Linkuri accesibilitate

Serbia devine prima țară europeană care folosește vaccinul chinezesc Sinopharm


Oficiali din domeniul sănătății și zeci de soldați în uniformă au stat la coadă la Belgrad pentru a primi vaccinul.
Oficiali din domeniul sănătății și zeci de soldați în uniformă au stat la coadă la Belgrad pentru a primi vaccinul.

Serbia a devenit prima țară europeană care folosește vaccinul chinezesc de la Sinopharm pentru imunizarea populației.

Este singura modalitate de a ne întoarce la normal,” a transmis recent ministrul sârb al Sănătății, Zlatibor Loncar. Ministrul a fost prima persoană vaccinată, marți, iar evenimentul a fost difuzat în direct la televiziunea națională.

Vaccinurile acestea sunt foarte sigure,” a susținut Loncar, la Institutul de virusologie din Belgrad.

În paralel, într-un spațiu de expoziții din oraș, sute de soldați în uniforme de camuflaj au fost vaccinați de către zeci de asistente.

Ministrul Apărării Nebojsa Stefanovic a spus că el însuși și cei peste 700 de militari au fost vaccinați cu serul chinezesc.

Vaccinul Sinopharm a devenit însă o sursă de controversă în multe țări vestice.

Autoritățile chineze au aprobat vaccinul dezvoltat de Sinopharm la sfârșitul anului trecut. Nu au fost eliberate date cu privire la eficiența formulei, însă reprezentanții companiei susținut că serul este 79% eficient, conform datelor provizorii.

Un procentaj cu mult sub ratele de 95% raportate de către companiile farmaceutice vestice, precum Pfizer/BioNTech sau Moderna.

Serbia, care a importat săptămâna trecută un milion de doze de vaccin Sinopharm, are legături strânse cu guvernul de la Beijing. Diverse firme chineze au investit miliarde de euro în statul balcanic.

Am fost inoculat cu vaccinul chinezesc, în care avem încredere deplină. Am zis de la început că voi primi același vaccin ca și soldații noștri,” a continuat Stefanovic.

Serbia, care are legături strânse și cu Rusia, a începuse inocularea cu vaccinul Sputnik-V pe 6 ianuarie. Primii care au beneficiat de vaccinul rus au fost oficialii de rang înalt, în încercarea de a crea încredere în vaccin.

Și în cazul Sputnik-V lipsesc studiile medicale deatele cu privire la siguranța și eficiența acestuia.

Serbia și Belarus sunt singurele țări europene care utilizează vaccinul rus, care nu a primit aprobarea Agenției Europene pentru Medicamente sau a Organizației Mondiale a Sănătății.

Programul de vaccinare din Serbia a fost lansat oficial în decembrie, cu vaccinul Pfizer/BioNTech. Din cauza stocurilor limitate, Serbia caută însă să își diversifice resursele.

Președintele sârb Aleksandar Vucic a declarat săpămâna trecută că Serbia va mai primi 250 de mii de doze de Sputnik-V și 20 de mii de doze de Pfizer/BioNTech în următoarele zile.

Pe 19 ianuarie, Vucic a menționat că vaccinurile vor fi administrate în peste 300 de centre din orașele țării. Vucic ar urma să se vaccineze în weekend.

Serbia își vaccinează personalul esențial precum polițiștii, profesorii și soldații. Luna trecută, printre primii vaccinați au fost și vârstnicii din aziluri și personalul medical.

Serbia a înregistrat 3.771 de decese provocate de pandemie, din peste 350 de mii de cazuri.

În regiunea Balcanilor de Vest, programele de vaccinare au început doar în Serbia și Albania. Bosnia-Herțegovina, Kosovo, Muntenegru și Macedonia de Nord nu au primit încă vaccinuri.

XS
SM
MD
LG