Schimbat job în pandemie | „Am plecat din București cu fata de mână, cu bilete dus și cu două valize mari”

Ultimii doi ani de pandemie au schimbat major și probabil definitiv piața muncii. În 2021, circa 60.000 de firme au fost închise. Unele afaceri s-au destrămat, dar altele au apărut și au prosperat. Mulți angajați au fost dați afară, însă alții au ales să renunțe la locuri de muncă considerate stresante și, în destule cazuri, au tras cartea câștigătoare.

Europa Liberă prezintă piața muncii prin ochii antreprenorului, ai specialistului în resurse umane și ai angajatului care a ales un alt drum devenit câștigător. Motivele pentru care, în mijlocul neliniștilor provocate de pandemie, acești oameni au ales să își schimbe jobul.

Cora. De la vânzătoare într-un magazin din România, la specialistul în domeniul nuclear în Franța

Absolventă de matematică și cu experiență de 13 ani în domeniul nuclear, Cora lucra, în decembrie 2019, înainte de pandemie, într-un magazin.

„Avusesem un burnout cu un an înainte și încercam să plătesc facturi și rate. Am zis să găsesc totuși altceva. Am avut interviu la o firmă din Ilfov, la o ora și ceva distanță de casă, în industria alimentară”.

Nu știa mare lucru despre domeniu, dar conform cerințelor din fișa postului ,,trebuia să facă un catalog de produse", iar asta știa să facă. S-a prezentat la birou pe 5 ianuarie 2020 după două ore petrecute în traficul din Drumul Taberei.

„În prima săptămâna mi-a fost evident ca nu făcuse nimeni nimic pentru a-mi putea începe activitatea.” După o săptămână era deja în altă echipă, cea de marketing. A venit pandemia, a intrat în șomaj tehnic, după ce a scăpat ca prin urechile acului de disponibilizări.

„Când lucrezi cu HoReCa în proporție de 60%, iar ea e închisă, se întâmplă lucruri rele”.

În vara lui 2020, proiectul pentru care lucrase în departamentul de marketing și care era gata să înceapă a rămas în aer. Nu mai existau bani de promovare. Exista riscul să rămână fără job, cu facturi de plată și un copil de crescut.

„Am întrebat din gură în gură prin companie, am aflat că CTC-ista pleacă în câteva zile și că poziția e liberă.”

A început să lucreze în schimburi, în depozit, într-o meserie pentru care era supracalificată. I s-a promis că va fi ajutată cu transportul, mai ales pe timp de noapte. Promisiunile de la negocieri au rămas fără rezultat. Două săptămâni pe lună a mers cu taxiul, pe banii ei.

„Și tot nu a fost suficient. Condițiile de muncă erau mizere, atât fizic cât și moral. Violență verbală, uneori și fizică. Covid plimbat cu generozitate printre colegi. Oameni abrutizați de munca, cu școală puțină.”

Intrase într-un ciclu de traumă-abuz din care îi era extrem de frică să iasă din cauza ratelor și a responsabilității de părinte. Vinerea Mare a lui 2021 i-a adus salvarea. A fost concediată.

„Atâta s-a putut! Am scris tuturor oamenilor pe care-i știam că lucrează în firme solide, întrebând care știu poziții libere. Am avut câteva interviuri, în petrol, farma, și unul, la Paris, în nuclear”.

Era o companie de prestigiu exact în domeniul în care avea experiență. Nu știa franceza, dar aceasta nici nu a fost necesară. Era un job entry-level, dar nu o interesa.

„Am plecat din București cu fata de mână, cu bilete dus și cu două valize mari, cu multe speranțe și cu bani împrumutați. Tot procesul de recrutare a durat sub trei săptămâni, am avut 10 zile să mă mut”.

Cora locuiește acum la Versailles, iar zilele acestea lucrează de acasă pentru că „firma trebuie să aibă grijă de angajați.” Fiica ei s-a integrat perfect în școala franceză și este fericită că profesorii vorbesc frumos despre ea în evaluări.

„Eu am avut evaluarea de sfârșit de an, am vorbit despre ce vreau eu, ce vor ei, cum să vrem toți același lucru, și văd că se întâmpla exact așa. Nu țin minte să fi primit o evaluare anuală în care să se vorbească așa frumos despre mine.”

În Franța, Cora nu face ore suplimentare nici când muncește de acasă, nu lucrează în weekend și nici când e în concediu.

Alina și Andu, artiștii-angajați transformați în antreprenori

Înainte de pandemie, Andu și Alina lucrau într-o mare firmă de publicitate. Absolventă de psihologie, Alina era head of post-production, iar Andu, absolvent al Secției de Montaj Film a UNATC, coordona departamentul de editare, era Digital Intermediate colorist.

