Linkuri accesibilitate

Recordul lui Trump pe Twitter, Papa îl citește pe Henry Miller și revoluția papucilor în Bielorusia. Revista presei internaționale


Bielorusia: manifestant cu mască anti-COVID-19 izbește o pereche de papuci, semn al revoltei împotriva lui Aleksandr Lukașenka.
Bielorusia: manifestant cu mască anti-COVID-19 izbește o pereche de papuci, semn al revoltei împotriva lui Aleksandr Lukașenka.

Încă un weekend de manifestații în mari orașe occidentale, Berlin, Londra și Paris, mai toate având loc fără a respecta regulile distanțării sociale.

Le Monde trece pe scurt în revistă toate manifestațiile, inclusiv pe cea de la Budapesta. Manifestanți în general tineri și foarte tineri, cum o subliniază Libération (cum vom vedea, din cei pe care Papa îi bănuiește că ar citi Henry Miller).

Același cotidian parizian constată că mobilizarea a devenit mondială, ca într-un soi de revoltă socială simultană, fără precedent.

Aceeași constatare o face și El Pais în Spania, care relatează despre marea manifestație de ieri din Madrid, ținută sub strigătul comun: “No puedo respirar”.

Trump bate toate recordurile pe Twitter

În Italia, La Repubblica descrie și explică fronda republicană din SUA împotriva lui Donald Trump. Astfel, George Bush, Colin Powell și Mitt Romney au anunțat că vor vota împotriva lui Trump. Ba chiar și văduva lui John McCain, Cindy, a făcut cunoscut că va vota pentru Joe Biden.

La auzul știrilor, Trump a răspuns în stilul său caracterisc, postând pe Twitter că “un adevărat cadavru” (a real stiff), Colin Powell, va vota pentru un alt cadavru : „adormitul” Joe Biden.

De altfel, weekendul a fost un record absolut pentru Trump pe Twitter: vineri el a reușit să posteze și să reposteze de nu mai puțin de 200 de ori în 24 de ore! Precedentul său record era de 142 de postări într-o zi.

Tot Trump a mai bătut și recordul de postări pe Twitter într-o săptămână: 468 de postări, ba chiar și recordul de tweets pe oră: 74!

Tot la Roma, cotidianul Vaticanului, L’Osservatore Romano, scrie că autoritarul președinte al Braziliei, Jair Bolsonaro, a anunțat la rândul său, precum Trump în SUA, că ar dori să scoată țara din Organizația Mondială a Sănătății (OMS), asta în timp ce numărul de victime din pricina virusului a depășit în Brazilia 35.000. Cum o constată Washinton Post, Bolsonaro este acum pe cale de a limita cantitatea și felul de date privind efectele pandemiei care pot fi făcute publice în Brazilia.

Sturm und zdrang! constituțional

Germania caută în continuare o ieșire din dilema în are a fost împinsă de verdictul recent al Curții Constituționale, care se opune Curții Europene în chestiunea punerii în comun a datoriilor pentru a salva țările din sud, în special Italia și Spania, de la un colaps economic. Politico, care scrie despre asta, estimează că situația devine din ce în ce mai primejdioasă și că ar putea duce, potențial, la destrămarea Uniunii Europene.

Marc van der Woude, președintele Curții Generale a UE, consideră că decizia tribunalului de la Karlsruhe constituie un amestec direct în funcționarea instituțiilor UE și că asta ar putea determina și alte țări să încalce legalitatea comunitară, ajungându-se în practică la o serie de Brexituri de facto.

Brexit moi non plus

La Londra, de altfel, chestiunea Brexitului rămâne atotprezentă, mai ales după ce negociatorul european, Michel Barnier, a anunțat cu regret că nu se înregistrează, în continuare, vreun progres în discuțiile dintre Londra și UE, deoarece guvernul lui Boris Johnson nu vine cu nicio propunere sau inițiativă care să arate că ar dori într-adevăr un compromis și nici nu acceptă să discute despre o prelungire a negocierilor dincolo de data limită de 31 decembrie.

The Observer, cel mai vechi săptămânal duminical din lume, a scris ieri că încrederea publică în guvern scade și că mulți membri ai comunității științifice britanice i-au cerut lui Johnson să lase retorica și să pregătească țara pentru un al doilea val.

