Deși vor fi eliminate vizele și birocrația aferentă obținerii acestora, românii care vor dori să călătorească în SUA vor avea totuți nevoie de o autorizare electronică în sistemul „Electronic System for Travel Authorization” - ESTA. Acesta va fi funcțional pentru cetățenii români până în luna martie, a spus Emil Hurezeanu, potrivit News.ro, care citează Antena 3 CNN.
Autorizația de călătorie care va înlocui vizele actuale va fi valabilă timp de doi ani, are număr nelimitat de intrări/ieșiri din SUA în acest interval și poate fi utilizată pentru vizite cu o durată de cel mult 90 de zile, doar pentru turism sau afaceri.
Costul unei autorizații de călătorie este de 21 de dolari americani, a anunțat Ambasada României la Washington.
Ambasada României în Statele Unite adaugă că vineri, 10 ianuarie, la Washington va fi anunțată exact și data activării noului regim de călătorie în SUA pentru cetățenii români.
„Desemnarea României în programul american de scutire de vize este o recunoaștere importantă a intereselor noastre comune economice și de securitate”, a declarat ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru.
Ce este programul Visa Waiver
Visa Waiver este un program de parteneriat de securitate între Statele Unite și țările desemnate, care permite cetățenilor acestor state să călătorească în SUA fără viză timp de până la 90 de zile pentru turism sau afaceri.
Programul are o importantă componentă de combatere a terorismului și a infracționalității transfrontaliere și se bazează pe un schimb permanent de informații cu țările participante, sprijinind în același timp comerțul și călătoriile în scop turistic sau de afaceri. Programul este administrat de Departamentul de Securitate Internă în colaborare cu Departamentul de Stat.
Cetățenii țărilor incluse în Programul Visa Waiver care doresc să călătorească în Statele Unite trebuie să se înregistreze în Sistemul electronic de autorizare a călătoriilor (Electronic System for Travel Authorization – ESTA) înainte de a se deplasa in SUA și să îndeplinească o serie de cerințe de eligibilitate.
„ESTA este un sistem automat care determină eligibilitatea vizitatorilor de a călători în Statele Unite în cadrul Programului Visa Waiver (VWP).
Autorizarea prin ESTA nu determină dacă un călător este admisibil în Statele Unite. Ofițerii Serviciului Vamal și de Protecție a Frontierei din SUA determină, la sosirea călătorilor, dacă aceștia pot intra sau nu pe teritoriul SUA.
Aplicația ESTA colectează informații biografice și răspunsuri la întrebările de eligibilitate în Programul Visa Waiver”.
Sursa: US Customs and Border Protection
Aderarea României la Visa Waiver vine după ce Bucureștiul a îndeplinit anul trecut criteriul ratei de refuz al vizelor – 2,61% rată de refuz, față de 3% impus de legislația americană.
În cursul anului fiscal 2024, cetățenii români au depus 80.596 de solicitări de vize B1/B2 la nivel mondial, aproape dublu față de numărul cererilor din anul fiscal anterior. Oficiile diplomatice şi consulare americane au acordat peste 78.000 de vize B1/B2, un număr record pentru România, potrivit informațiilor publicate de Ambasadei României în SUA.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.