Linkuri accesibilitate

Putin mulțumește Coreei de Nord pentru că a sprijinit războiul din Ucraina


Vladimir Putin a transmis mesajul cu ocazia aniversării a 70 de ani de la armistițiul Războiului din Corea. Imagine de arhivă.
Vladimir Putin a transmis mesajul cu ocazia aniversării a 70 de ani de la armistițiul Războiului din Corea. Imagine de arhivă.

„Sprijinul ferm al Coreei de Nord pentru războiul Rusiei din Ucraina întărește determinarea celor două țări de a face față națiunilor occidentale”, a declarat joi președintele rus Vladimir Putin, într-un discurs adresat oficialilor nord-coreeni, potrivit unui raport al presei de stat nord-coreene, citat de CNN.

„Solidaritatea cu Rusia în probleme internaționale cheie evidențiază interesele noastre comune”, a spus Putin în discurs, potrivit agenției centrale de știri coreene de stat (KCNA).

Putin nu a intrat în detalii cu privire la natura sprijinului acordat de Pyongyang în ceea ce a numit „operațiunea militară specială” a Rusiei.

Oficialii americani susțin că, anul trecut, Coreea de Nord a vândut milioane de rachete și obuze de artilerie Rusiei pentru a fi folosite pe câmpul de luptă din Ucraina.

Mesajul privind războiul din Ucraina a fost parte a unui mesaj de felicitare adresat Coreei de Nord cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la armistițiul Războiului din Coreea. Cunoscut ca Ziua Victoriei în Nord, conflictul istovitor s-a încheiat în impas și peninsula a fost divizată.

Putin a nominalizat expres piloții sovietici, despre care a afirmat că „au efectuat zeci de mii de zboruri de luptă” pentru că au contribuit la „anihilarea inamicului”, a precizat KCNA.

„Experiența istorică a prieteniei combative are valori nobile și servește ca o bază fiabilă pentru a dezvolta în continuare legătura dintre Rusia și Coreea de Nord în domeniul politicii, economiei și siguranței”, a spus Putin, potrivit KCNA, care a împărtășit o versiune scrisă a discursului lui Putin, dar nu a precizat dacă acesta a fost adresat prin intermediul unei înregistrări video sau în scris oficialilor nord-coreeni.

La parada organizată cu ocazia manifestațiilor împlinirii a 70 de ani de la acord au participat mai mulți oficiali ruși, printre care și Serghei Șoigu, ministrul Apărării din Rusia.

  • 16x9 Image

    Oana Despa

    A lucrat mai bine de 20 de ani în televiziune unde a fost reporter specializat pe domeniul Justiției sau a condus secții de Investigații. A produs una dintre emisiunile de impact despre devalizarea României după 1989 - România furată. În prezent este pasionată de alfabetizare media și combaterea dezinformării.

XS
SM
MD
LG