Linkuri accesibilitate

Ludovic Orban, de acord cu redeschiderea restaurantelor. Așteaptă opinia specialiștilor


Premierul Ludovic Orban
Premierul Ludovic Orban

Premierul Ludovic Orban este de părere că a fost oprită răspândirea epidemiei de coronavirus, motiv pentru care restaurantele ar putea fi redeschise. El a cerut grupului de suport tehnico-științific să analizeze posibilitatea redeschiderii lor, pentru ca guvernul să poată lua o decizie în acest sens chiar în această săptămână.

„Am solicitat grupului de suport tehnico-științific să analizeze posibilitatea reluării activității în restaurante, în spații închise. Aștept o evaluare și în funcție de aceasta vom lua o decizie. În cursul acestei săptămâni va trebui să luăm o decizie. Oricum va trebui să luăm o decizie pentru că se va termina sezonul estival și odată cu scăderea temperaturii… De exemplu, la munte e rece dimineața și a greu să servești micul dejun pe terasă. Vor trebui luate măsurile pentru a permite ușor, ușor redeschiderea în condiții de siguranță”, a declarat Orban.

Preşedintele Klaus Iohannis a avertizat săptămâna trecută că atâta vreme cât nu va fi înregistrată o descreștere în evoluția epidemiei cu coronavirus nu vor fi luate alte măsuri de relaxare privitoare la activitatea restaurantelor, dâns asigurări că guvernul va veni, în compensație, cu măsuri de sprijin economic.

Săptămâna trecută, reprezentanții celor 40.000 de firme din industria HoReCa au organizat o acțiune de protest, timp de o oră, în consecința nedeschiderii restaurantelor, atrăgând atenția că, odată cu venirea frigului, nu vor mai putea să-și susțină activitatea de la terase.

Încă din perioada stării de urgență, patronatul din rețeaua de restaurante și hoteluri a negociat cu Guvernul ridicarea restricțiilor. Pe rând, deschiderea teraselor, a plajelor, precum și deschiderea în interior a barurilor și restaurantelor au fost solicitări ale reprezentanților HORA.

Guvernul a admis unele dintre cereri, însă nu a permis folosirea restaurantelor și a pub-urilor, a cluburilor în interior. De asemenea, în starea de alertă, Guvernul a impus închiderea - în acest momentîn aproape jumătate din țară - a teraselor la ora 23.00, în plin sezon al vacanțelor.

„Întrerupem vânzarea şi ne poziţionăm în faţa restaurantelor şi a teraselor cu pancarte însoţite de mesaje ferme, prin care ne exprimăm, paşnic şi conform normelor de prevenire a răspândirii COVID-19, nemulţumirea faţă de măsurile adoptate”, transmit reprezentanţii Organizaţiei Patronale HORA.

„Urmare a crizei datorate pandemiei și a măsurilor restrictive instaurate de autorități, industria noastră este în prezent cea mai afectată, înregistrând un declin brusc care a dus astăzi la scăderea cifrei de afaceri cu aproximativ 70% față de primele șase luni ale anului trecut și a determinat suspendarea activității în cazul a peste 40% dintre operatori”, se arată în comunicatul organizației.

Înainte de criza COVID-19, industria HoReCa număra 40.000 de societăţi comerciale, cu o cifră de afaceri de 5 miliarde de euro şi circa 400.000 de angajaţi.

XS
SM
MD
LG