Vineri, pe 14 iunie, judecătorii de la Înalta Curte le-au dat procurorilor militari un termen de cinci zile să spună dacă mențin trimiterea în judecată a dosarului sau cer restituirea cauzei pentru refacerea anchetei.
Cei trei inculpați - fostul președinte Ion Iliescu (94 de ani), fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu (82 de ani) şi Iosif Rus (87 de ani), fost şef al Aviaţiei Militare - au contestat la Înalta Curte decizia Curții de Apel București de a începe judecata.
La Înalta Curte, dosarul a ajuns la completul de doi judecători format din Elena Barbu și Mihai Udroiu, dar aceștia nu au reușit să cadă de acord asupra unei soluții.
Așa că, după trei amânări, s-a ajuns la un așa-numit complet de divergență. Adică, a fost nevoie de un al treilea judecător care să încline balanța.
Cel de-al treilea magistrat a fost însăși președinta Curții de Apel București, Lia Savonea, fosta șefă a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
De precizat că, dintre primii doi judecători, Elena Barbu a făcut opinie separată, susținând rejudecarea primei faze a dosarului, cea de la Camera Preliminară, la Înalta Curte, și nu la Curtea de Apel București, pe motiv că Gelu Voican Voiculescu era membru al guvernului.
Revenind la Lia Savonea, ea este considerată unul dintre cei mai influenți judecători din sistem, fiind o expertă în jocuri de putere, cunoscută pentru idiosincrazia față de DNA și susținerea fostei Secții Speciale, la a cărei desființare s-a opus.
Aceasta a negociat în detaliu noile legi ale justiției astfel încât judecătorii din CSM să obțină cât mai multă putere și a reglementat prin regulamente interioare componența completurilor specializate, astfel încât să dețină controlul total asupra acestora.
Lia Savonea este cea care a emis o sentinţă de 8 luni de închisoare cu suspendare pentru actul sexual cu o minoră, justificând că fetița și-a dat consimțământul.
Crimele împotriva umanității, un pas greu pentru justiția română
Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus sunt acuzaţi de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, singurele rămase imprescriptibile.
Din acest punct de vedere, dosarul are o miză uriașă, simbolică în primul rând - pentru că au trecut 34 de ani de la Revoluție - dar și juridică.
Dacă cei trei inculpați ar fi condamnați pentru crime împotriva umanității, s-ar deschide calea altor verdicte de acest tip, pe care instanțele românești se feresc să le dea.
Cea mai bună dovadă este achitarea torționarilor disidentului Gheorghe Ursu, judecați tot pentru crime împotriva umanității.
Una dintre cele mai apăsate critici aduse de istorici acestui dosar este că Armata și Securitatea sunt practic exonerate de răspundere.
Mâna protectoare a Justiției
Tergiversarea timp de trei decenii a Dosarului Revoluției este un eșec al justiției, dar el nu putea fi posibil fără complicitatea politică la nivel înalt.
Au fost zeci de anchete, rechizitorii, amânări și retrimiteri către procurori, derobări de responsabilitate, condamanări la CEDO.
Motivele au fost dintre cele mai diverse - de la lipsa probelor, încălcarea procedurilor în audierea martorilor, trasferul dosarului între instanțe și schimbarea încadrării.
Chiar dacă în privința faptelor de la Revoluție au mai fost condamnări, de la „lotul CEPx” (abreviere de la Comitetul Politic Executiv al Partidului Comunist) la generalii Mihai Chițac și Victor Stănculescu, așa cum a arătat Europa Liberă, dosarul-mamă, cel care se referea la liderii politici ai momentului, în frunte cu Ion Iliescu, nu este soluționat nici până acum.
Saga rușinoasă pentru Justiție
În 2007, după 28 de ani, Curtea Constituțională stabilea că dosarul trebuie judecat de o instanță civilă, și nu de una militară.
În 2011, România a fost condamnată prima oară la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Procesul a fost intentat de Asociația „21 Decembrie”. CEDO a decis ca statul român să acorde despăgubiri de 15.000 de euro pentru părinții unui tânăr de 19 ani, ucis la Revoluție, în Brașov, în timpul unei manifestații reprimate de forțele de ordine.
În 2015, dosarul, care fusese instrumentat de procurorul Dan Voinea, a fost clasat de procurorul general de la acea vreme, Laura Codruța Kovesi, sub motiv că genocidul, tratamentele neomenoase și infracțiunile contra umanității nu erau prevăzute în legea penală.
În 2016, România a fost condamnată din nou de CEDO. Decizia viza încălcarea dreptului la un proces echitabil și tergiversarea dosarului timp de 25 de ani.
Statul român a fost obligat la plata a 800.000 de euro cu titlu de daune către 76 de membri ai Asociației „21 Decembrie 1989”.
În același an, dosarul este redeschis de către procurorul general interimar al Parchetului General, Bogdan Licu.
În 2019, dosarul este trimis în instanță cu patru inculpați (Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus și Emil-Cico Dumitrescu, fost amiral, decedat în 2019), de catre procurorul general de la acea vreme Augustin Lazăr, care și-a cerut scuze în numele Parchetului General pentru faptul că rezolvarea acestui dosar a durat 30 de ani.
În 2020, Curtea Supremă exclude mai multe probe din dosar, printre care rapoartele întocmite de SRI și de Comisia parlamentară de anchetă a Revoluției, comisie care a funcționat în anii '90.
În 2021, dosarul se întoarce la procurorii militari. Returnarea avea loc după ce judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au respins rechizitoriul și au decis restituirea dosarului pentru a fi refăcut.
Instanța supremă a identificat mai multe probleme de legalitate în investigația procurorilor militari, iar magistrații au fost nevoiți să refacă ancheta la 32 de ani de la evenimentele din 1989.
În 2022, Parchetul General reface rechizitoriul și trimite, din nou, dosarul Instanței Supreme. Anunțul este făcut de fostul procuror general Gabriela Scutea.
În 2023, Înalta Curte, prin judecătorul de cameră preliminară, își declină competența motivând că Ion Iliescu nu era președintele României la data comiterii faptelor, între 22 și 30 decembrie 1989 și trimite dosarul la Curtea de Apel București.
Așa cum a relatat Europa Liberă, Înalta Curte se mai pronunțase surprinzător în cauză, în 2021, când a decis ca dosarul să se întoarcă la Parchetul Militar și în 2020. Atunci a exclus mai multe probe din dosar.
În nici una dintre situații, judecătorul de Cameră Preliminară nu a făcut descoperirea că Ion Iliescu nu era președinte la data Revoluției. Dacă o făcea, nu s-ar mai fi irosit trei ani.
În octombrie 2023 dosarul ajunge la Curtea de Apel București, care decide începerea judecății. Cei trei inculpați contestă decizia la Înalta Curte.
Morții și răniții Revoluției
La Revoluție au fost 1.166 de morți, din care 850 după 22 decembrie, și 4.089 de răniți. Responsabilii politici, militari și din Securitate nu au plătit nici până azi pentru „sângele vărsat” în acele zile.
Acuzațiile procurorilor: Au mințit poporul cu televizorul
Ion Iliescu este acuzat că „în calitate de şef de stat şi de guvern, preşedinte al CFSN şi al Consiliului Militar Superior”, pentru a obține simpatia poporului și a-și consolida puterea tocmai preluată, „a indus în eroare opinia publică în mod constant, repetat, sistematic, prin apariţiile sale televizate şi emiterea de comunicate (mecanism de exercitare a puterii de stat) şi şi-a asumat, în intervalul 22-30 decembrie 1989, operațiunea sistematică de inducere în eroare a opiniei publice exercitată de cadrele militare cu funcții de conducere ale MApN.”
„Aceste fapte au avut drept consecințe generarea și amplificarea psihozei generalizate a terorismului, psihoză cauzatoare de numeroase situaţii de foc fratricid generalizat și astfel, în intervalul 22-30 decembrie 1989 au survenit 857 decese, 2.382 răniri de persoane, 585 privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional şi 409 cazuri de suferinţe mari.”
Gelu Voican Voiculescu era la acea vreme unul dintre oamenii de bază din nou înființatul Consiliu al Frontului Salvării Naționale. Procurorii îl acuză, la fel ca pe Ion Iliescu, că ar fi indus, cu intenție, în rândul populației psihoza așa-zișilor teroriști.
Voiculescu a urmărit astfel menţinerea şi consolidarea puterii politice obţinute, dar şi legitimarea în faţa opiniei publice, spun procurorii militari în rechizitoriu.
Generalul (rtr) Iosif Rus este acuzat că „în calitate de comandant al Aviaţiei Militare, cu intenţie, în intervalul 22 decembrie, orele 16:00 - 30 decembrie 1989, a exercitat prin ordinele sale militare, date în mod sistematic, operațiunea de inducere în eroare a opiniei publice.”
Parchetul precizează că, începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, pe întregul teritoriu al României a fost declanşată, cu intenţie, o amplă, sistematică şi deosebit de complexă acţiune militară de inducere în eroare, unică în istoria naţională, cauză de survenire a unui număr foarte mare de decese, răniri de persoane, suferinţe psihice, lipsiri grave de libertate.
