Linkuri accesibilitate

Rusia a lovit cu rachete centrul Kievului și alte orașe din Ucraina ca răspuns la atacul asupra podului Kerci, care leagă Crimeea de Ucraina, și înaintea Consiliului de Securitate ce va fi convocat luni de Putin. S-au înregistrat victime și distrugeri.
Rusia a lovit cu rachete centrul Kievului și alte orașe din Ucraina ca răspuns la atacul asupra podului Kerci, care leagă Crimeea de Ucraina, și înaintea Consiliului de Securitate ce va fi convocat luni de Putin. S-au înregistrat victime și distrugeri.

Război în Ucraina | Rusia bombardează cu rachete Kiev, Liov, Zaporojie și alte orașe ucrainene. Putin amenință cu „răspunsuri dure”

Ziua 229 a invaziei: Vladimir Putin va convoca Consiliul de securitate națională în cursul zilei de luni, în urma exploziei care a distrus parțial podul Kerci care leagă Crimeea de Rusia. Un alt atac lansat în cursul nopții asupra orașului ucrainean Zaporojie a făcut mai multe victime.

Principalele informații ale zilei

06:59 10.10.2022

Generalul Serghei Surovikin, numit la conducerea armatei ruse

Generalul forțelor aeriene Serghei Surovikin a fost numit comandant general al forțelor ruse care luptă în Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării al Rusiei.

Schimbarea este cea de-a treia operată de Moscova la vârful conducerii militare și urmează demiterii raportate la începutul acestei săptămâni a comandanților a două dintre cele cinci regiuni militare ale Rusiei.

Aceste schimbări vin ca urmare a înfrângerilor grele suferite pe frontul din nord- estul Ucrainei în ultimele săptămâni.

07:02 10.10.2022

O diadema de aur, încrustată cu pietre preţioase de meşteri maeştri în urmă cu aproximativ 1.500 de ani, a fost unul dintre cele mai valoroase artefacte din lume de la domnia sângeroasă a lui Attila Hunul, care a luptat în Europa în secolul al V-lea.

Diadema hună a dispărut acum din muzeul din Ucraina care a găzduit-o. Poate - se tem istoricii - pentru totdeauna. Trupele ruse au transportat coroana nepreţuită şi un tezaur de alte comori după ce au capturat oraşul ucrainean Melitopol în februarie, spun autorităţile muzeului.

07:04 10.10.2022

Centrala nucleară de la Zaporojie a fost reconectată la reţeaua electrică

Anunţul a fost făcut de directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA), Rafael Grossi.

„Echipa noastră de la Zaporojie confirmă că centrala este reconectată la reţeaua electrică - o alinare temporară într-o situaţie în continuare imposibil de susţinut”, a scris șeful AIEA într-o postare pe Twitter, în care a lansat din nou un apel la crearea unei zone de securitate în jurul centralei atomice.

07:11 10.10.2022

Autoritățile ucrainene au început exumările din groapa comună din Lîman

Poliția Națională ucraineană a informat duminică că autoritățile au început exumările din groapa comună descoperită în Lîman, oraș din regiunea Donețk recent eliberat de trupele ucrainene.

20 de cadavre au fost exhumate până acum - inclusiv copii, civili și soldați, a relatat The Kyiv Independent.

O groapă comună şi, separat, alte aproximativ 200 de morminte au fost descoperite în oraşul Lîman din estul Ucrainei, recent eliberat de sub ocupaţia forţelor ruse, a declarat şeful administraţiei militare ucrainene a regiunii Doneţk, Pavlo Kirilenko.

Autorităţile nu au stabilit încă precis numărul de cadavre care s-ar putea afla în groapa comună, indicase vineri seara Kirilenko într-un mesaj pe Telegram, relatează DPA.

Exhumările au început deja, a specificat responsabilul citat, care a ataşat mesajului său o serie de fotografii ce arată personal de urgenţă purtând costume albe de protecţie într-o zonă izolată.

Agenţia ucraineană de presă Ukrinform, citând un înalt oficial al poliţiei ucrainene, a relatat că în groapa comună au fost descoperite 180 de cadavre.

Potrivit primelor constatări, victimele ar putea fi atât soldaţi ucraineni, cât şi civili, a precizat acesta.

Mai mulţi copii mici

Numărul exact al cadavrelor din groapa comună, printre care mai mulţi copii mici, precum şi familii întregi, nu a fost încă stabilit, afirmă poliţia ucraineană.

Printre victime se numără şi copii născuţi între 2019 şi 2021, a completat un responsabil din poliţie, citat de Ukrinform.

Limanul a fost eliberat în primele zile ale lunii octombrie, după cum a anunţat oficial Kievul.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG