Linkuri accesibilitate

Mercenarii Wagner se antrenează în Cecenia cu forțele speciale ale lui Kadîrov


Liderul cecen Ramzan Kadîrov primit la Kremlin de președintele rus Vladimir Putin.
Liderul cecen Ramzan Kadîrov primit la Kremlin de președintele rus Vladimir Putin.

 Un grup de foști mercenari Wagner a început antrenamentele cu forțele speciale ale liderului cecen Ramzan Kadîrov.

Anunțul a fost făcut luni chiar de Ramzan Kadîrov, relatează Reuters.

Wagner a jucat un rol important în războiul dus de președintele rus Vladimir Putin în Ucraina, dar viitorul grupării de mercenari a fost pusă sub semnul întrebării când liderul său, Evgheni Prigojin, a fost ucis într-un accident de avion în august, la două luni după ce a condus o scurtă revoltă împotriva Moscovei.

Kadîrov a scris pe Telegram că un grup mare de foști luptători Wagner urmează un antrenament intens cu forțele sale speciale Akhmat.

„Mă bucur că astăzi în rândurile celebrei unități [Akhmat] li s-au alăturat luptători care au o experiență excelentă de luptă și s-au dovedit a fi războinici curajoși și eficienți”, a spus el.

„Sunt încrezător că în luptele viitoare ei se vor ridica pe deplin la nivelul reputației lor.”

El a publicat un videoclip, însoțit de muzică emoționantă, arătând soldați în antrenament de luptă, inclusiv unii purtând însemnele Wagner pe uniforme și măști pe fețe.

Kadîrov a spus că antrenamentele includ tras cu pușca, prim ajutor și antrenamente pentru lunetişti, mitralieri, săpători și artilerişti.

Nu era clar câți membri Wagner participă la aceste antrenamente sau dacă vreunul dintre ei va rămâne cu forțele cecene după terminarea antrenamentului.

După moartea lui Prigojin, Kremlinul a numit „minciună absolută” sugestia că acesta ar fi fost ucis la ordinul președintelui Vladimir Putin de a-l pedepsi pentru revolta din iunie. Rusia nu a publicat încă rezultatele investigației privind cauzele prăbușirii avionului.

Ulterior, Putin a decis să-i aducă pe luptătorii lui Wagner sub controlul statului, ordonându-le să semneze un jurământ de credință, iar Kremlinul a spus în repetate rânduri că grupul nu există ca entitate juridică.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG