Linkuri accesibilitate

Proteste ale polițiștilor, nemulțumiți de reducerea veniturilor prevăzută în ordonanța „trenuleț”


Polițiștii din Buzău au protestat miercuri donând sânge și lipsind astfel o zi de la serviciu.
Polițiștii din Buzău au protestat miercuri donând sânge și lipsind astfel o zi de la serviciu.

Polițiștii din mai multe orașe au protestat miercuri față de prevederile ordonanței „trenuleț”, care prevede că nu vor mai fi plătiți pentru orele suplimentare și pentru cele lucrate în weekend și de sărbătorile legale.

Aproximativ 50 de poliţişti din judeţul Buzău au protestat miercuri dimineaţă donând sânge şi beneficiind astfel de o zi liberă din timpul serviciului.

Sindicatul Poliţiştilor Sidepol transmite că acesta este un mod de a protesta faţă de măsurile care afectează drastic câştigurile poliţiştilor, mai ales ale celor care lucrează pe teren.

„Peste 50 de politisti operativi ce trebuiau sa fie de serviciu în sprijinul cetățeanului din tot județul Buzău, au ales sa doneze sânge și astfel să beneficieze de o zi liberă! Este modul nostru de a protesta fata de ignoranta guvernanților!”, a transmis sindicatul Sidepol într-o postare pe Facebook.

De asemenea, polițiștii sindicaliști din Ialomița și Constanța au protestat public, potrivit filmărilor publicate de sindicatul Sidepol.

În plus, polițiști din Vâlcea, Călărași, Arad, Dolj, Prahova, au ales alte forme de protest cum ar fi greva japoneză, refuzul de aplica sancțiuni contravenționale conducătorilor auto sau refuzul de a lucra ore suplimentare.

Și polițiști de la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București vor dona miercuri sânge și vor picheta instituția, mai transmite sindicatului Sidepol.

Diminuare a veniturilor de 1.000 - 2.000 de lei

Președintele Sidepol, Gabriel Gîrniță, spune, pentru Europa Liberă, că așa-numita ordonanță „trenuleț”, care reduce o parte din cheltuielile bugetare, a tăiat din veniturile polițiștilor operativi, nu doar le-a înghețat.

„Toți cei care lucrează în special în mediul operativ și desfășoară activități sâmbăta, duminica, sărbători legale, sau efectuează muncă suplimentar în afară a programului normal de lucru, (...) nu mai primesc acele sporuri aferente. Asta înseamnă diminuarea veniturilor salariale cu sume între 1.000 și 2.000 de lei”, spune președintele Sidepol.

Gabriel Gîrniță adaugă că e posibil ca săptămâna viitoare să existe o întâlnire cu conducerea Ministerului de Interne, dar precizează că protestele polițiștilor vor continua. „Măcar să rămânem acolo unde am fost, nu cerem nimic în plus față de ceea ce am avut până la momentul decembrie 2024”, mai spune președintele sindicat.

Ordonanța „trenuleţ”, adoptată de Guvern în decembrie, își propune să ia măsuri care să reducă deficitului bugetar prin oprirea creşterii cheltuielilor statului şi majorarea veniturilor la buget prin implementarea reformelor structurale din PNRR.

Ordonanța a crescut de asemenea povara fiscală pentru anumite categorii de contribuabili. Astfel, a crescut impozitul pe dividende de la 8% la 10% și a fost diminuat plafonul de impozitare a microîntreprinderilor 500.000 euro la 250.000 de euro. De asemenea, a reapărut așa-numita „taxa pe stâlp” de 1%, impozit pe construcţii.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG