Linkuri accesibilitate

Regele Charles a făcut o plimbare în natură, în apropiere de Valea Zălanului


Regele Charles în Valea Zălanului.
Regele Charles în Valea Zălanului.

Regele Charles al III-lea a făcut, sâmbătă, o plimbare în natură, în împrejurimile din Valea Zălanului/județul Covasna şi a discutat cu localnicii, care i-au oferit produse tradiţionale.

Îmbrăcat în ținută lejeră, cu ochelari de soare și binoclu la gât, el a fost însoțit de contele Kalnoky Tibor şi de alte persoane și a discutat cu un grup de turiști aflați în zonă, transmite News.ro.

Regele Charles al III-lea a ajuns vineri în România. Deși aflat într-o vizită privată, monarhul a făcut o vizită de curtoazie la Cotroceni, unde a fost primit de președintele Iohannis cu onoruri militare.

Regele a participat apoi, în sala Unirii, la o reuniune cu peste 200 de persoane, reprezentanți ai autorităților statului, înalți clerici, reprezentanți ai societății civile și ai corpului diplomatic, în cadrul căreia a ținut un discurs, după cel de bun venit rostit de președintele Iohannis.

Charles al III-lea deţine proprietăţi în România în Valea Zălanului (judeţul Covasna), care este deschisă turiştilor, şi în satul Viscri (judeţul Braşov). Casa de la Viscri este şi sediul Fundaţiei Prinţul de Wales, unde este deschis un Centru de Pregătire de care benecifiază ucenici, meşteri artizani, studenţi şi arhitecţi din întreaga ţară.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG