Linkuri accesibilitate

Partea feroviară a controversatului pod al Crimeei va fi deschisă traficului, Putin este așteptat la eveniment


Podul care leagă Rusia de Peninsula Crimeea
Podul care leagă Rusia de Peninsula Crimeea

Pe fondul condamnărilor occidentale, președintele rus Vladimir Putin este așteptat să participe luni, 23 decembrie, la ceremonia de deschidere pentru traficul feroviar a controversatului pod care leagă Rusia de Peninsula Crimeea.

Kievul, Statele Unite și Uniunea Europeană au condamnat construirea podului de către Rusia, catalogând demersul ca fiind o încălcare a suveranității Ucrainei. Occidentul a impus sancțiuni firmelor care au lucrat la construirea podului, lung de 19 kilometri.

Compania feroviară Grand Service Express a anunțat, în noiembrie, că primul tren va pleca din St. Petersburg spre Sevastopol pe 23 decembrie și va parcurge cei 2.741 de kilometri în 43 de ore și 50 de minute.

Segmentul de la Moscova la Simferopol - capitala peninsulei - este programat să fie străbătut pe 24 decembrie, cei 2.009 kilometri urmând să fie parcurși în 33 de ore.

Construcția podului a costat 3,7 miliarde de dolari, fiind cel mai lung din Europa. La mijlocul lunii mai, Vladimir Putin a deschis oficial partea rutieră a podului. Putin a apărut atunci la volanul unui camion Kamaz, într-un convoi de vehicule care traversa ceea ce Rusia numește Podul Crimeii - simbol al controlului Moscovei asupra peninsulei.

Podul este singura legătură dintre Crimeea și Rusia.

La momentul construcției, oficiali europeni au declarat că aceasta constituie „o altă încălcare de către Rusia a suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei”. "Construirea podului vizează continuarea integrării forțate a peninsulei anexate ilegal de Rusia și izolarea acesteia de Ucraina", a declarat o purtătoare de cuvânt a UE.

De asemenea, Departamentul de Stat al SUA a condamnat construcția podului de către Rusia, spunând că a fost făcută „fără permisiunea guvernului Ucrainei”.

Sancțiunile impuse de UE și Statele Unite au vizat firmele implicate în ridicarea podului, inclusiv pe omul de afaceri Arkady Rotenberg, un aliat Putin, a cărui companie a primit dreptul de construcție.

Rusia a confiscat și a anexat Peninsula Crimeea în 2014. Anexarea nu a fost recunoscută de comunitatea internațională.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG