Linkuri accesibilitate

Țară în Service | Reclamele agresive la jocuri de noroc sufocă România. Statul câștigă bani, autoritățile nu fac nimic


Un dependent de jocuri de noroc și pariuri a vorbit, la Țară în Service, despre lupta cu boala. Un psihoterapeut a explicat ce efecte are puzderia de reclame stradale, online și de la TV. Un reportajul Țară în Service, realizat de Marian Păvălașc.

Autoritățile nu au făcut nimic pentru limitarea expunerii tinerilor mai ales, dar și a celor de vârsta a doua sau a treia, care au devenit dependenți de jocurile de noroc. Cazinourile, sălile de jocuri și pariuri sunt la câțiva metri de școli, în intersecții mari, la colțul aleilor de cartier, peste tot. Reclamele pot fi citite pe tricourile jucătorilor de fotbal în timpul meciurilor și pot fi văzute inclusiv la televizor, pe canalele de media mainstream. Faptul că sunt la ore mai târzii nu rezolvă problema, spun specialiștii.

Alte state au interzis reclamele în acest domeniu, la noi proiectele legislative prohibitive zac în Parlament. Statul este, pe lângă patroni, marele câștigător al acestei afaceri uriașe.

XS
SM
MD
LG