Acest lucru a dus la o săptămână de comă. Pentru că nu știau ce s-a întâmplat, medicii de la CF2 au mai operat-o de două ori. La insistențele familiei și ale colegilor de serviciu, Elena a fost transferată la Spitalul Universitar din București.
„Era vara lui 2016. Mă pregăteam de vacanță ca toată lumea. Și în mai puțin de două-trei săptămâni toată lumea mea s-a resetat. Am primit diagnosticul unui cancer incipent de col uterin. Mi s-a spus că trebuie să fac o operație de urgență. Textual, doctorița mea a spus «Ele, vreau să mori de bătrânețe!»”, își reamintește Elena într-un interviu pentru Europa Liberă.
„M-am speriat teribil, acum nu aș mai face același lucru. Sunt multe cele pe care le-am învățat, inclusiv că un astfel de diagnostic în secolul nostru este vindecabil, mai ales că era în fază incipientă. Și a venit momentul operației tot atunci în iulie”.
Atunci la finalul operației de col uterin, cineva din personalul medical a decis că pacienta are nevoie de o transfuzie de sânge. Dar punga de sânge folosită era greșită.
Elena a făcut sindromul coagulării intravasculare diseminate, pentru că ea are grupa de sânge 0, iar transfuzia de sânge era din AB4.
„Este o minune (n.r. că mai sunt în viață). Ulterior, eu am vorbit cu unul dintre chirurgi, care este și oncolog, era știa cazul atunci, și mi-a spus clar că nu știe cum de mai trăiesc. În general, medicii nu știu ca după o operație masivă în care pierzi niște sânge, apoi după operația masivă să ți se întâmple și acel CID ( n.r. coagularea intravasculare diseminată) , transfuzia greșită de sânge și încă două intervenții chirurgicale, e fără precedent. Inclusiv faptul că pacientul a țipat că are grupa O, nu AB4”, a spus Elena.
Instanța i-a dat câștig de cauză în cazul malpraxisului
Pe 5 iulie, după șapte ani de proces, cu multe amânări și termene, instanța i-a dat câștig de cauză Elenei Manea.
„Imediat ce a apărut în presă tot ce s-a întâmplat la CF2 s-a deschis o anchetă. A început un proces in rem. Ba chiar cred că un domn polițist mă căuta, inclusiv când eram în spital la Universitar, pentru declarații, nu eram în stare să le dau. După care a mai trecut un an și nimeni nu m-a mai întrebat nimic, deși dosarul era pe rol, în cercetare”, a spus Elena.
„Și am început noi să facem demersuri, eu și cu avocații mei, ca să avem o expertiză la dosar, să putem să și demonstrăm printr-un dosar ce s-a întâmplat”.
Elena susține că a continuat cu procesul de malpraxis pebtru că nu vrea să se mai întâmple așa ceva. „Eu eram atunci o mamă de 39 de ani, mă aștepta un copil acasă și m-am gândit că dacă nu spunem noi care am... eu care am scăpat după o așa greșeală, se mai poate întâmpla și altădată”.
„Măcar medicii să fie atenți, ca să nu spun să să revizuiască toate protocoalele, să se autorizeze spitalele. Acesta nu avea autorizație de transfuzie”.
După trei zile de la operația și transfuzia greșită de sânge, cineva din personalul medical de la Spitalul CF2 a cedat și a spus familiei de transfuzia greșită de sânge. Așa a aflat și presa, iar cazul Elenei a devenit subiect de știre națională.
„Și atunci, la insistența familiei și a medicilor apropiați, care mă cunoșteau, am fost transferată cu mari insistențe. Probabil că nici nu eram foarte transportabilă. Eram mai mult moartă decât vie. Deja toate organele mele cedaseră, eram în insuficiență multiplă de organe”, își aduce aminte Elena.
„Când am ajuns la Universitar nu știu exact când m-am trezit pentru că erau momente în care eram ușor trezită, eram iarăși în comă, dar știu că m-am trezit în cu totul alt loc. Am văzut o asistentă, am întrebat unde sunt și mi s-a spus că sunt la Spitalul de Urgență Universitar, din București, și am știut că eu nu m-am internat acolo. Nici n-am mai avut putere și curaj să întreb atunci «De ce?», «Ce caut aici?». Am cerut doar să vină familia, că nu mai credeam pe nimeni, nimic, totul era o nebuloasă”, a mai spus Elena Manea.
Jurnalista spune că fiecare încercare îi mulțumește lui Dumnezeu pentru că a ajutat-o să treacă peste marea cumpănă din viața ei. Le este foarte recunoscătoare și medicilor de la de la Spitalul Universitar, de la ATI, care au făcut tot posibilul să o salveze.
Elena Manea spune că își dorește ca orice pacient român să fie tratat bine în spital
„Strict legat de prevenție, știu că România stă foarte prost la acest capitol. Este bine să să ne controlăm, mamele, femeile să-și facă toate testele necesare măcar o dată pe an. Eu făceam asta și tot s-a întâmplat să fiu diagnosticată la un moment dat cu o boală gravă”.
„Iar în ceea ce privește orice boală care pare că te doboară inițial, orice diagnostic grav te doboară, sfatul meu acum, așa văd eu după anii aceștia, e că nu m-aș lupta vreodată cu boala, m-aș gândi doar pentru ce trăies, o dorință mare de a trăi, de a te întoarce și de a fi bine. Îți de resursele necesare. Avem resurse nebănuite pe care de care nici nu suntem conștienți”.
