Linkuri accesibilitate

Regina Elisabeta, întristată de dificultățile prin care au trecut Meghan și prințul Harry


Ducele și ducesa de Sussex au dezvăluit detalii intime tulburătoare în interviul acordat jurnalistei americane Oprah Winfrey.
Ducele și ducesa de Sussex au dezvăluit detalii intime tulburătoare în interviul acordat jurnalistei americane Oprah Winfrey.

Într-o declarație transmisă în numele Reginei Elisabeta a II-a, Casa Regală a Marii Britanii arată că acuzaţiile de rasism formulate de prinţul Harry şi soţia sa Meghan sunt „îngrijorătoare'' și vor fi analizate în mod riguros în cadrul privat al familie.

Declarația menționează și că „întreaga familie este întristată să afle amploarea dificultăților cu care s-au confruntat în ultimii ani Harry și Meghan.”

Acuzațiile de rasism

În scurta declarație, menită să tempereze dezbaterile publice, Casa Regală menționează în mod specific acuzațiile de rasism formulate în timpul interviului acordat de Meghan și Harry jurnalistei americane Oprah Winfrey. În acest interviu, ducesa de Sussex a spus că membri ai familiei regale britanice au exprimat „îngrijorări” legate de culoarea pielii pe care urma să o aibă primul său copil, Archie.

Reacția Palatului Buckingham arată că, deși „unele amintiri” legate de evenimentele menționate „pot varia", anumite probleme ridicate în interviu „în special cele legate de rasism” vor fi „analizate de familie într-un mod extrem de riguros, în privat.”

Cum a primit Marea Britanie interviul

Interviul a fost difuzat în Marea Britanie luni seară și a fost urmărit, în medie, de 11 milioane de persoane.

Acuzația de rasism față de primul membru de culoare al familiei regale a fost principalul subiect de dezbatere în presa britanică. Acesta fusese, de altfel, și argumentul invocat de Meghan și Harry ca motiv pentru decizia de a părăsi Marea Britanie. Prințul Harry nu a ezitat să vorbească și despre „bigotismul presei britanice”.

La această acuzație s-a adăugat și cea tulburătoare, potrivit căreia Casa Regală a fost indiferentă atunci când Meghan a spus că are gânduri de sinucidere și are nevoie de sprijin în acest sens.

Ducele și ducesa de Sussex au precizat că acuzațiilor lor nu o vizează pe Regina Elisabeta a II-a și pe soțul ei, ducele de Edinburgh, bunici ai lui Harry.

Fiecare punct delicat din interviu a fost primit în Marea Britanie cu puternice reacții contradictorii ale publicului și presei. Premierul Boris Johnson a încercat să evite orice implicare.

Întrebat dacă acuzațiile de rasism nu ar trebui investigate, Boris Johnson a spus că nu intenționează să schimbe acum obiceiul de a nu comenta chestiunile care privesc familia regală.

În schimb, ministrul Mediului, Zac Goldsmith, a reacționat spunând că prințul Harry își rănește familia de dragul lui Meghan.

Reacția negativă a unei părți semnificative a tabloidelor britanice pare să confirme acuzațiile formulate de Meghan și Harry la adresa lor. „Fără milă” a părut să fie pentru unele dintre acestea tema zilelor de după interviu. O nouă confirmare a relației proaste pe care Meghan, spre deosebire de cumnata ei, Catherine, soția fiului mai mare al prințului Charles, prințul William, a avut-o cu presa britanică de scandal.

*Articol redactat de Ollie Cocris, stagiar Europa Liberă

XS
SM
MD
LG