Linkuri accesibilitate

Luptători de la Azovstal într-un autobuz, sub escorta prorușilor
Luptători de la Azovstal într-un autobuz, sub escorta prorușilor

Războiul Rusiei în Ucraina. Zelenski: Evacuarea de la Azovstal va continua. Soldatul rus acuzat de crime de război pledează vinovat

Soldații ucraineni evacuați de la Azovstal au ajuns în Olenivka, oraș controlat de ruși. Președintele Volodimir Zelenski a declarat că misiunea de evacuare continuă.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a cerut, miercuri, Parlamentului European să susțină aderarea țării la Uniunea Europeană. Ea a spus că războiul Rusiei în Ucraina a adus regiunea cu 100 de ani în urmă.

Primul soldat rus judecat pentru crime de război în Ucraina în timpul invaziei Moscovei a pledat vinovat pentru uciderea unui civil neînarmat.

Rusia închide biroul de la Moscova al radiodifuzorului canadian, CBC, și retrage vizele și acreditarea jurnaliștilor săi în Rusia.

Finlanda și Suedia au făcut cerere oficială de aderare la NATO. Turcia se opune aderării Suediei până când nu va trimite „teroriștii” pe care îi găzduiește în Turcia.

Atât rușii, cât și ucrainenii au anunțat că 265 de luptători ucraineni s-au predat la combinatul Azovstal, asediat de forțele ruse. 53, grav răniți, au fost transferați la un spital din orașul Novoazovsk, controlat de proruși. Parchetul General rus a făcut cerere pentru „recunoașterea asociației naționaliste paramilitare ucrainene Azov ca organizație teroristă și interzicerea activităților acesteia în Federația Rusă”. Cererea urmează să fie examinată de Curtea Supremă de la Moscova. Președintele Volodimir Zelenski a declarat că misiunea de evacuare de la Azovstal continuă.

15:59 18.5.2022

Soldatul rus judecat pentru crime de război pledează vinovat pentru uciderea unui civil

Primul soldat rus judecat pentru crime de război în Ucraina în timpul invaziei Moscovei a pledat vinovat pentru uciderea unui civil neînarmat.

Vadim Șișimarin, de 21 de ani, s-a prezentat la tribunalul districtual Solomianskî, din Kiev, acuzat de crime de război și omor premeditat.

Șișimarin este acuzat că a ucis un civil neînarmat, un bărbat de 62 de ani, în satul Ciupahivka, din nord-estul Ucrainei, pe 28 februarie.

Întrebat în instanță dacă este vinovat de acuzațiile care i se aduc, inclusiv crime de război și crime cu premeditate, Șișimarin a răspuns „da”. Dacă va fi găsit vinovat, riscă închisoare pe viață.

Procurorii ucraineni au declarat că Șișimarin – un sergent din regiunea siberiană Irkuțk – și alți patru militari ruși au tras și au furat o mașină privată pentru a scăpa după ce coloana lor a fost vizată de forțele ucrainene.

Soldații au ajuns cu mașina în satul Ciupahivka, unde au văzut un bărbat de 62 de ani neînarmat care mergea pe bicicletă și vorbea la telefon, au spus ei.

Procurorii au spus că Șișimarin a primit ordin de la un alt militar să-l omoare pe civil pentru a-l împiedica să raporteze despre prezența rușilor. Folosind o pușcă de asalt Kalașnikov, el a tras mai multe focuri prin geamul deschis al mașinii în capul civilului, au spus aceștia. Civilul a murit pe loc.

15:04 18.5.2022

Liderul separatiștilor din Donețk spune că niciun comandant ucrainean de la Azovstal nu s-a predat


Comandanţii de rang înalt de la combinatul Azovstal, ultima redută a rezistenţei ucrainene din acest oraş-port la Marea Azov, se află în continuare în interiorul oţelăriei şi încă nu s-au predat, a declarat liderul separatiştilor proruşi din Doneţk, Denis Puşilin, citat de media locale, potrivit Reuters și preluat de BBC.

Agenţia de presă DAN al separatiştilor din Doneţk îl citează pe Puşilincare spune că niciun comandant de top nu face parte dintre sutele de soldaţi care au ieşit la suprafaţă din tunelurile de la Azovstal şi s-au predat. „Nu au părăsit combinatul până acum”, a spus el.

Rusia a comunicat miercuri că în total 959 de combatanţi ucraineni, între care 80 de răniţi, au ieşit din tunelurile şi buncărele de la Azovstal şi s-au predat începând de luni.

14:58 18.5.2022

ONU: Peste 3.700 de morți civili în conflictul din Ucraina

Ultimele date de la Biroul Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR) aarată că 3.752 de civili au fost uciși în Ucraina de când Rusia a invadat țara pe 24 februarie.

Datele arată că alți 4.062 de oameni au fost răniți.

Cele mai multe victime civile înregistrate au fostdin cauza bombardamentelor, rachetelor și loviturilor aeriene.

ONU consideră că cifrele reale ale morților civili în conflict sunt considerabil mai mari.

14:24 18.5.2022

Armata rusă a atacat cu rachete regiunea Odesa


Armata rusă a lansat miercuri un atac cu rachete de pe poziţiile lor din Marea Neagră care a afectat regiunea Odesa, în sud-vestul Ucrainei, a indicat Comandamentul de operaţiuni Sud al forţelor armate ucrainene pe contul său Telegram, potrivit EFE, citată de Agerpres.

„Un nou atac cu rachete lansat împotriva regiunii Odesa dinspre Marea Neagră”, se menţionează în această informare.

Armata rusă „continuă să distrugă infrastructurile (din zonă) şi să exercite presiune psihologică asupra civililor, atacând aşezări din regiune la primele ore ale dimineţii”, subliniază comandamentul ucrainean.

Potrivit datelor preliminare, nu există informaţii pe moment cu privire la eventuale victime sau distrugeri semnificative, dar echipe de intervenţie s-au deplasat la faţa locului şi date precise vor fi făcute publice în orele următoare.

Încarcă mai mult

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG