fi identificat, ci există în fiecare om, așteptând înmugurirea în climatul și în pământul potrivite.
„Oamenii spun «îi vom distruge pe cei răi, indiferent dacă e vorba despre conducători autocrați sau de capitaliști ticăloși sau de oricine altcineva ne oprimă»”, jucând rolul unui campion naiv al justiției sociale, spune Ignat. „Rasa greșită, culoarea greșită.... «îi vom distruge și atunci va veni Raiul pe Pâmânt sau orice altă versiune laică a ideii»”.
„Problema e, desigur”, continuă el, ”Răul cu R mare - Răul nu dispare niciodată. Acești oameni, chiar dacă au meritat să moară, erau doar purtători ai răului. Dar Răul în sine continuă să existe. Așa că, atunci când luptăm, trebuie să urâm păcatul, nu pe păcătos. Asta ne lipsește”.
După arestarea lui Alexandr Soljenițîn, în februarie 1974, scriitorul - câștigător al Premiului Nobel - a fost expluzat din URSS și s-a reunit, mai apoi, cu familia, în Occident. Într-un final, s-au stabilit cu toții la țară, în Vermont, Statele Unite. Dar scriitorul a ținut America la distanță: îi lăuda unele aspecte, în timp ce îi critica ceea ce el numea declinul moral, gândirea de grup și starea presei. Scriitorul tânjea să se întoarcă în Rusia.
„Unii, cel mai probabil, găsesc acest lucru bizar”, spune Ignat, „dar numai aceia care nu înțeleg ce înseamnă Rusia pentru ruși, ce înseamnă «acasă» pentru oricine”.
Ignat avea vreo 11 ani când a citit prima oară „Arhipelagul Gulag”. Tatăl nu le-a povestit niciodată pe larg fiilor despre ce a pătimit în lagărele de muncă sau despre ce s-a întâmplat când era soldat în armata sovietică. Prin urmare, prima lectură a cărții a fost pentru Ignat ca o palmă dată de realitate - a perceput-o precum un cititor oarecare.
„Cel mai probabil că experiența ta - în ciuda trecuturilor diferite pe care le avem - nu a fost diferită de a mea: un cititor care ajunge față în față cu ororile descrise în carte”, spune Ignat și apoi se referă la unele pasaje în care tatăl lui a detaliat puterea morală de nezdruncinat a unora dintre prizonierii din Gulag.
„E important, de asemenea, să nu uităm potențialul uman pentru demnitate” descris în carte. „Posibilitatea ca spiritul să nu fie înfrânt, chiar și în cele mai îngrozitoare condiții”.
Pentru Alexandr Soljenițîn, exilul a fost „o tragedie uriașă”, spune Ignat. Scriitorul a trăit, în multe feluri, Visul American, dar „întotdeauna a ales să fie cu poporul lui, chiar dacă asta sună pompos”, spune Ignat. „A vrut doar să fie acasă și a luptat, și-a dorit și a visat asta întotdeauna. Până la urmă, s-a și întâmplat. ”
Rusia post-sovietică în care s-a întors Alexandr Soljenițîn în mai 1994 era o țară degradată, zdrențuită. Scriitorul pare să fie surprins de starea în care găsește satele și orașele mici, atunci când călătorește cu trenul din estul îndepărtat, de la Vladivostoc până la Moscova.
Într-un discurs ținut în octombrie 1994 în parlamentul rus, Soljenițîn numește noua generație de politicieni ruși „nomenclatura deghizată în haine de democrați” și descrie ieșirea Rusiei din comunism ca pe un proces „contorsionat, dureros și stânjenitor”.
Ani mai târziu, scriitorul s-a apropiat de Vladimir Putin. Ignat nu a vrut să comenteze chestiuni de politică actuală, iar vederile lui Soljenițîn în ceea ce privește direcția luată de Rusia lui Putin nu vor fi știute niciodată.
În 1990, scriitorul - care avea origini ruse și ucrainene - spunea că visele revanșarde ale Rusiei de a recrea imperiul, care „au dus la moartea noastră”, trebuie uitate. Alte lucrări, totuși, vorbesc despre aceleași nemulțumiri istorice folosite de Kremlin pentru a justifica anexarea prin forță a unor regiuni din Ucraina.
În 1981, Soljenițîn scria: „Sufletul meu nu acceptă ideea unui conflict ruso-ucrainean. Dacă, Doamne ferește, se va ajunge la asta, pot spune: niciodată, cu nicio condiție, nu voi lua parte la o luptă ruso-ucraineană și nu le voi permite fiilor mei să o facă - indiferent ce capete nesăbuite ar încerca să ne tragă acolo”.
Alexandr Soljenițîn a murit la Moscova, în 2018. Soția și fiul lui cel mai mic locuiesc acum în capitala Rusiei. Ignat Soljenițîn, fiul ruso-american, crede că a învățat din experiența tatălui o lecție simplă, dar fără sfârșit.
„Probabil că cea mai mare provocare”, spune dirijorul, „nu este doar auto-îmbunătățirea, lucru pe care îl poate face oricare dintre noi, ci, așa cum spunea tatăl meu, să plecăm din această viață mai buni decât eram atunci când am început-o.”
Acest articol a fost preluat de pe rferl.org.