Fondatorul Huawei a declarat război Occidentului, revelează, tot la Londra, The Times. Conform unor documente la care s-a avut acces recent, Ren Zhengfei, fondatorul firmei, a ordonat angajaților încă din 2018, după arestarea fiicei lui în Canada, să privească faptul că Boris Johnson a acordat Huawei un acces la rețeaua 5G a Marii Britanii, stârnind iritarea lui Trump, ca pe "una din cele mai mari bătălii din istorie".

Mare joc turco-rus se mută din Siria în Libia

O bătălie și mai concretă, pe teren, cu arme reale, are loc în Libia, implicând și un membru NATO, Turcia, împotriva Rusiei. The Guardian explică ultimele evoluții din Libia, unde Turcia și Rusia și-au deplasat războiul nedeclarat din Siria prin intermediari.

Turcia sprijină guvernul de la Tripoli, cel recunoscut internațional, dar care e doar o coaliție heteroclită, foarte firavă pe plan militar, în vreme ce Rusia (ca și Egiptul vecin și alte țări arabe) îl sprijină pe mareșalul Haftar, cel ale cărui trupe domină toată partea răsăriteană a țării, Cirenaica.

Rusia a furnizat forțelor lui Haftar avioane Mig, Suhoi și Iliușin și forțe de mercenari care au luptat deja în Siria, așa-numita "companie Wagner". Aceștia n-au reușit însă să avanseze în Tripoli împotriva guvernului sprijinit de Turcia și au fost nevoiți să se retragă.

Lui Lukașenka i se arată papucii

La fel pierde teren, de astă dată în fața populației, schimbătorul aliat al lui Vladimir Putin, dictatorul Bielorusiei Aleksandr Lukașenka, care se află la putere din 1994 și care se confruntă din ce în ce mai mult cu nemulțumirea populară, pe măsură ce epidemia se extinde fără ca guvernul să ia serioase măsuri oficiale.

Serghei Țihanouski, un vlogger persecutat de guvern, care denunță corupția oficialilor, a lansat moda de a folosi papucii ca simbol al revoltei, ideea fiind că Lukașenka este un gândac ce trebuie strivit (cf. foto). Idee abilă, deoarece face forțele de ordine să adopte postura ridicolă în care sunt obligate să reprime oameni care agită papuci. Populația este agitată și neliniștită de pandemie, cifra celor infectați atingând 45.000, în vreme ce Lukașenka a spus unei adunări de oficiali ai guvernului de la Minsk că virusul poate fi «otrăvit» cu vodcă («травить» коронавирус водкой).

Papa, Henry Miller și The Rosy Crucifixion

În sfârșit, pentru că am citat din cotidianul Vaticanului, L’Osservatore Romano, în numărul său de ieri, duminică, ziarul pontifical are un neașteptat articol elogios și omagial cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la moartea, pe 7 iunie 1980, a marelui scriitor pornograf american Henry Miller.

Sub titlul „Arta este darul gratuit al bucuriei”, L’Osservatore scrie că eseul lui Henry Miller din 1944 „The Angel is My Watermark” conține o reflecție în mod surprinzător (sorprendentemente) similară cu cea a Suveranului Pontif conținută în mesajul video adresat în acest weekend fundației papale Scholas Occurentes.

Ziarul Vaticanului oferă un fragment din textul lui Henry Miller care l-a impresionat pe Papă, fragment care începe cu: „Indiferent că te apuci să desenezi flori, stele, cai sau îngeri, de fiecare dată vei arăta respect și admirație pentru orice element din universul nostru...”

Pentru prezenta rubrică am citit în noaptea asta scurtul eseu al lui Henry Miller care i-a plăcut Papei și m-am lovit de remarca:

„Toți îngerii din arta religioasă sunt falși. Dacă vreți să vedeți îngeri, mergeți la gara centrală, în sala de așteptare.”

Un mesaj al Papei prin intermediul sulfurosului autor de romane pornografice Henry Miller!... Greu de spus dacă e o dovadă de umor sau de autentică apreciere a faptului că trilogia lui Henry Miller Sexus-Plexus-Nexus este reunită sub titlul... The Rosy Crucifixion. Cum nu pare plauzibil ca Papa să fi luat literalmente răstignirea (crucifixion) din titlu, care mai e și "rosy", rămâne explicația că poate în realitate Papa are mai mult umor și decât îi atribuie fidelii admiratori.

Dacă însă ideea de a-l cita cu admirație pe Henry Miller pleacă de la o excesiv de intelectuală manevră de PR pentru a-l face pe Papă interesant în ochii noilor generații, nu e sigur că ea va fi și eficace: tinerele generații nu prea mai citesc cărți atât de groase cum sunt cele ale lui Henry Miller.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG