Putin i-a promis ieri ajutor militar lui Lukașenka, în virtutea unui acord militar trecut și uitat, și a adăugat că este la curent cu faptul că se exercită presiuni externe asupra Bielorusiei. Kremlinul a publicat un comunicat oficial în acest sens, însă fără a preciza despre ce „presiuni externe” ar fi vorba.
Lukașenka i-a cerut ajutor lui Putin, scrie la Londra The Observer, avertizându-l că dacă nu face nimic, atunci tulburările se vor extinde de la Minsk până la Moscova. Între Lukașenka și Putin, o alianță din necesitate, comentează la rândul său, în Italia, La Repubblica. Cei doi au discutat telefonic de două ori, și sâmbătă și duminică. Evocând acea presupusă amenințate străină, Lukașenka a spus că știe că tancuri ale NATO sunt masate la numai 15 minute de granița Bielorusiei. Armata Minskului va efectua de altfel astăzi manevre militare la granița cu Polonia și la cea cu Lituania.
Zeci de mii, apoi sute de mii de oameni au manifestat împotriva puterii ieri în Minsk, unde Lukașenka convocase o contra-manifestație în favoarea sa, partizanii săi purtând pancarte ce slăveau gloria lui „Batka” („Tătucul”), cum i se spune afectuos lui Lukașenka în presa oficială și printre membrii elitei puterii („Batka” fiind oarecum echivalentul poreclei „Daddy” atribuită în România lui Liviu Dragnea înainte de condamnare). Lukașenka a cerut suporterilor săi să apere „independența țării”. „Sfârșitul lui Lukașenka va fi sfârșitul vostru”, le-a strigat el, vorbind despre sine la persoana a treia.
Ceea ce s-a văzut ieri în Minsk, scrie în Spania El Pais, a fost o maree umană fără precedent. Mulți s-au temut de provocări și violențe, după modelul celor care avuseseră loc, în condiții similare, în Kiev, Ucraina, în urmă cu 6 ani, în 2014, mai ales după ce membri ai elitei puterii au început să treacă de partea protestelor, primul fiind ambasadorul bielorus în Slovacia, Igor Leșcenia, despre care scrie Politico.
Le Monde are de asemenea un interviu cu un fost ministru al culturii, Pavel Latușko, care s-a alăturat manifestanților spunând că: „vineri dimineața mi-a fost rușine”.
Un marș a avut loc în Ucraina vecină, pe Maidanul din Kiev, în favoarea manifestanților bieloruși, cum relatează la Moscova Kommersant. Tot la Moscova, Sobesednik analizează cele trei sfârșituri posibile pentru Lukașenka: să moară în funcție, precum un Salazar sau un Franco; să „bea cupa amară” ("не того чая попьет", aluzie la ceaiul cu poloniu); sau să predea țara lui Putin.
Kievul nemulțumit de eliberarea mercenarilor la Minsk
Deocamdată, Lukașenka i-a predat lui Putin doar niște mercenari ruși puși pe rele și arestați recent în Bielorusia. Ucraina vecină a protestat de altfel în urma deciziei lui Lukașenka de a elibera grupul de mercenari ruși arestați în Minsk luna trecută și de a-i trimite înapoi în Rusia.
Sâmbătă, Volodimir Zelenski a scris pe Facebook că „această decizie va avea consecințe tragice”. Pe 29 iulie, serviciile secrete bieloruse arestaseră în Minsk 33 de cetățeni ruși, acuzați că ar fi mercenari ce pregăteau declanșarea unor tulburări și incidente violente în perspectiva alegerilor din 9 august.
Aceștia au fost identificați rapid ca fiind membri ai „Companiei Wagner”, o structură paramilitară rusească, legată de serviciile secrete și care a intervenit în Siria, Libia, țări africane și Ucraina.
Ucraina ceruse extrădarea a 28 din cei 33, bănuiți a fi participat la operațiuni în Donbas, estul separatist, sprijinit militar de Rusia. Lukașenka i-a trimis înapoi în Rusia, singura pedeapsă fiind că au fost rușinați la televiziunea de stat.
Don't walk the dog
Între timp, continuă disputa între Marea Britanie și Franța în legătură cu migranții care traversează Canalul Mânecii. Ministra britanică de interne, Priti Patel, e citată de Sunday Times ca spunând că migranții fug din Franța spre Anglia deoarece ei consideră Franța ca fiind o “țară rasistă”, unde ar putea fi “torturați”.
Presa de la Londra mai scrie pe larg și despre dezastrul rezultat pentru mulți britanici din încercarea de a reveni în Anglia înainte de data limită fatidică de 4 dimineața, sâmbătă 15 august, dată dincolo de care oricine vine din străinătate este de acum înainte pus în carantină.
The Times detaliază disperarea unor familii care au condus uneori cincisprezece ore prin Franța fără să se oprească, pentru a nu rata închiderea frontierei. Cu toate astea, scrie The Telegraph, mase de oameni au plecat în acest weekend în sens invers, înapoi spre Franța, în ciuda reintroducerii carantinei.
Tabloidul The Sun precizează că britanicii întorși din Franța și obligați să stea acasă 14 zile în carantină nu vor avea dreptul să iasă la plimbare cu câinele, riscând o amendă de 1.000 de lire sterline.
Impostura lui Michel Onfray
La rubrica culturală, în Bruxelles, La Libre Belgique are un comentariu plin de umori despre „impostura intelectuală” a hipermediatizatului filozof francez Michel Onfray.
Autorul pamfletului, un filozof mai puțin cunoscut, pe nume Jean-Sébastien Philippart, îi reproșează arțăgosului filozof francez la modă teorii aberante și ușor de demontat, precum aceea din volumul Le songe d’Eichmann (Paris, Galilée, 2008) în care Michel Onfray încearcă să demonstreze că gândirea lui Kant s-ar afla la originea nazismului, pentru ca apoi, în Décadence (De Jésus à Ben Laden, Vie et mort de l’Occident, Flammarion, 2017), Onfray să-i atribuie sfântului Pavel paternitatea genocidului.
Grafomania narcisistă a lui Michel Onfray (la 61 de ani, a publicat peste 100 de cărți, iar mai recent a scos și o revistă politică și populistă) irită, desigur, precum și faptul că el are o părere despre orice și o aplică cu gingășia unui fierăstrău electric de măcelar. Cărțile lui se traduc în toate limbile și se vând în sute de mii de exemplare, iar asta îi umple de consternare pe cei care încă mai țin la statutul clasic pe care l-au avut întotdeauna în Franța les philosophes, un rang aproape preoțesc, pe care și l-au pierdut doar recent, după dispariția ultimilor pontifi care au fost Sartre, Foucault, Derrida, Deleuze sau Bourdieu.
La tyrannie de la merchandise
Odată cu Michel Onfray, însă, asistăm la spectacolul filozofului pop, saltimbanc al efemerului, care, printr-o marchandisation de la "pensée", duce la obliterarea Logosului și a democrației.
Citind asemenea vociferări indignate precum cele din La Libre Belgique și apeluri la trezirea gândirii din toropeala doctrinei pieței, nu putem să nu ne amintim acea replică sardonică a lui Eugen Ionescu: “La philologie mène au crime.”
Cum a reintrodus Merkel socialismul
În sfârșit, Der Spiegel publică un comentariu doar pe jumătate serios în care sunt decorticate teoriile conspiraționiste (Verschwörungstheorien) pe fundal de Covid-19. Toată lumea cunoaște teoria complotului care spune că Bill Gates vrea să ne vâre ceva în creier. Mai puțini însă cunosc în afara Germaniei teoria care spune că Angela Merkel este fiica lui Hitler și că fostele servicii secrete ale Germaniei comuniste, Stasi, au plasat-o ca pe o marionetă pentru a reintroduce prin ea socialismul.
Și, expune calm și doct comentariul din Spiegel, iată primele rezultate: Lufthansa e pe jumătate naționalizată; s-a redus TVA după voia guvernului; întreprinderile primesc subvenții de la stat; toate marile firme imploră să fie naționalizate și le vezi cum plănuiesc lozinci publicitare de zugrăvit pe blocuri, ca în cenușiile vremuri ale RDG (DDR). Ce să mai spui, când până și Coca Cola are, pe toate zidurile, un slogan comunist: "Să nu uităm că suntem mai puternici împreună"?
Der Spiegel trece în revistă sloganurile publicitare ale marilor mărci capitaliste de pâine sau cauciucuri, arătând cât de ridicol de similare sunt cu cele din vremea comunismului est-german, și unele și altele pline de "Volkssolidarität".
Într-o notă de subsol, Der Spiegel asigură că publicația a reușit să rămână deocamdată capitalistă, așa că primește reclame, având încă spațiu de vânzare. Michel Onfray ar putea să ne explice, într-un volum expus la casă, la supermarket, cum Kant se află la originea fenomenului.
Facebook Forum