Linkuri accesibilitate

Proteste ale profesorilor în Bucureşti şi în ţară. Oferta Guvernului, neconvingătoare


Profesorii şi alţi angajaţi din învăţământ protestează în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară. La protestul din Piaţa Victoriei din capitală (în imagine) sunt aşteptaţi mii de participanţi.
Profesorii şi alţi angajaţi din învăţământ protestează în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară. La protestul din Piaţa Victoriei din capitală (în imagine) sunt aşteptaţi mii de participanţi.

Angajaţii din Învăţământ protestează în Bucureşti şi în ţară şi continuă greva generală declanşată luni. Guvernul le-a transmis sindicatelor o ofertă prin care toţi angajaţii din sistem să beneficieze de carduri de sprijin financiar în lunile iunie şi octombrie, dar oferta nu a fost convingătoare.

Este vorba de acordarea a două carduri de sprijin pentru carieră, în valoare totală câte 1.000 de lei (în iunie) şi 1.500 de lei (în octombrie) pentru personalul didactic şi didactic auxiliar, respectiv carduri de sprijin pentru personalul nedidactic, în valoare de câte 500 de lei (în iunie şi octombrie).

De asemenea, guvernanţii au transmis că în noul program de guvernare în curs de definitivare va fi precizat în mod expres faptul că Educaţia reprezintă o prioritate naţională.

Iar noua lege a salarizării, care va intra în consultare în 15 iulie, le va satisface doleanţele.

Revendicările profesorilor sunt legate în special de salarii.
Revendicările profesorilor sunt legate în special de salarii.

Oferta a fost transmisă federaţiilor sindicale miercuri seară, într-o întâlnire a acestora cu secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu, respectiv cu miniştrii Educaţiei, Finanţelor, Muncii şi Fondurilor Europene.

Guvernanţii au solicitat sindicatelor un răspuns la oferta înaintată până joi la ora 12, iar sindicatele au transmis oferta guvernului structurilor sindicale din ţară.

Circulara cu propunerile înaintate miercuri de către reprezentanţii Guvernului federaţiilor sindicale - FSLI, Spiru Haret şi Alma Mater - şi transmisă de acestea sindicaliştilor din ţară.
Circulara cu propunerile înaintate miercuri de către reprezentanţii Guvernului federaţiilor sindicale - FSLI, Spiru Haret şi Alma Mater - şi transmisă de acestea sindicaliştilor din ţară.

Profesorii continuă greva generală şi au ieşit în stradă

Un protest amplu este în desfăşurare în capitală, în Piaţa Victoriei.

Profesorii protestează în Piaţa Victoriei şi cer salarii din care să poată duce o viaţă decentă.
Profesorii protestează în Piaţa Victoriei şi cer salarii din care să poată duce o viaţă decentă.

„Acesta este mesajul angajatilor din învăţământ la oferta Guvernului României! Ne-am fi dorit să fim în şcoli, dar Guvernul României nu ne lasă! Uniti suntem puternici!”, au scris reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ pe pagina de Facebook, într-un mesaj însoţit de fotografii de la protest.

Peste 1.000 de profesori şi alţi angajaţi din învăţământ au protestat joi şi la Cluj-Napoca.
Peste 1.000 de profesori şi alţi angajaţi din învăţământ au protestat joi şi la Cluj-Napoca.

De asemenea, peste 1.000 de angajaţi din învăţământ au protestat în Cluj-Napoca.

Guvernul doreşte să crească salariile!

Putătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a adus lămuriri suplimentare, joi la prânz, la informaţiile legate de oferte făcute de Guvern sindicatelor.

„Guvernul României dorește să crească salariile profesorilor. Dovada este că până în 15 iulie va fi gata proiectul legii salarizării, în care educația este prioritară şi care va sta la baza discuţiilor inclusiv cu sindicatele astfel încât la începutul sesiunii parlamentare în 1 septembrie, această lege, care să cuprindă inclusiv creşterile salariale, să devină realitate”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, într-un brifing de presă organizat joi la prânz.

El a detaliat oferta pregătită de Guvern până la momentul adoptării legii salarizării, ca răspuns la revendicările sindicale şi prezentată miercuri seară sindicaliştilor.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, la briefingul în care a detaliat oferta financiară, sub formă de prime pentru toţi angajaţii din învăţământ. În paralel, profesorii protestează în stradă.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, la briefingul în care a detaliat oferta financiară, sub formă de prime pentru toţi angajaţii din învăţământ. În paralel, profesorii protestează în stradă.

Astfel, toţi cei aproape 300.000 de angajaţi din sistemul de învăţământ vor primi prime de sprijin pentru activitate, cu o valoare totală de 2.500 de lei pentru personalul didactic şi didactic auxiliar şi de 1.000 de lei pentru personalul nedidactic.

„Pentru personalul didactic și personalul didactic auxiliar Guvernul va oferi în iunie suma de 1.000 de lei, forfetară care va intra pe un card emis după modelul cardului în energie şi care va putea fi folosită. În luna octombrie pe același card va fi încărcată suma de 1.500 lei, din care 500 de lei reprezintă sumă forfetară, iar diferența de 1.000 de lei va putea fi utilizată pentru susținerea activității didactice, curente de lucru”.

Pentru personalul nedidactic în lunile iunie şi octombrie vor fi încărcate pe acelaşi tip de carduri sumele de câte 500 de lei, în ambele cazuri suma de 150 de lei va fi sumă forfetară.

Anexa 8 din Legea 153 urmează să fie majorate, mâine veniturile până la maximul posibil.

„Astfel, toate salariile din Educaţie vor fi duse la maximul posibil din grila din actuala Lege a salarizării, urmând ca din 15 iulie, alături de reprezentanţii profesorilor, celorlalte categorii din sistemul educaţional, Guvrenul să definitiveze legea salarizării, care să permită recunoaşterea inclusiv din perspectivă financiară a priorităţii pe care trebuie să o reprezinte meseria celor care funcţionează în sistemul educaţional”.

  • 16x9 Image

    Ovidiu Cornea

    Ovidiu Cornea lucrează în presă de peste 16 ani. A activat ca reporter și redactor în presa scrisă și online din Cluj - inclusiv corespondent național. În ultimii ani a lucrat în radio. A fost invitat cu regularitate în diverse emisiuni TV, locale și regionale.

    Îi place munca de teren, dar și dezbaterea temelor cu miză comunitară, socială. Articolele sale pe teme din domeniile Educație, Mediu, Inovație, au fost premiate în 2021 la Gala Premiilor Profesioniștilor din Presă Cluj, jurizate de jurnaliști notorii la nivel național.

    Este licențiat în Jurnalism, cu master în Sociologie și Asistență Socială.

XS
SM
MD
LG