Linkuri accesibilitate

Otrăvirea lui Navalnîi. Rusia cere să participe la ancheta germană


Alexei Navalnîi
Alexei Navalnîi

Cererea Moscovei de participare la ancheta germană privind otrăvirea liderului opoziției ruse, Alexei Navalnîi,intervine pe fondul respingerii de către Kremlin a acuzațiilor referitoare la otrăvirea lui Navalnîi cu Novicioc, armă chimică folosită la eliminareași a altor critici ai regimului Putin.

Ministerul Afacerilor Interne din Rusia pregătește solicitări suplimentare către autoritățile germane privind cazul opozantului rus Alexei Navalnîi, otrăvit pe teritoriul Rusiei.

Navalnîi se află pe în Germania de la 22 august, după ce i s-a făcut rău cu două zile înainte, în timp ce se afla la bordul unui avion. Germania a anunțat în urma testelor efectuate că Navalnîi a fost otrăvit cu o neurotoxină de tip Novicioc, acuzație pe care Rusia o respinge.

Printre solicitările oficialilor ruși se numără și prezența unor anchetatori ruși în momentul în care experții germani vor desfășura activități de anchetă cu Navalnîi, inclusiv la obținerea de explicații, potrivit agenție ruse de știri TASS.

Poliția din Berlin a întărit măsurile de securitate în cazul lui Navalnîi, care și-a revenit din coma indusă în urmă cu câteva zile. O investigație comună realizată de Spiegel și Bellingcat arată că atât numărul ofițerilor de poliție însărcinați cu protecția lui Navalnîi, cât și densitatea controalelor au crescut. El este tratat la spitalul Charite din Berlin, după tentativa de otrăvire din 20 August.Acest lucru indică faptul că poliția din Berlin vrea să prevină noi tentative de asasinat.

În timpul reuniunii de joi a Consiliului de Securitate ONU, Statele Unite și țările europene au ridicat subiectul otrăvirii lui Navalnîi, deși nu se afla pe agenda oficială, moment în care ambasadorul rus a acuzat „o înscenare" și a întrebat cine va profita de tot scandalul.

Ambasadorul Nebenzia a subliniat că Rusia nu a primit nicio dovadă din Germania care să o ajute să ajungă la concluzia că o tentativă de crimă prin otrăvire și astfel să poată deschide o investigație.

Guvernul german spune că testele de sânge prelevate de la liderul opoziției ruse Alexei Navalnîi relevă prezența unei neurotoxine din grupul Novicioc. Aceasta substanță este una de proveniență sovietică și era produsă în special în scop militar, armata rusă având această capacitate.

Echipa lui Navalnîi susține că a fost deliberat otrăvit și a dat vina pe Kremlin. Medicii ruși din Omsk care l-au tratat pe Navalnîi au spus că testele lor nu au relevat nicio urmă de otravă în organismul lui Navalnîi.

Și secretarul de stat american Mike Pompeo s-a exprimat explicit miercuri privind implicare oficialilor ruși de rang înalt în otrăvirea lui Navalnîi. Mike Pompeo a afirmat că oamenii din întreaga lume „văd acest tip de activitate pentru ceea ce este. Și când văd efortul de otrăvire a unui dizident, și recunosc că este o șansă substanțială ca aceasta să vină chiar de la oficiali ruși de rang înalt, nu cred că este bine pentru poporul rus".

Rusia a respins mereu acuzațiile, la fel ca și în cazul fostului spion Serghei Skripal, otrăvit tot cu Novicioc pe tărâm britanic, la Salisbury în 2018.

Între timp, cresc presiunile externe pentru ca Rusia să colaboreze într-o anchetă internațională independentă privind otrăvirea lui Navalnîi, anchetă care ar putea fi coordonată de Organizația pentru interzicerea armelor chimice.

Germania a amenințat Rusia că va bloca finalizarea construcției gazoductului Nord Stream 2, care urmează să aducă gaz rusesc în Europa prin Marea Baltică, proiect pe care nemții l-au sprijinit îndelung, în ciuda protestelor oficialilor americani sau a celor din mai multe state est-europene.

„Stabilirea de ultimatumuri nu ajută pe nimeni, însă dacă în următoarele zile partea rusă nu contribuie la clarificarea celor întâmplate, atunci va trebui să discutăm despre un răspuns cu partenerii noştri”, a declarat ministrul german de Externe, Heiko Maas, citat de cotidianul Bild. „În orice caz, sper ca ruşii să nu se constrângă să ne schimbăm poziţia în privinţa Nord Stream", a completat șeful diplomației germane.

Ministrul Afacerilor Externe de la Londra, Dominic Raab, a arătat că Moscova este obligată să ofere explicații serioase privind evenimentele care au dus la otrăvirea lui Navalnîi. Indiferent dacă în incident a fost implicat sau nu un actor statal, Rusia are obligaţia să se asigure că armele chimice nu sunt folosite pe teritoriul său, a mai avertizat şeful diplomaţiei britanice.

În lipsa unei cooperări, Rusia ar putea fi confruntată cu noi sancțiuni, precum a fost cazul și după otrăvirea lui Skripal. Totuși, UE a subliniat că așteaptă„o anchetă transparentă şi exhaustivă" asupra otrăvirii opozantului Alexei Navalnîi şi aşteaptă să analizeze concluziile acesteia înainte de a lua în considerare eventuale sancţiuni.

Echipa lui Alexei Navalnîi a publicat investigațiile despre corupția din Siberia, unde politicianul de opoziție rus a fost otrăvit la începutul acestei luni, în timp ce conducea cercetările.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG