Linkuri accesibilitate

Rusia interzice ambasadei SUA să sprijine ONG-uri „indezirabile” și amenință că expulzează diplomați care se amestecă în afacerile interne


Ambasadoarea SUA în Rusia, Lynne Tracy, părăsește ministerul rus de Externe de la Moscova în aprilie 2023.
Ambasadoarea SUA în Rusia, Lynne Tracy, părăsește ministerul rus de Externe de la Moscova în aprilie 2023.

Ministerul rus de Externe a convocat-o pe ambasadoarea SUA, Lynne Tracy, și i-a cerut ca Washingtonul să nu se implice în afacerilor interne ale Rusiei înaintea alegerilor prezidențiale din 15-17 martie.

Ministerul rus de Externe a informat-o pe Lynne Tracy că trei organizații neguvernamentale americane, Consiliile Americane pentru Educație Internațională, Perspective Culturale și Institutul de Educație Internațională, au fost etichetate drept „organizații indezirabile” și au cerut ambasadei „să înceteze orice colaborare” cu ele.

Ministerul a acuzat ONG-urile că ar desfășura desfășoară „programe și proiecte anti-rusești care vizează recrutarea de «agenți de influență» sub masca schimburilor educaționale și culturale” și orice cooperare ulterioară cu ambasada „ar fi considerată o încălcare a legii ruse”.

Ambasada SUA la Moscova a criticat solicitarea Rusiei, și a transmis o declarație în care afirmă că aceasta „marchează un nou minim în represiunea guvernului rus asupra programelor interpersonale de lungă durată”.

„Ideea că ar fi «indezirabil» să conectăm rușii și americanii la nivel uman și să facilităm călătoriile pentru dezvoltarea profesională și educațională este o ilustrare tragică a dorinței Kremlinului de a-și izola propriul popor, privându-l de șansa de a se conecta, de a-și extinde orizonturile și de a contribui la construirea unei lumi mai prospere și mai pașnice”, a transmis ambasada SUA de la Moscova.

Ministerul rus de Externe avertizează că Moscova ia în considerare inclusiv expulzarea unor angajați ai ambasadei SUA care s-ar implica în chestiuni interne ale Rusiei

„Încercările de a interveni în afacerile interne ale Federației Ruse, inclusiv acțiunile subversive și răspândirea dezinformării în contextul alegerilor și al unei operațiuni militare speciale, vor fi suprimate dur și decisiv, până la și inclusiv expulzarea ca «persona non grata» a angajaților Ambasadei SUA implicați în astfel de acțiuni”, a transmis ministerul rus de Externe.

Toate cele trei ONG-uri etichetate ca „indezirabile” spun că desfășoară activități de consolidare a legăturilor internaționale prin schimburi și programe academice, profesionale și culturale și că mii de studenți au folosit programele pentru a-și continua educația.

Activitățile celor trei organizații vor fi interzise în Rusia, iar oricine cooperează cu ele se poate confrunta cu sancțiuni penale, inclusiv până la șase ani de închisoare.

Legea „organizațiilor indezirabile”, adoptată în 2015, a fost o reglementare susținută de Kremlin privind ONG-urile care primesc finanțare din surse străine. Inclusiv RFE/RL a fost declarată „organizație indezirabilă” în Rusia în luna februarie.

În total, pe lista „indezirabililor” a Rusiei se află acum peste 140 de organizații. Pe lângă instituțiile media, sunt incluse și organizații angajate în activități politice, culturale și educaționale, în susținerea instituțiilor democratice, precum și organizații religioase.

Cetățenii ruși riscă până la cinci ani de închisoare dacă cooperează cu organizații „indezirabile” sau ajută la finanțarea acestora în Rusia.

Printre instituțiile de presă „indezirabile” din Rusia se află și Dojd TV (TV Rain), Meduza, Novaia Gazeta Europe, Proekt, iStories, Vajnîie Istorii, The Insider și Bellingcat.

Avertismentul guvernului de la Moscova la adresa ambasadei SUA vine la puțin peste o săptămână înainte de alegerile prezidențiale din Rusia pe care Kremlinul speră să le folosească ca pe o demonstrație de unitate națională în sprijinul lui Putin și al invaziei sale în Ucraina, pe care Rusia o numește „operațiune militară specială”.

Alegerile prezidențiale din Rusia vor începe pe 15 martie și vor dura până pe 17 martie. Președintele rus Vladimir Putin este așteptat să câștige alegerile cu ușurință.

Vladimir Putin, în vârstă de 71 de ani, a modificat Constituția Rusiei pentru a-i permite să rămână la putere până în 2036.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG