Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat marţi, 4 iulie, pronunţarea deciziei definitive în dosarul uciderii disidentului Gheorghe Ursu. Noul termen a fost stabilit pentru 27 iulie 2023, joia viitoare.
O luptă în justiție care durează de 33 de ani, amintește fiul lui Gheorghe Ursu.
„Credem noi că am demonstrat în instanță criminalitatea sistemului. Am propus ca probe dosare de la Brașov, mărturii ale muncitorilor care s-au revoltat la Brașov în 1987 și care au fost supuși la torturi medievale, după cum ei singuri au declarat în instanță”, a declarat Andrei Ursu luna trecută, la lansarea documentarului „Cazul inginerului Ursu”.
Cazul Ursu exemplifică în mod clar urmările nedeschiderii arhivelor după Revoluție, spune într-un interviul pentru Europa Liberă Germina Nagâț, membră în Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS).
„Dacă imediat după Revoluție s-ar fi deschis arhiva și Andrei Ursu ar fi avut acces la probe, dacă ele n-ar fi dispărut, cum a dispărut jurnalul, dacă dosarul de urmărire n-ar fi fost modificat grosolan, cum s-a întâmplat, dacă n-ar fi fost ascunse dovezile față de procurori, n-am fi așteptat 33 de ani o decizie a justiției române...”, spune expertul în studierea arhivelor Securității.
Principalele declarații din interviu:
- Instituții precum Arhivele Naționale au început să clasifice documente. „Este o întoarcere în timp”;
- Pretextele pe care le invocă MapN și MAI pentru a nu preda documentele către CNSAS sunt „absurde”, iar „lucrurile au încremenit în timp”;
- În ultimii ani SIE a predat doar trei dosare, în timp ce SRI a dat CNSAS 53.700 de dosare și 184.000 de microfilme;
- În dosarul Gheorghe Ursu, o crimă politică strigătoare la cer a fost acoperită;
- S-a creat o falsă istorie, o falsă realitate, care însă este foarte vocală, este repetată și în cărți, și în emisiuni TV, în presă, la tribunal, în procesele CNSAS-ului cu foștii lucrători ai Securității;
- Câtă vreme Justiția din România nu admite că Securitatea a făcut represiune și infracțiuni „de sistem” în anii '80, nu vom vedea niciun ofițer adus la tribunal pentru violențele, pentru internările în aziluri psihiatrice, pentru bătăile din arest, pentru încălcările grave ale drepturilor omului, de până în ultimul ceas al epocii Ceaușescu;
- Justiția română este în fața unui examen de maturitate, vom vedea dacă este capabilă să facă dreptate și să admită că a existat o realitate istorică înfiorătoare, cu victime și făptași care sunt încă printre noi.
Europa Liberă: Fostul director al SRI se lăuda în momentul demisiei că a predat toată arhiva la CNSAS. Este adevărat? Când a avut loc această predare?
Germina Nagâț: Predarea arhivei Securității a început în 2005-2006, după mai multe hotărâri ale CSAT. Atunci a fost primul „val”, care a descărcat la noi 24 de km de arhivă. Acum sunt cca 28.
Altfel spus, din 2007 până acum am câștigat 4 km de dosare, preluate de la SRI. Nu pot să-l contrazic pe dl. Hellvig când spune că s-a terminat predarea, pentru că nu există un bilanț al arhivei Securității la momentul 1990, ca să facem o comparație și să stabilim că s-a predat tot.
Probabil se referă la dosarele pe hârtie. Predarea lor într-adevăr a făcut un salt spectaculos anul trecut, după o perioadă de stagnare. A fost o predare masivă, poate cea mai mare de după 2007. Au venit 53.700 de dosare, dintre care cca 49.000 au fost ale ofițerilor, dosare pe care CNSAS le aștepta de mult.
Tot anul trecut s-au predat și multe cote pe microfilm, 184.000. Totuși, arhiva înseamnă și sistemele de evidență pe care le prevede explicit legea, iar aici cred că mai sunt destule de făcut.
Promisiunea din timpul mandatului dlui Hellvig era că, după încheierea predării arhivei pe hârtie, se vor transfera și sistemele de evidență: registrele de fond, registrele jurnal cu evidența rețelei informative, evidența cadrelor fostului Minister de Interne și alte tipuri de evidențe, pe care nu le mai înșir aici.
Sper că plecarea dlui Hellvig nu va bloca aceste predări și nu va însemna pentru noi un salt înapoi în timp sau un regres.
Europa Liberă: Cât de importante sunt toate aceste sisteme de evidență în munca de deconspirare?
Germina Nagâț: Sunt esențiale pentru acuratețea verificărilor prevăzute de lege. Atât cele de interes public, cât și accesul la propriul dosar. Chiar din primii ani ai CNSAS, în lipsa acestor sisteme de regăsire a informației, mai ales a evidenței Centrului de Informatică și Documentare (CID), a trebuit să ne descurcăm cu niște baze de date artizanale, făcute de colegii de la Investigații.
Un lucru cu totul nefiresc și mai ales în contradicție cu legea. În 2007 primisem deja o arhivă uriașă, normal ar fi fost să primim odată cu ea și cartotecile, și celelalte sisteme de evidență.
În lipsa lor, a trebuit s-o facem pe detectivii, să folosim surse deschise, în principal de pe internet, mai ales dacă dosarul persoanei verificate s-a distrus, pe procedurile interne ale Securității sau la „marea incendiere” de la Revoluție.
Predarea evidenței informatice a CID-ului, în martie anul trecut, a fost un mare pas înainte, ăsta e adevărul. Dar nu pot să nu-mi exprim regretul că nu s-a făcut mai devreme. Multe verificări de interes public ar fi avut un cu totul alt rezultat.
Europa Liberă: Există situații în care persoane care aveau adeverințe de necolaborare au fost trimise în instanță după această predare deoarece s-au găsit documente noi. Cam câte cazuri?
Germina Nagâț: Doar anul ăsta cred că am avut 11 situații în care s-a decis trimiterea în instanță, pentru persoane care primiseră anterior adeverințe de necolaborare. Și care n-au putut fi verificate „exhaustiv”, să zicem, pentru că ne-a lipsit evidența de la CID.
Vă garantez că asemenea cazuri se vor înmulți. Și nu e ușor să explici cuiva care a primit o adeverință de necolaborare în urmă cu doi-trei ani de ce acum au apărut documente în plus care, iată, sunt bune de trimis în instanță.
Se creează și o problemă de imagine, fiindcă mulți din presă decredibilizează CNSAS și chiar legea, sau ideea de deconspirare, pe motiv că s-au completat cu documente noi niște verificări anterioare. Dar asta e situația de fapt și motivul ei principal tocmai vi l-am spus.
Europa Liberă: Ce se întâmplă cu arhivele de la MApN, MAI și SIE, cât din ele a fost predat?
Germina Nagâț: În comparație cu preluările de la SRI, realitatea e tristă. De la MApN n-am preluat decât foarte puține dosare, din 2006 și până acum. Au fost multe discuții în mandatul acestui colegiu, s-a înaintat chiar și un Memorandum la CSAT [Consiliul Suprem de Apărare a Țării], în decembrie 2021, pe tema blocării preluărilor.
Din păcate n-am progresat deloc. Nu înțeleg ce se întâmplă. Părerea mea strict personală este că sursa blocajului ține de o interpretare greșită a legii, mai exact a conceptului de siguranță națională.
Modul în care înțeleg unii deținători de arhive să clasifice sau să declasifice documente e în mod evident în regres față de acum 10-15 ani.
Europa Liberă: În ce sens?
Germina Nagâț: E foarte restrictiv. Mai nou sunt clasificate, sau mai bine spus reclasificate documente care s-au aflat până nu demult în circuitul civil. Puteau fi consultate la sălile de lectură, de pildă la Arhivele Naționale. Această reclasificare vizează țintit documente de după 1972 și până în 1989, adică de mare interes pentru opinia publică.
Înțeleg că Ministerul de Interne are un cuvânt de spus și în declasificarea documentelor de la Ministerul Apărării. S-a creat un fel de supra-comisie, de supra-verificare și avizare a tuturor documentelor care poartă mențiunea „strict secret”, pusă de instituțiile statului comunist.
Ca să înțelegeți absurdul situației vă spun că toate documentele Securității din arhiva CNSAS poartă marcajul „strict secret”, și totuși ele se pot citi la sala de lectură. Vorbesc despre documente predate deja.
Însă cele care n-au fost predate, dar provin de la aceiași emitenți, ar trebui re-evaluate după noile standarde. Evident, e absurd. Această problemă trebuie rezolvată urgent.
Europa Liberă: Justificarea acestor instituții care nu dau arhivele care este?
Germina Nagâț: Vă dau un exemplu pentru absurdul situației. De la Ministerul de Interne ar trebui să primim dosarele de pașapoarte anterioare lui decembrie '89. Ele fac obiectul dreptului de acces la dosar, dar sunt utile și pentru verificările de interes public. Precizez asta fiindcă mulți se întreabă la ce mai folosesc dosarele de pașapoarte.
Gândiți-vă câți români au avut dreptul de liberă circulație încălcat, Securitatea le-a refuzat pașaportul. Direcția Pașapoarte spune că putem să preluăm doar partea emisă chiar de instituția predecesoare – Direcția de Pașapoarte și Controlul Trecerii Frontierei de dinainte de '89, dar nu și părțile de dosar emise de alte unități ale MAI, în principal ale Securității, fiindcă emitenții au dispărut.
Cum ar veni, fiindcă au dispărut direcțiile centrale și unitățile teritoriale ale Securității care au creat părți din dosarele de pașapoarte, nu putem prelua respectivele documente. Dar atunci cum se face că am putut prelua 28 de km de dosare, create tot de unitățile Securității care nu mai există azi?! E kafkian, de-a dreptul.
Europa Liberă: Este o problemă de rea-credință sau ce?
Germina Nagâț: N-am nicio explicație, pur și simplu. Nu cred că vom reuși să ajungem vreodată la un acord în problema asta, fără un arbitraj. De aceea ne-am adresat CSAT în decembrie 2021. Asta e calea indicată de lege, când se ajunge la un blocaj.
Ni s-a spus să discutăm cu fiecare deținător în parte și să reluăm negocierile. Dar până acum n-am rezolvat nimic. Mi-aș dori o intervenție a cuiva care înțelege problema și miza ei reală și vrea s-o rezolve, nu s-o amâne sau s-o complice.
Europa Liberă: Vă gândiți la cine, la președinte?
Germina Nagâț: Da, evident. Eu sper în continuare că președintele va clarifica aceste lucruri. Cum ar trebui clarificată urgent și problema de la Arhivele Naționale.
Europa Liberă: Ce se mai știe de arhiva SIPA, care mult timp a fost subiect de scandaluri publice? Va ajunge ea cândva la CNSAS sau o parte din ea?
Germina Nagâț: La CNSAS nu poate ajunge decât partea de arhivă creată înainte de 1989 și care nu privește siguranța națională. Au fost niște contacte între Ministerul Justiției și CNSAS în timpul mandatului dlui Stelian Ion și, de asemenea, în timpul unuia dintre mandatele dlui Predoiu.
Teoretic, toată lumea a fost de acord că acea parte de arhivă care datează dinainte de '89, când Securitatea controla complet justiția, trebuie să fie măcar inventariată de CNSAS și apoi preluată, conform legii. Or, la ora asta nu știm nici măcar câte unități arhivistice sunt ale Securității și câte s-au făcut după. E încă o gaură neagră, din punctul meu de vedere.
Arhiva asta ține de Ministerul Justiției, dar e în custodia Ministerului Apărării Naționale de la sfârșitul anului trecut. Datorită conținutului ei, chiar și pentru simpla inventariere e nevoie de arhivari cu expertiză, dar care să aibă și certificate ORNISS.
Noi suntem deschiși la orice colaborare, dar nu se va întâmpla nimic până nu va exista o decizie politică și în cazul arhivei SIPA. E contraproductiv și nefiresc să stea sub cheie. Asta hrănește tot felul de speculații, fiindcă poate deveni o sursă de presiune și șantaj. De asemenea, dacă s-a făcut poliție politică în justiția de după '89, lucrul ăsta trebuie făcut public.
Europa Liberă: Este Ministerul de Interne cea mai refractară instituție în a preda arhiva?
Germina Nagâț: Eu n-o să fac ierarhii, dar nu pot să nu remarc faptul că, de pildă, în timp ce preluările de la SRI au făcut progrese substanțiale, de la SIE am primit anul trecut fix trei dosare. Aș zice că în anumite zone lucrurile au încremenit în timp. E clar că la MApN, MAI și SIE mai avem încă de lucru.
Europa Liberă: Cazul Gheorghe Ursu este iarăși în atenția opiniei publice, își așteaptă dreptatea la Curtea Supremă. O decizie extrem de importantă este așteptată pe 27 iulie. Cum s-a ajuns ca după 33 de ani acest dosar să nu fie soluționat?
Germina Nagâț: Cazul Ursu e un exemplu foarte bun ca să înțelegem urmările nedeschiderii arhivelor după Revoluție. Ca să vedem cât ne-a costat păstrarea lor sub conceptul-umbrelă al „siguranței naționale”, adică într-o zonă foarte obscură a puterii.
Gheorghe Ursu a murit în 1985. Până în 1995 crima, conform vechiului Cod penal, nu era prescrisă. Dacă imediat după Revoluție s-ar fi deschis arhiva și Andrei Ursu ar fi avut acces la probe, dacă ele n-ar fi dispărut, cum a dispărut jurnalul, dacă dosarul de urmărire n-ar fi fost modificat grosolan, cum s-a întâmplat, dacă n-ar fi fost ascunse dovezile față de procurori, n-am fi așteptat 33 de ani o decizie a justiției române.
O justiție care n-a fost în stare, în democrație, să condamne o crimă politică din timpul dictaturii, documentată cu zeci de mărturii și dovezi. E un caz care arată ravagiile controlului asupra arhivelor și a Justiției. O crimă politică strigătoare la cer a fost acoperită, iar sentința s-a încâlcit și s-a târât în proceduri judiciare timp de peste 3 decenii! Este incredibil și revoltător.
Europa Liberă: Motivarea sentinței de la Curtea de Apel, care i-a exonerat pe cei doi torționari ai lui Ursu, a ridicat multe semne de întrebare în ce privește perspectiva judecătorului asupra regimului comunist și a represiunii....
Germina Nagâț: Da, așa este. Motivarea de la Curtea de Apel ne-a siderat pe mulți. Se spune acolo că în epoca Ceaușescu n-a existat represiune, Securitatea acționa doar preventiv, nu exista violență în anchete, iar moartea lui Gheorghe Ursu a fost „accidentală”, n-a fost, vezi Doamne, o crimă „de sistem”. Asta susține, în esență, instanța de fond. Oficializează o falsă istorie, clamată foarte vocal și în mass-media, dar mai ales la tribunal.
Această ficțiune istorică malignă e prezentă în toate procesele CNSAS-ului cu ofițerii de Securitate, și nu sunt puține. Din fericire, Consiliul a câștigat peste 90% dintre procesele cu foștii securiști. Adică, sunt cca 1.900 de decizii definitive și irevocabile ale instanțelor din România, care au constatat că lucrători ai fostei Securități, cu nume și prenume, au încălcat drepturile omului. Deciziile sunt în Monitorul Oficial, iar lista e probă în dosarul Ursu, depus de Parchet.
Or, dacă n-a existat represiune în România lui Ceaușescu, cum se susține în decizia Curții de Apel în cazul Ursu și cum susțin securiștii, doar „prevenție”, cum de sunt atâtea hotărâri definitive de încălcare a drepturilor omului în România comunistă?
Dacă n-a fost represiune în epoca Ceaușescu, atunci ce au constatat instanțele în cele 1.900 de procese câștigate de CNSAS cu foștii lucrători ai Securității? S-au făcut 1.900 de „erori”, au greșit judecătorii? Sau au fost decizii ale unei Justiții care nu mai e controlată politic? Cum poate un judecător onest să ignore această statistică, relevantă pentru situația-premisă?
Europa Liberă: Decizia de la ICCJ ar putea avea o importanță majoră, pentru că se referă la crime împotriva umanității. Nu aici este nodul Gordian?
Germina Nagâț: Da, aici e nordul Gordian. Ar fi prima decizie definitivă care ar constata infracțiuni împotriva umanității comise de foști ofițeri de Securitate, în era Ceaușescu. Cazurile Vișinescu și Ficior nu sunt din aceeași categorie, din diverse motive. Infracțiunile împotriva umanității sunt cea mai gravă formă de încălcare a drepturilor omului. Această încadrare e posibilă doar pentru acțiuni care au afectat grupuri largi de populație.
Or, dacă se consideră că n-a existat represiune în era Ceaușescu și n-au existat încălcări sistematice ale drepturilor civile, atunci e desființată situația-premisă de care depinde încadrarea juridică. Făptașii ar fi exonerați, cum s-a întâmplat la instanța de fond. Aici este miza procesului.
Câtă vreme justiția din România nu admite că Securitatea a făcut represiune și infracțiuni „de sistem” în anii '80, nu vom vedea niciun ofițer adus la tribunal pentru violențele, pentru internările în aziluri psihiatrice, pentru bătăile din arest, pentru încălcările grave ale drepturilor omului, de până în ultimul ceas al epocii Ceaușescu.
Justiția română dă acum un examen decisiv, un examen de maturitate, dacă vreți. O să vedem în 27 iulie dacă e capabilă să facă dreptate și să admită că a existat o realitate istorică înfiorătoare, cu victime și făptași care sunt încă printre noi. Își încasează liniștiți pensiile speciale, deși sunt vinovați de fapte cumplite.
Europa Liberă: Este vorba despre o necunoaștere din partea judecătorilor, sau despre altceva, o influență, o manipulare?
Germina Nagâț: Ignoranța se tratează. Cu lecturi, cu mărturii, cu documente. Din păcate, în motivarea instanței de fond am recunoscut pasaje întregi, preluate aproape ad litteram, din textele produse de foști ofițeri de Securitate. N-a fost ignoranță, ci o opțiune. S-au creditat poncifele foștilor securiști, în dauna dreptății și a adevărului.