„În decembrie 2019, excedați de lucrul în corporații, ne-am dat amândoi demisiile și am plecat în Asia.” S-au întors cu puțină vreme înainte ca România să intre în lockdown și s-au hotărât să investească toate economiile într-o afacere.

„În 2014, am făcut un credit să ne luăm o casă. Am luat-o în Vatra luminoasă, nelocuită din 1998. Era, de fapt, o căsuță, pentru că amprenta era de 45 mp. Am cerut autorizație la primărie să o renovam. Fiind zonă protejată, mi-au cerut direct șpagă. Am făcut mega scandal, m-au dat afară și au zis că am înțeles eu greșit”.

După 5 ani nu avea nici măcar certificat de urbanism, dar plăteau rate la bancă pentru o casă în care nu se putea locui. „Nu avea nici acoperiș, ne amânau cu orice act. Prin urmare, în noiembrie 2019, am decis să o vindem. S-a dat instant și am recuperat avansul plus un mic profit.”

Cu micul profit din vânzare și economiile pe care le mai aveau, au deschis o casă de producție de film care folosește un sistem de editare și colour grading remote (editare și colorizare de la distanță), care poate transmite semnal sincron 4k colour accurate către maximum 8 utilizatori în același timp.

„În felul ăsta, am putut lucra cu orice casă de producție/studio/regizor din lume care avea la dispoziție o tabletă sau un monitor calibrat”.

În cei aproape doi ani de la deschidere și-au trecut în palmares, printre altele, un film românesc selecționat la Quinzaine Cannes, New York Film Festival, Toronto Film Festival, Întregalde, de Radu Muntean, un scurt metraj grecesc ce urmează să apară în 2022 - Memoir, două campanii internaționale de imagine pentru un mare producător de electronice, o campanie de imagine pentru o companie aeriană și echipa de fotbal Paris Saint Germain, peste 100 de reclame colorate și / sau montate pentru piețele din România, Marea Britanie, Germania sau Arabia Saudită.

Claudiu - de la producția de haine de top, la cea de măști și perspective sumbre

În martie 2020, Claudiu-Remus Minea era antreprenor în domeniul producției de textile. Avea, împreună cu un asociat, o fabrică unde făcea haine pentru Franța și Italia pentru brandurile cunoscute. Primele luni nu au arătat așa rău, aveau comenzi destule. Apoi totul a devenit incert.

„Toate premisele după care ne desfășuram activitatea au fost puse în discuție: de la menținerea sănătății personalului până la reacția piețelor. Vânzările au scăzut, în prima fază din cauza închiderii magazinelor fizice pe piețele pe care activam (Italia si Franța), iar, în faza a doua, din cauza unor modificări de consum”, povestește Claudiu Minea.

Din iunie 2020, a luat decizia de a se reorienta și firma a trecut la producția de măști chirurgicale.

„În perioada martie – iunie 2020 am funcționat din inerție, în baza unor comenzi de dinainte de declanșarea epidemiei. În iunie 2020 a devenit evident că parametrii în care funcționam nu mai sunt adaptați situației piețelor.”

Mai întâi au adaptat linia de producție existentă, apoi au investit într-o linie automatizată de producție măști, care a mărit productivitatea de zece ori. „În vară anului 2021 am hotărât să renunțăm definitiv la producția de confecții textile.”

Din cei 28 de angajați câți avea la începutul pandemiei, firma a mai rămas, la finalul lui 2020, cu patru. Angajații disponibilizați au beneficiat de șomajul tehnic acordat în timpul pandemiei apoi au intrat în șomaj clasic. Patru dintre cei disponibilizați au fost reangajați la începutul acestui an, odată cu valul cinci, când a crescut cererea de măști chirurgicale.

Firma a accesat programul IMM Invest, destinat susținerii mediului antreprenorial prin facilitarea accesului la creditare.

Pentru Claudiu și asociatul lui este clar că viitorul nu stă în producția de măști, dar nici în textile. În ultimele luni din 2021, problemele pe piața hainelor s-au accentuat odată cu creșterea prețului la energie, când interesul consumatorilor pentru cumpărarea de îmbrăcăminte a scăzut enorm, spune el.

Nu crede că se vor mai întoarce la confecții pentru că tendințele din acest domeniu de dinainte de pandemie au fost accentuate de aceasta: „Producția de confecții textile este un sector puternic dependent de costul forței de munca. Ne așteptam ca, la un moment dat, să nu mai putem concura cu producătorii din Asia și din nordul Africii. Pandemia a accelerat acest proces, prin reducerea comenzilor și a prețurilor pentru confecționare”.

Claudiu nu face previziuni pe mai mult de 3-4 luni. I-ar plăcea să poată să își aducă oamenii înapoi. „Lucrăm cu diverse scenarii, elementele cheie fiind evoluția pandemiei și prețul la energie. În funcție de evoluțiile concrete, încercăm sa ne adaptam rapid.”

Specialist - piața românească a muncii e pusă la grea încercare

Poveștile Corei, ale Alinei și a lui Andu, dar și a lui Claudiu reflectă ce s-a întâmplat pe piața muncii de la începutul pandemiei. Scăderea cifrelor de afaceri a determinat o reducere majoră a numărului de salariați, mai ales în domeniile în care activau cei mai mulți angajați fără o calificare anume. La final de 2021, sunt foarte mulți șomeri cu studii medii.

Cristina Florescu, specialistă în resurse umane, face parte chiar ea din categoria celor care au părăsit locul de muncă în plină pandemie. A ales propria cale și acum face analize și dă sfaturi chiar gratuite celor care vor o perspectivă asupra propriilor șanse.

„Oameni care, în trecut, dacă întâmpinau greutăți pe piața forței de muncă din România căutau oportunități în Europa, de data aceasta situația nu le-a mai permis, restricțiile și rezultatele financiare fiind la fel în toate țările”.

Categoriile de peste 40 de ani și sub 25 cu studii medii, cele mai afectate

Cristina spune că atunci când au fost nevoite să facă disponibilizări, marile companii au preferat să renunțe la salariații cu vârste de peste 45 de ani.

„Au restructurat poziții pe care le-au putut transforma în servicii digitalizate sau, unde nu s-a putut, au atras forța de muncă tânără, dar cu o curbă de învățare suficient de strânsă, care să justifice o investiție în formarea profesională a salariatului, susținută financiar de angajator”, punctează Cristina Florescu

Segmentul de vârsta 18-25 de ani, fără o calificare, reprezintă o altă categorie cu un număr destul de mare în rândul șomerilor. Corporațiile existente sau care vin în prezent în România impun organigrame și locuri de muncă cel puțin similare cu cele din țara de proveniența.

Sunt unele domenii unde este greu să identifici un candidat, în România, cu aceleași calificări cu ale unui alt european. România încă lucrează la calibrarea standardelor ocupaționale cu cele europene și cel mai probabil acest proiect se va finaliza abia în 2024.

Ce aduce 2022 pentru angajatori

În ianuarie, toate marile companii pregătesc obiectivele de performanță profesională pentru salariați. Specialista în resurse umane spune că deja au o imagine a randamentului angajatului pe 2021 și, în acest moment, angajatorii decid pe cine păstrează, în ce condiții, pe ce tipuri de activități și în cine poate investi profesional.

„Bugetele cu gestionarea resurselor umane cresc, în acest an, dar cresc înțelept: în educație (formarea profesionala) și beneficii. Pachetele de beneficii nu mai sunt dedicate exclusiv salariatului, ci se extind acum și asupra familiei sale”.

Ofertele apar doar în unele companii, unde e nevoie de forța de muncă. Acestea înseamnă cursuri pentru copiii salariaților, abonamente medicale pentru toată familia sau abonamente la centre sportive.

„Angajatorii vor face o selecție a salariaților buni și foarte buni pe care îi vor păstra și vor renunța la multe locuri de muncă preferând tot mai mult externalizarea unor servicii: resurse umane, contabilitate, logistică, transport, IT etc. Se va opta pentru contractarea salariaților punctual pe proiecte, în funcție de strategia de business, sau pentru o perioada determinată de timp, sub forma unui PFA sau SRL. O situație nu străină nouă, este un déjà vu al anilor 2005 – 2012 când marea majoritate a corporațiilor preferau plății unui salariu, angajarea unui PFA.”

O altă soluție la care va apela angajatorul va fi trecerea la contract individual de muncă pe perioada determinată, evitând astfel restructurările sau angajamentele care nu pot fi duse la îndeplinire și care ar îi poate afecta imaginea și brandul de angajator.

Ce îl așteaptă pe salariat în 2022?

Vor exista încă multe reconversii profesionale, spune Cristina Florescu. „Suntem în anul în care cine nu este deschis să învețe și să acumuleze informații noi și diferite, va fi marginalizat".

Va fi anul „salariatului cu mintea deschisă”, adaugă specialista în resurse umane, dar pentru cei care vor fi puși în situația de a-și deschide un PFA sau SRL lucrurile se vor complica - taxele sub forma contribuțiilor rămân mari iar României îi lipsește educația financiară în acest domeniu. În consecință, e posibil ca pentru a evita taxele la stat să „înflorească plata salariilor la negru”.